Roza Bal reprezintă unul dintre cele mai cunoscute sanctuare din Kashmir, regiune muntoasă a Himalayei, disputată de India și Pakistan și locuită de comunități musulmane, budiste și hinduse. Importanța aparte a acestui sanctuar derivă dintr-o ipoteză promovată de adepții mișcării islamice Ahmadiyya, apărute în India secolului al XIX-lea, potrivit căreia aici s-ar afla mormântul lui Iisus Hristos. Conform acestei interpretări, Iisus ar fi supraviețuit răstignirii, ar fi ajuns ulterior în Kashmir și și-ar fi petrecut aici ultimii ani ai vieții. În acest context, articolul de față își propune să prezinte fundamentele acestei teorii care i-a captivat și continuă să-i captiveze pe mulți occidentali.
Ipoteza potrivit căreia Iisus Hristos ar fi călătorit în India, Kashmir și Tibet a fost susținută de mai mulți autori începând cu secolul al XIX-lea, fiind fundamentată, în principal, pe presupuse analogii între învățăturile creștine și cele budiste și hinduse. Întrucât Noul Testament nu oferă informații detaliate despre întreaga viață a lui Iisus, relatările evanghelice concentrându-se asupra nașterii sale la Betleem (Luca 2:1-7), asupra episodului întâlnirii cu învățații din Templul din Ierusalim, la vârsta de doisprezece ani (Luca 2:41-52) și, ulterior, asupra ultimilor trei ani ai activității sale publice, începute în jurul vârstei de treizeci de ani (Luca 3:23), unii autori au încercat să reconstituie perioada rămasă neacoperită de izvoarele creștine. Astfel, s-a presupus că în intervalul cuprins între vârsta de doisprezece și treizeci de ani, Iisus ar fi călătorit în Orient, unde ar fi intrat în contact cu tradițiile spirituale hinduse și budiste, ale căror învățături le-ar fi integrat ulterior în propria sa propovăduire din Palestina.
Unul dintre primii autori care au lansat și popularizat această ipoteză a fost jurnalistul rus de origine evreiască Nicolas Notovitch (1858–1934), care a susținut că, în anul 1887, ar fi vizitat mănăstirea budistă Hemis din Ladakh, regiune situată în zona tibetană a Himalayei, unde ar fi descoperit un manuscris referitor la viața „Sfântului Issa”. Potrivit relatării sale, manuscrisul ar fi consemnat că Iisus (cunoscut de tibetani ca „Issa”) ar fi părăsit Palestina la vârsta de treisprezece ani, îndreptându-se spre India și, ulterior, spre Tibet, unde ar fi studiat Vedele și învățăturile lui Buddha sub îndrumarea brahmanilor și a călugărilor budiști. Acesta s-ar fi întors în Palestina la vârsta de douăzeci și nouă de ani, cu puțin timp înainte de începerea activității sale publice. Notovitch și-a făcut cunoscute pretinsele descoperiri în volumul La vie inconnue de Jésus-Christ (Viața necunoscută a lui Iisus Hristos), publicat în limba franceză în 1894. Lucrarea a suscitat interesul unor personalități ale epocii, printre care s-a numărat și filologul și istoricul religiilor Max Müller (1823–1900), care a contestat autenticitatea relatării și a considerat-o o mistificare. Cercetările și verificările ulterioare au pus sub semnul întrebării vizita lui Notovitch la mănăstirea Hemis și existența manuscrisului descris de acesta, dar episodul a rămas unul dintre cele mai cunoscute exemple ale literaturii moderne despre presupusele călătorii orientale ale lui Iisus.
