Tierno Bokar (cca. 1875–1939) a fost unul dintre cei mai importanți maeștri sufiți și gânditori africani ai secolului al XX-lea. Membru al confreriei Tijaniyya, acesta s-a remarcat prin promovarea unui mesaj centrat pe pace, înțelegere, dialog și deschidere față de alteritatea religioasă, fundamentat pe învățătura Coranului și pe exemplul Profetului islamului. Datorită acestei orientări spirituale și etice, Tierno Bokar a dobândit o reputație aparte, fiind cunoscut drept „Înțeleptul din Bandiagara”, Mali.
În cele ce urmează, vom prezenta câteva fragmente reprezentative pentru înțelepciunea și mesajul său spiritual, pe baza traducerii proprii a unor pasaje selectate din lucrarea lui Amadou Hampâté Bâ, A Spirit of Tolerance: The Inspiring Life of Tierno Bokar, Bloomington, World Wisdom, 2008.
***
Există trei moduri de a spăla hainele. Țesăturile groase și aspre sunt bătute cu o mică scândură, țesăturile de grosime medie sunt călcate cu picioarele, iar țesăturile foarte fine sunt stoarse cu mâna. Nu ai spăla o pătură groasă de lână în același mod în care ai spăla un veșmânt fin făcut dintr-o țesătură europeană subțire.
La fel este și cu sufletele omenești. Înainte de a putea atinge starea în care mintea este ocupată neîncetat cu slăvirea Numelui Domnului, toate sufletele trebuie să treacă prin încercări mai mult sau mai puțin riguroase, în funcție de starea lor.
***
Curcubeul își datorează frumusețea varietății nuanțelor și culorilor sale. În același fel, considerăm glasurile diferiților credincioși care se înalță din toate părțile pământului drept o simfonie de laude adresate lui Dumnezeu, Cel care singur poate fi Unic. Deplângem cu amărăciune disprețul pe care anumite persoane religioase îl manifestă față de formele lucrurilor divine, un dispreț care îi conduce adesea să respingă imnul aproapelui lor pentru că acesta contrastează cu al lor.
Pentru a lupta împotriva acestei tendințe, frate în Dumnezeu, oricare ar fi religia sau congregația căreia îi aparții, meditează îndelung asupra acestui verset:
«Dintre semnele Sale: crearea cerurilor şi a pământului, deosebirea graiurilor şi a culorilor voastre. Întru aceasta sunt semne pentru cei care ştiu.» (Coran 30:22).
Există aici ceva asupra căruia fiecare poate medita.
***
Au copiii aceluiași tată, deși diferiți fizic unul de altul, mai puțin dreptul de a fi frați și fii legitimi ai celui care i-a născut? În conformitate cu acest adevăr-legământ, îi compătimim pe cei care refuză credincioșilor din diferite religii o identitate spirituală și o fraternitate sub un singur Dumnezeu, Creatorul unic și imuabil.
Deși acest lucru poate să nu fie pe placul celor atașați de litera textului, pentru noi un singur lucru contează mai presus de toate: a mărturisi existența lui Dumnezeu și Unicitatea Sa.
Așadar, frate întru Dumnezeu care ajungi la pragul zawiyei noastre, care este un centru al iubirii și carității, nu-l persecuta pe urmașul lui Moise [pe evreu]. Însuși Dumnezeu mărturisește că a spus poporului Său: «Cereţi ajutor lui Dumnezeu şi fiţi răbdători. Pământul este al lui Dumnezeu şi El îl dă moştenire cui voieşte dintre robii Săi. Răsplata este a celor pioşi.» (Coran 7:128).
De asemenea, să nu-l persecutați pe urmașul lui Iisus [pe creștin]. Dumnezeu, vorbind despre copilul miraculos al Mariei, Fecioara Mamă, a spus: «I-am dat lui Iisus, fiul Mariei, darul minunilor și l-am întărit prin Duhul Sfânt.» (Coran 2:253).
Iar ceilalți oameni? Lăsați-i să intre și chiar întâmpinați-i în mod frățesc, în cinstea a ceea ce au moștenit de la Adam, despre care Dumnezeu a spus, adresându-se îngerilor: «După ce-i voi da chip desăvârşit şi voi sufla în el din Duhul Meu, să cădeţi cu faţa la pământ înaintea lui!» (Coran 38:72).
Acest verset implică faptul că fiecare descendent al lui Adam este depozitarul unei părticele din Duhul lui Dumnezeu. Cum am putea, așadar, să disprețuim un vas care conține o părticică din Duhul lui Dumnezeu?
Mai mult, Tierno spunea adesea: Voi, care veniți la noi și pe care vă prețuim nu ca pe niște elevi, ci ca pe frați, reflectați! Meditați asupra acestui verset din Cartea Călăuzirii:
«Nu există silire la credință. Adevărul se deosebește de rătăcire. Cel care respinge zeitățile false pentru a crede în Dumnezeu s-a apucat de un sprijin trainic, de neclintit. Iar Dumnezeu este Atoateauzitor, Atotștiutor» (Coran 2:256).
***
«Tierno», l-am întrebat într-o zi, „este bine să stai de vorbă cu oameni de altă credință pentru a face schimb de idei și a înțelege mai bine dumnezeul lor?» El a răspuns:
«De ce nu? Îți voi spune: trebuie să vorbești cu străinii dacă poți rămâne politicos și respectuos. Vei câștiga enorm cunoscând diferitele forme ale religiei. Crede-mă, fiecare dintre aceste forme, oricât de stranie ți s-ar părea, conține ceva care îți poate întări propria credință. Desigur, credința, asemenea focului, trebuie întreținută printr-un combustibil potrivit pentru a putea arde cu flacără vie. Altfel, ea se stinge și își pierde din intensitate și amploare, transformându-se în jăratic, apoi din jăratic în cărbuni și din cărbuni în cenușă.
