– Mor de foame, da’ n-au decât cârnați prăjiți la bufetul gării… [pauză] Am în valiză un cozonac mai bun chiar decât cel pe care l-ai procurat tu atunci de Paști… Ce zici, DiDi, ai poftă? – Dar rămânem aici pe peron, pe bancă, între șine. Ne încălzim de ger în soarele roșu… Îți amintești de primul nostru rendez-vous în apusul soarelui de la Snagov? – Ia uite-l, DiDi, nu-i frumos? E lucios, copt și auriu ca… pectoralii tăi. – MmMm, cu aromă de… pâine vanilată, ca mirosul tău, iubita, mor de poftă. – Știi ce? Mi-e teamă că doar ne uităm la el: nu am briceagul la mine. Am zburat doar cu bagaj de mână, ca și tine… Hmmm, ce facem? Nu putem să-l maltratăm rupând din el. Se fărâmițează… – Stai să scot ceva din rucsac! – Oh! Merge colosal coniacul Metaxa 7 stele, DiDi, dar cu cozonac, nu pe stomacul gol. De unde l-ai capturat? – L-am luat de la shopul din aeroport… Ta-ta-ta-ta, am găsit cum tăiem cozonacul! – Ești genial, DiDi! Cum de ți-a venit ideea cu ața dentară? – Păi, de la mămăliga voastră! [pauză] – Ah, e delicios! Cu coniac cu tot! Așa să tot trăim, DiDi, între șine! În așteptarea Trenului Regal de Sinaia! – Înțelegi, iubita, de ce-mi place România? Nu trebuie să mai organizăm safari. Ți se oferă la tot pasul. E țara tuturor posibilităților! Nu te-am găsit aici pe tine? – Pardon, m-ai găsit în aer. – Bine, dar cu destinația București. Nu Paris sau Berlin! [pauză] – Cu tine, DiDi, mi se oferă și mie aici toate posibilitățile. Deși se-ncurcă ițele… internaționale, și noi cu ele, oriunde ne-am ascunde pe glob… Din cauza atentatelor nenorocite de la Londra ai aterizat târziu și-am pierdut trenul! Îmi pare rău de schimbarea asta ad-hoc. – De ce să-ți pară rău, iubita? Suntem în safari, schimbăm rapid direcția. Te-ai orientat perfect: nu mai luăm taxiul spre Gara de Nord, ci spre Ploiești Vest, iar aici, mai luăm și un snack gustos până vine trenul. – Pe care l-am fi ratat, DiDi, dacă luam oferta taximetristului. Ținea morțiș să ne ducă până la Sinaia, pe un preț bun. – N-am înțeles de ce n-ai vrut. – Mi-a zis ceva care m-a înfuriat… – Mă faci curios! Hai, ce ți-a spus? O șmecherie românească? [pauză] – A zis „Lăsați doamnă că domnu’ plătește” și mi-a făcut cu ochiul. – Ha-ha-ha, atunci când oprise aparatul de taxare și a scos din mânecă prețul de Sinaia? – Îhî, nu se aștepta să-l lămurești pe limba lui: „Domn Taxi, mulțumesc mult! Spun ție pe românește. Noi știm drumul și serpentinele amețește. Nouă place cu trenul.” Prezență de spirit tot a avut pungașul să-ți răspundă: „OK, sir, salutare și la mai mare!” – Ha-ha-ha, ai văzut că pe mine m-a înțeles!
– Cum îți merge, DiDi? Cum treci tu prin turbulențele din ultima vreme? Cred că nu-i ușor acum cu businessul… internațional. [pauză] – Îmi aduc aminte de apusul de soare de la Snagov, de la prima noastră întâlnire, îl ții minte și tu, nu? – Sigur, DiDi, sigur. – A fost prima noastră noapte de dragoste. [pauză] Răzbesc prin căderile din afaceri și din viață păstrând cu zgârcenie în amintire momentele de bucurie, când m-am suit pe culmi. [pauză] Când te-ai așezat în genunchi pe ponton în lumina amurgului… Purtai părul strâns într-o panglică roșie, parcă toată lumina se aduna în ea… Te-ai aplecat spre lac… ai mângâiat apa și ai privit în zare printre picăturile care-ți picurau de pe degete. Voiam să ți le sorb eu de pe degete. [pauză] Așa îmi croiesc drum în prezent, prin ups and downs [suișuri și coborâșuri]: ceea ce am îndrăgit cândva îmi dă sens și plăcere pe viață. – Vine trenul nostru, DiDi, nu uita ideea, ca să mi-o ilustrezi cu detalii la Sinaia. – Păcat, aș mai sta aici… Uite-așa aș vrea să mor/ Într-o gară din Obor! – Ah, DiDi, le amesteci sau le confunzi… Ai pus de la tine „gară” în loc de „crâșmă”. Ăsta e un cântec de pahar, nu de dragoste! – Dar sensul e apropiat: e un moment unicat! – Hai sus în tren, DiDi, drumul e sensul!