La mai puțin de un deceniu de la apariția lucrării lui Notovitch, Levi H. Dowling (1844–1911), pastor și predicator originar din statul Ohio, Statele Unite ale Americii, a publicat, în anul 1908, volumul The Aquarian Gospel of Jesus the Christ: The Philosophic and Practical Basis of the Religion of the Aquarian Age of the World and of the Church Universal (Evanghelia Vărsătorului despre Iisus Hristos: Fundamentul filosofic și practic al religiei Erei Vărsătorului și al Bisericii Universale). Autorul susținea că informațiile și învățăturile prezentate în această lucrare îi fuseseră transmise pe cale supranaturală, prin intermediul a ceea ce el descria drept „Înregistrările Akashice”. În paginile volumului este reluată o ipoteză asemănătoare celei formulate de Notovitch, potrivit căreia Iisus ar fi petrecut intervalul de optsprezece ani, cuprins între vârsta de doisprezece și treizeci de ani, călătorind prin India, Kashmir și Tibet, unde ar fi studiat spiritualitatea orientală. Lucrarea lui Dowling, lipsită de o fundamentare documentară verificabilă, a fost receptată ulterior de anumite grupări din mediul New Age, unele dintre acestea considerând-o o relatare autentică a vieții lui Iisus. Pe parcursul secolului al XX-lea au apărut numeroase alte publicații în Occident care au dezvoltat ipoteza unor presupuse călătorii, contacte spirituale și inițieri orientale ale lui Iisus, extinzând aria geografică a acestora și asupra Egiptului, Chinei și Japoniei. Astfel de teorii continuă să circule și în prezent, în special în literatura pseudo-ezoterică și în mediile New Age.
În același an, 1908, independent de demersul lui Dowling și pornind de la rațiuni teologice diferite, a fost publicată lucrarea Masih Hindustan Mein (Hristos în India), aparținând lui Mirza Ghulam Ahmad (1835–1908), fondatorul mișcării Ahmadiyya. Redactată în anul 1899, la un deceniu după înființarea oficială a mișcării Ahmadiyya în localitatea Qadian, din Punjab, India, lucrarea prezintă concepția autorului cu privire la persoana și destinul lui Iisus Hristos, diferită de interpretările tradiționale musulmane. Bazându-se pe propriile interpretări ale textelor biblice și coranice, Mirza Ghulam Ahmad a încercat să demonstreze, în predicile și lucrările sale publicate înainte de 1908, că el însuși reprezenta adevăratul Mesia așteptat atât de creștini, cât și de musulmani. În acest sens, el respingea interpretarea potrivit căreia Hristos urma să revină în mod fizic pe pământ înaintea Zilei Judecății de Apoi, credință prezentă atât în tradițiile creștine, cât și în cele ale musulmanilor sunniți și ale musulmanilor șiiți duodecimani. Potrivit concepției sale, Iisus era deja mort, nu înviase și nu fusese înălțat la ceruri, iar doctrina celei de-a doua veniri a lui Hristos trebuia înțeleasă simbolic, aceasta reprezentând, în realitate, apariția sa, a lui Mirza Ghulam Ahmad, în calitate de Mesia.
Din această perspectivă, mișcarea Ahmadiyya a dezvoltat o amplă activitate de propagare a doctrinei fondatorului său, urmărind să convingă atât mediile islamice, cât și pe cele creștine să îl accepte pe Mirza Ghulam Ahmad drept Mesia cel așteptat. În sprijinul acestei revendicări, a fost elaborată o interpretare proprie asupra ultimelor evenimente din viața lui Iisus. Conform acesteia, Iisus a fost într-adevăr răstignit, însă nu a murit pe cruce, ci a intrat într-o stare de leșin sau de inconștiență, ipoteză susținută, de altfel, și de unii autori creștini începând cu secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Prin urmare, supraviețuirea sa după răstignire ar explica ceea ce discipolii săi au interpretat ulterior drept înviere, aceasta reprezentând, în realitate, revenirea lui Iisus din starea de inconștiență, și nu învierea propriu-zisă din morți. Astfel, potrivit acestei interpretări, Iisus nu a fost ucis și nici nu a părăsit lumea pământească printr-o înălțare la ceruri.