A crede că rasa sau religia cuiva este singura deținătoare a adevărului este o eroare. Nu poate fi astfel. Într-adevăr, prin natura sa, credința este asemenea aerului. Ca și aerul, ea este indispensabilă vieții omenești și nu poți găsi niciun om care să nu creadă cu adevărat și sincer în ceva. Natura umană este astfel alcătuită încât nu poate să nu creadă în ceva, fie că este vorba despre Dumnezeu sau Satana, putere sau bogăție, noroc bun sau rău.
Așadar, atunci când un om crede în Dumnezeu, el este fratele nostru. Tratează-l ca atare și nu fi asemenea celor care s-au rătăcit. Atât timp cât cineva nu are certitudinea că posedă întreaga cunoaștere în totalitatea ei, este necesar să se păzească de a se opune adevărului. Unele adevăruri par dincolo de acceptarea noastră doar pentru că, pur și simplu, cunoașterea noastră nu a avut încă acces la ele.»
El a adăugat:
«Evită confruntările. Când ceva dintr-o religie sau credință te șochează, caută mai degrabă să îl înțelegi. Poate că Dumnezeu îți va veni în ajutor și te va lumina cu privire la ceea ce ți se pare straniu…»
***
În raport unii cu alții, oamenii sunt asemenea unor ziduri care se află față în față. Fiecare zid are în el o mulțime de mici găuri în care își au cuibul păsări albe și păsări negre. Păsările negre sunt gândurile rele și cuvintele rele. Păsările albe sunt gândurile bune și cuvintele bune. Datorită formei lor, păsările albe pot intra numai în găurile destinate păsărilor albe, iar același lucru este valabil pentru păsările negre, care nu pot cuibări decât în găurile destinate păsărilor negre.
Acum, imaginați-vă doi oameni care cred că sunt dușmani unul altuia. Să-i numim Yousef și Ali.
Într-o zi, Yousef, convins că Ali îi dorește răul, se umple de mânie față de Ali și îi trimite un gând foarte rău. Procedând astfel, Yousef eliberează o pasăre neagră și, în același timp, lasă liberă o gaură corespunzătoare. Pasărea sa neagră zboară spre Ali și caută o gaură goală în care să se așeze, potrivită formei sale. Dacă, din partea sa, Ali nu a trimis o pasăre neagră către Yousef, adică dacă Ali nu a emis niciun gând rău, niciuna dintre găurile sale negre nu va fi liberă. Negăsind un loc unde să se adăpostească, pasărea neagră a lui Yousef va fi obligată să se întoarcă la cuibul său originar, ducând cu ea răul de care era încărcată, rău care va ajunge să-l erodeze și să-l distrugă pe Yousef însuși.
Dar să ne imaginăm că și Ali a trimis, la rândul său, un gând rău. Făcând aceasta, el eliberează o gaură în care pasărea neagră a lui Yousef va putea intra și depune o parte din răul său, împlinindu-și astfel misiunea de distrugere. În tot acest timp, pasărea neagră a lui Ali va zbura spre Yousef și se va așeza în gaura eliberată de pasărea neagră a lui Yousef. Astfel, cele două păsări negre își vor fi atins scopul și vor fi fost eficiente în distrugerea oamenilor cărora fiecare îi era destinată.
Dar, odată ce sarcina le este îndeplinită, fiecare pasăre neagră se va întoarce la cuibul său de origine, căci se spune: «Totul se întoarce la sursa sa.» Cum răul cu care au fost încărcate nu a fost epuizat, acest rău se va întoarce împotriva celor care l-au generat și va sfârși prin a-i distruge. Persoana care creează un gând rău, o dorință rea sau un cuvânt rostit cu răutate este, așadar, atacată atât de pasărea neagră a dușmanului său, cât și de propria sa pasăre neagră atunci când aceasta din urmă se întoarce la el.
Același lucru se petrece și cu păsările albe. Dacă trimitem numai gânduri bune către dușmanul nostru, în timp ce acesta ne adresează doar gânduri rele, păsările negre ale dușmanului nu vor găsi niciun loc unde să se așeze în noi și se vor întoarce la expeditorul lor. În ceea ce privește păsările albe care poartă gândurile bune pe care i le-am trimis, dacă nu găsesc niciun loc liber la dușmanul nostru, ele se vor întoarce la noi încărcate cu toată energia benefică pe care o poartă.
Astfel, dacă trimitem numai gânduri bune, niciun rău și niciun blestem nu ne pot atinge vreodată ființa. De aceea, ar trebui să cerem întotdeauna binecuvântări atât pentru prietenii noștri, cât și pentru dușmanii noștri. Nu numai că binecuvântarea merge spre ținta sa pentru a-și împlini misiunea de a face pace, dar ea se întoarce la noi, mai devreme sau mai târziu, cu tot ceea ce poartă.
Aceasta este ceea ce sufiții numesc «egoism dezirabil». Este iubirea de sine demnă de laudă, legată de respectul față de sine și față de aproapele. Căci fiecare om, bun sau rău, este depozitarul unei părți din Lumina divină. De aceea, sufiții, în conformitate cu învățătura Profetului, nu doresc să-și întineze nici gura, nici ființa cu vorbe rele sau gânduri rele, nici măcar cu critici aparent inofensive.
Arhiva rubricii În umbra minaretelor





















