Potrivit documentelor și mărturiilor istorice, chioșcul de la Cișmigiu este considerat primul chioșc de ziare din București. Acesta a devenit rapid un reper urban, unde oamenii cumpărau publicațiile zilei, discutau ultimele știri și urmăreau evenimentele importante ale vremii. În epoca în care radioul și televiziunea nu existau, ziarul era principalul mijloc prin care informația ajungea la public.
De-a lungul deceniilor, chioșcul a supraviețuit schimbărilor politice, războaielor și transformărilor urbane, devenind o mărturie a Bucureștiului de altădată. Astăzi, într-o perioadă în care informația circulă în principal online, vechiul chioșc de la intrarea în Cișmigiu rămâne un simbol al epocii de aur a presei tipărite. Chioșcul din Cișmigiu a supraviețuit fizic, dar și el stă cu obloanele trase. Este ultimul chioșc de acest tip din Bucureștiul secolului al XIX-lea, de pe vremea lui Carol I și nu e înscris pe nicio listă de patrimoniu.
Ca și alte vestigii ale unei lumi trecute, chioșcul nu a apărut din întâmplare, ci devenise o necesitate, fiindcă în București nu exista un loc fix de unde se putea cumpăra presa.
Prin urmare, la 8 aprilie 1829, Ion Heliade Rădulescu scotea la București primul periodic în limba română cu apariție constantă: „Curierul Românesc”. Ziarul nu se vindea pe stradă. Era difuzat prin librarul Iosif Romanov și ajungea, în principal, la boieri și la oamenii cu carte. Patru pagini, inițial cu alfabet chirilic, uneori cu secțiuni în franceză.
Câteva decenii mai târziu, presa s-a înmulțit. Apăreau publicații noi, redacțiile se strângeau mai ales în jurul zonei Sărindar, un colț al orașului care devenise, treptat, inima gazetăriei bucureștene. Și tot acolo, la finalul secolului al XIX-lea, a apărut și primul chioșc de ziare din oraș. Îl deținea un anume Nae Basarabescu, care, după cum spune povestea, a furat ideea de la Paris și a adus-o la București.
Contextul era unul potrivit: parcul tocmai devenise locul de plimbare al burgheziei bucureștene, lumea ieșea tot mai mult, voia să citească ultima ediție și să bea o cafea la umbră.
Chioșcul a rămas acolo. Forma lui s-a schimbat de-a lungul timpului, a fost modernizat haotic pe alocuri, dar poziția a rămas aceeași. Azi, după mai bine de 156 de ani, se mai află la intrarea în parc dinspre Bulevardul Elisabeta, închis, cu graffiti pe pereți și cu o istorie pe care puțini o mai știu.
Chioșcul din Cișmigiu este considerat simbolic primul chioșc de ziare din București, fiind amplasat în jurul anului 1870 la intrarea în parc dinspre Bulevardul Elisabeta.
În parc au existat de-a lungul timpului și alte puncte de reper, precum chioșcul „La Porumbei” (sau „La Buturugă”), unde odinioară se vindeau răcoritoare, înghețată sau tutun. În ultimii ani, chioșcurile istorice din Cișmigiu au rămas închise și au fost subiectul unor litigii în instanță între proprietari și Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB). Unul dintre chioșcurile istorice a suferit un incendiu în ianuarie 2024. Primăria Capitalei a demarat acțiuni de curățare, reconfigurare și desființare a construcțiilor și teraselor neconforme/ilegale din parcuri, inclusiv din Cișmigiu.
Pe lângă celebrele chioșcuri, Grădina Cișmigiu găzduiește o serie de structuri și monumente istorice fascinante, care reflectă transformarea parcului dintr-o mlaștină insalubră într-o emblemă boemă a Capitalei. Deși este ultimul chioșc de acest tip din secolul al XIX-lea, acesta nu este înscris în mod oficial pe lista monumentelor istorice de patrimoniu.
Ei, dar să ne deplasăm, imaginar, firește, în zona sud-estică a parcului, în apropierea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, loc în care se află Casa Grădinarului, una dintre cele mai pitorești clădiri istorice ale grădinii. A fost concepută ca reședință și spațiu de lucru pentru peisagiștii germani Wilhelm Mayer și Franz Harer, aduși la mijlocul secolului al XIX-lea de domnitorul Gheorghe Bibescu pentru a transforma „Balta lui Dura Neguțătorul” într-un parc în stil englezesc. Clădirea se remarcă prin elemente de arhitectură romantică de epocă, amintind de vilele din stațiunile europene din secolul al XIX-lea. În ultimele decenii, clădirea a fost neglijată, devenind subiectul unor contracte de comodat controversate și litigii. Deși fațada exterioară își păstrează farmecul, interiorul s-a degradat substanțial, existând planuri publice recurente pentru restaurarea și reintegrarea ei în circuitul cultural al parcului.
Continuăm plimbarea prin Cișmigiu și ne oprim la Debarcader și, evident, la Lacul Cișmigiu care este inima parcului, născut din desecarea vechii mlaștini la ordinul generalului Pavel Kiseleff în anii 1830. Tradiția plimbărilor cu barca pe lac a început încă de la inaugurarea oficială a parcului din 1854. Planurile peisagistice inițiale includeau aducerea unor gondole venețiene, iar debarcaderul a devenit rapid cel mai popular punct de agrement din București. Iarna, lacul înghețat se transforma în cel mai mare patinoar natural al orașului. Clădirea modernă a restaurantului de la debarcader și terasele aferente au trecut prin transformări radicale. În anul 2009, Primăria Capitalei a demolat mai multe structuri construite ilegal în jurul debarcaderului (baruri, pergole și pontoane extinse abuziv) pentru a reda spațiul verde vizitatorilor. Ulterior, zona a fost parțial afectată colateral și de incendiul din ianuarie 2024 de la chioșcul istoric învecinat.
