Ziua de astăzi, zi de sărbătoare, mi-a reamintit că e timpul murăturilor, fie ele gogonele, gogoşari, castraveţi, varză sau alte legume ce fac deliciul meselor din timpul iernii, mai ales că cercetări de ultimă oră au arătat că acestea sunt medicamente redutabile în prevenirea şi vindecarea unor boli, altfel extrem de greu de tratat.
Ca să facem trecerea mai veselă de la murăturile-medicament la povestea propriu-zisă, am să redau un fragment din poezia Ninei Cassian, În ţara lui Mură-n Gură, fiindcă în această perioadă murăturile chiar ajung din borcane drept în gură, drept pentru care am putea spune că suntem în țara lui Murătură. Deocamdată rămânem În ţara lui Mură-n Gură, că tot pe acolo suntem.
”În ţara lui Mură-n Gură,
Caşti o gură cât o şură,
Şi îndată-ţi pică-n ea,
Tot ce vrei şi tot ce ai vrea!
Sărmăluţe-n foi de viţă,
Supă caldă, tocăniţă,
Cozonac, compot, halviţă
Cârnăciori şi ciulama,
Murături, et cetera.”
Cred că m-am gândit uneori de câtă vreme consumă oamenii murături, dar de fiecare dată am găsit altceva de făcut şi nu mai m-am învrednicit să aflu. De fapt, aşa cum spune proverbul, ”toate la rândul lor” şi iată că azi am pornit pe firul istoriei şi am realizat că murăturile fac parte din toate culturile lumii, că toate popoarele consumă aceste produse. Unii consideră că originile acestui fel de mâncare datează de acum 4.000 de ani, fiind originar din India. Cert este că murăturile sunt menţionate în Noul Testament şi în cărţile Vechiului Testament. Dar şi aici părerile sunt împărţite pentru că unii cercetători spun că poporul chinez este acela care a descoperit că legumele sau fructele pot fi conservate.
Se pare că primele legume conservate au fost castraveţii, iar cercetătorii au stabilit că acest lucru se petrecea şi în Mesopotamia, pe la anul 2030 î.Hr. Noi ne facem datoria şi notăm amintind că şi tracii erau vestiţi cultivatori de castraveţi pe care-i murau. Şi dacii puneau murături folosind cam aceeaşi modalitate ca în zilele noastre. Despre frumuseţea Cleopatrei, regina egiptenilor, s-a vorbit mult, însă se spunea că era atât de frumoasă pentru că mânca murături în fiecare zi. În anul 850 î.Hr., Aristotel propovăduia beneficiile murăturilor asupra organismului uman, iar, ulterior, Napoleon considera că acestea sunt indispensabile pentru armatele sale.
Cezar şi Napoleon îşi hrăneau soldaţii cu murături, pentru putere fizică şi morală. Murăturile au jucat un rol important în descoperirea Americii, pe vremea aceea multe din călătoriile transoceanice fiind deturnate pentru că marinarii se îmbolnăveau de scorbut din cauza lipsei de vitamina C. Amerigo Vespucci a fost cel care a depozitat pe navele ce se înscriau în călătoria istorică peste Atlantic cantităţi uriaşe de murături, pentru a preîntâmpina epidemia de scorbut. Remarcaţi, doamnelor şi domnilor, cum se scrie istoria şi cum se cucereşte lumea.
Căpitanul James Cook a introdus varza murată în meniul marinarilor de cursă lungă, salvându-i astfel de avitaminoză. Aşa cum am mai povestit, în anul 1858 John Landis Mason a conceput şi patentat borcanul care îi poartă numele. Produs dintr-o sticlă mai densă decât borcanele normale, acesta era gândit să reziste temperaturilor înalte din procesul de fierbere, necesară procesării murăturilor. În anul 1881, Alfred Bernardin inventează primele capace metalice folosite la conserve.
Aceasta este o pagină de istorie, dar murăturile dau savoare meselor îmbelşugate dar nu numai şi aici aş vrea să reamintesc faptul că murăturile au fost şi au rămas de bază în iernile lungi, mai ales pentru satul românesc.
Cu bine şi cu bucurie!
Vezi arhiva rubricii Delicias regibus de Pușa Roth
