La data de 18 septembrie, anul 53 d.Hr. s-a născut (pe teritoriul actualei Andaluzii/Spania) împăratul roman Traian (Marcus Ulpius Nerva Traianus). A fost primul împărat roman de origine neitalică. În timpul domniei lui (98–117 d.Hr.) Imperiul Roman a atins apogeul expansiunii sale; în urma a două campanii militare (101–102 d.H. şi 105–106 d.H.) i-a învins pe daci şi a transformat cea mai mare parte a Daciei în provincie romană, colonizând-o cu elemente romane şi romanizate. În amintirea acestei victorii a ridicat, la Adamclisi (109 d.Hr.), „Tropaeum Traiani” şi la Roma (113 d.Hr.), „Columna lui Traian”.