Rămânea însă întrebarea referitoare la ceea ce s-ar fi întâmplat cu Iisus după supraviețuirea răstignirii. În acest context, Mirza Ghulam Ahmad a recurs la existența unui sanctuar din Srinagar, în Kashmir, cunoscut sub numele de Roza Bal, în care se află mormântul unui personaj religios numit Yuz Asaf, asociat în tradiția locală cu un sfânt sufit. Sanctuarul, a cărui construcție este atribuită probabil secolului al XVIII-lea, a fost identificat de Mirza Ghulam Ahmad cu locul de înmormântare al lui Iisus Hristos. Cu alte cuvinte, potrivit teoriei sale, după ce s-ar fi trezit din starea de leșin provocată de răstignire, eveniment pe care discipolii săi l-ar fi interpretat în mod eronat drept o înviere, Iisus ar fi părăsit Palestina și s-ar fi îndreptat spre India, ajungând în cele din urmă la Srinagar, unde ar fi continuat să trăiască până la vârsta de 120 de ani. Acolo ar fi murit de moarte naturală și ar fi fost înmormântat în sanctuarul care adăpostește presupusul său mormânt. Prin această interpretare, Mirza Ghulam Ahmad îi provoca atât pe creștini, cât și pe musulmanii care așteptau revenirea lui Hristos din ceruri, invitându-i să se deplaseze la Srinagar pentru a vedea mormântul celui pe care îl considerau încă viu în ceruri.
Argumentația lui Mirza Ghulam Ahmad se baza și pe o interpretare etimologică proprie a denumirii orașului Srinagar. Conform explicațiilor sale din lucrarea Masih Hindustan Mein, numele localității ar proveni din asocierea termenilor sanscriți „siri” („craniu”) și „nagar” („loc” sau „oraș”), dobândind astfel semnificația de „Locul craniului”. Autorul stabilea, în acest fel, o paralelă cu Golgota, locul tradițional al răstignirii lui Iisus Hristos, al cărui nume este asociat, de asemenea, cu semnificația de „loc al craniului”. Această etimologie reprezintă însă interpretarea propusă de Mirza Ghulam Ahmad, nefiind confirmată de cercetarea lingvistică.
Pornind de la explicațiile și argumentele fondatorului mișcării, alți autori Ahmadiyya au continuat să publice lucrări pe această temă, susținând că Iisus Hristos nu a murit pe cruce, ci a supraviețuit răstignirii, a călătorit în India și a fost înmormântat în sanctuarul Roza Bal din Srinagar. Ipoteza a fost preluată și de autori din afara mișcării Ahmadiyya, interesați de teoriile alternative privind viața lui Iisus și presupusele sale călătorii în Orient. Printre aceștia se numără Holger Kersten, autorul volumului Jesus Lived in India (Iisus a trăit în India), publicat în anul 1983, care a popularizat, la rândul său, ideea supraviețuirii lui Iisus după răstignire și a prezenței sale ulterioare în Kashmir.
De asemenea, după anul 2000, subiectul a început să fie abordat și în documentare și reportaje televizate, inclusiv în producții difuzate de posturi precum Channel 4 și BBC, ale căror echipe au realizat filmări la Srinagar, în apropierea presupusului mormânt al lui Iisus. Prin intermediul acestor publicații și producții audiovizuale (unele se găsesc și pe YouTube), sanctuarul Roza Bal a dobândit o notorietate internațională, devenind un loc de interes pentru numeroși vizitatori și curioși, atrași de ipoteza identificării lui Yuz Asaf cu Iisus Hristos. Subiectul continuă să suscite interes și în prezent, atât în mediile islamice Ahmadiyya, cât și în rândul unor autori creștini interesați de teoriile conspirației.
Bibliografie și lecturi recomandate:
Ahmad, Khwaja Nazir, Jesus in Heaven on Earth: Journey of Jesus to Kashmir, His Preaching to the Lost Tribes of Israel, and Death and Burial in Srinagar, Woking, Muslim Mission and Literary Trust, 1952;
Ahmad, Mirza Ghulam, Jesus in India: The English Translation of Masih Hindustan Mein, trad. Qazi Abdul Hamid, ediție revizuită de Chaudhry Muhammad Ali, London, Islam International Publications Ltd., 2003;
Dowling, Levi H., The Aquarian Gospel of Jesus the Christ: The Philosophic and Practical Basis of the Religion of the Aquarian Age of the World and of the Church Universal, New York, Cossmio Classics, 2007;
Kersten, Holger, Jesus Lived in India: His Unknown Life before and after the Crucifixion, Shaftesbury, Element Books, 1986;
Notovitch, Nicolas, Viața necunoscută a lui Iisus Hristos, București, Editura Solaris Print, 2011.