– Copil fiind aveam ochii așa maaari, ca ai tăi, iubita. La nouă ani m-au dat părinții la un internat britanic din centru, unde se intra foarte greu. Am plâns după mama atât de mult, până am rămas cu ochii ăștia tăiați pe lungime… – Ce minuni lacrimo-fantasmagorice îmi înșiri tu aici, DiDi? – Voiam să-ți spun cât de frumoși sunt ochii tăi, ca de copil sau de căprioară, dar m-am încurcat… – Ha-ha-ha, atunci ce să mai cred de celelalte povești ale tale? Că în armată de ziua națională v-au oferit un festin lat, după care v-au tăvălit prin șanțuri la o instrucție de urgență până ați vomat și ultimul dumicat – totul spre apărarea patriei! Sau că pe timpul stagiului de la concern tv evaluau aptitudinile de business după cât de mulți gură-cască atrăgeați cu speech-uri ca în Hyde Park, numai că voi le țineați la gară sau la supermarket… – Pe ultima trebuie s-o crezi, căprioară, căci așa am învățat să-ți spun povești… – Ești un… vrăjitor… înduioșător! Ai scos din pălărie și hotelul german neoromantic, de acum un secol. Habar n-aveam că există la Sinaia luxul de „fin de siècle” pentru muritorii de rând! Uite, și pe chelner l-ai vrăjit cu româna ta… glumeață. Crede și el eronat că eu sunt „profesoara”. Degeaba le spun eu că ești tu receptiv la limbi… – Ah, limba voastră mult îmi place! Finlandeza e în schimb infernală! [pauză] Da’ câinii fără stăpân de-aseară nu m-au luat în serios pe românește, deși am strigat la ei „Du-te!” și „Păzea!” – DiDi, nu erau câini! Azi mi-au spus la recepție să nu ne aventurăm noaptea spre Peleș, că umblă urșii pe stradă la cutiilede gunoi. Pe dânșii nu i-ai impresionat cu româna!
– Oho, DiDi, ești dom’ director KSL! Frumoasă carte de vizită! Să-ți meargă din plin noua afacere! Care spuneai că este core business? [activitatea esențială] – Dă-mi șervețelul acela ca să-ți deseneaz schema de ansamblu. [pauză] În centru stă KSL… – Scuze, DiDi, ce ai zis că înseamnă prescurtarea? King Size Lover? – Ți-am spus deja, iubita, dare mai bună sugestia ta! – Am și eu nevoie de o sugestie! Ce rochie să port la aniversarea cu colegii de facultate – Oricare îți vine bine! – Puteți să mă ajutați, Dom’ Director? Doresc o opinie calificată! – Ha-ha-ha, mie mi-a plăcut aceea galbenă cu buline rarefiate albe,pe care ai purtat-o sub castanii roșii în floare,în labirintul de merișor de la Mogoșoaia… – Ah, DiDi, râsul tău irezistibil de sonny boy! Râdeai și mă sărutai! Acolo în labirint! [pauză] E bună sugestia ta cu rochia galbenă! – Sau mai bine nu pe aia, ca să nu redeștepți sentimente mocnite în sufletul colegilor. – Too late! Pe-aia o voi pune! – A, trebuia să-ți spun: n-au fost urmări după ce ne-a prins blitzul că depășisem viteza pe soseaua spre Mogoșoaia. Nici măcar amendă! – Poate n-au fost decât 7 km în plus. – N-am înțeles, iubita, de ce te-ai speriat așa de tare de un blitz. – M-a cuprins panica pe moment că am spulberat incognito-ul nostru și că ne urmărește duhul rău, individul abject din Germania, iartă-mă. [pauză] – Mai ești în legătură cu el? – Ți-am spus doar! I-am pus cruce când l-am demascat atunci în iulie! Nu mai știu nimic, poate a murit. Vreau să uit! – OK, OK, iubita, blitzul e o bagatelă, și oricum suntem maturi și stim ce facem cu noi și cu cei de lângă noi. [pauză] – Te-am rugat data trecută să-mi aduci poze cu fiii tăi. – Uite-i: cel mare și-a încheiat studiile, a făcut armata, are un job bun și e căsătorit. Cel mic… se mai distrează la universitate. [pauză] – Cel mare parcă-i marele Inchizitor: parcă este el tatăl vostru, al tău și al celui mic. Ăsta micu-i ca o floare! – Unu-i hotărât, ăsta-i sensibil… – Îți cere sfaturi? – Foarte rar! [pauză] Poate am fost eu prea succint sau ermetic cu ei. – Nu-i timpul pierdut să ți-i apropii!
– Pot să văd și eu, iubita, ce citești așa de concentrată? – Ah, uite: Pope John Paul II, Memory & Identity. – Te-am strigat de trei ori, dar erai cufundată în lumea Vaticanului. – Sorry, dar ai tot vorbit la telefon și mi-am zis să-mi găsesc și eu ceva de făcut… – Am vorbit în chineză, dar pe tine te-am chemat pe nume… Sorry, iubita, promit că nu mai telefonez. – Sper că ai stins focul afacerilor inflamate. – Oarecum. Restul rezolv de luni încolo! [pauză] – Ciudat, DiDi, nu? Fiecare tresare la numele lui. Înseamnă că tu doar mi-ai șoptit numele. – Ei bine, acum te strig: Lasă-l pe Papa Paul și vino la mine! – La ordine! [pauză] – E o mare calitate să faci concentrat, profund, ceea ce faci. Înseamnă că-ți place. – Așa fac și cu tine, DiDi, cu toată seriozitatea! [pauză] MmMm, apetisantă ideeai avut să ceri miculdejun în cameră. – Iarna trebuie să ne bucurăm de soare, iubita. Pot să trag complet draperia? – De ce te ascunzi de soareîn spatele meu? – Vreau să-ți văd conturul mai bine… să-ți conturez spatele încălzit de soare. – Mai mult ca soarele mă încălzești tu! Ce partitură îmi cânți pe spate? Mozart? E cel mai nimerit pentru matineu. – Nuuu, un Chopin matinal. – De-abia m-atingi… Lasă-mă să te mângâi și eu, DiDi. – Nu te răsuci. Stai nemișcată… Mi-ai spus că sunt mai grăbit în ultima vreme. Am înțeles și numă mai grăbesc. Nimic nu ne grăbește azi. – Splendid, revino la ritmul tău lent, hedonist.
– A fost destul de lent, iubita? – Ah, cum știi tu să mă înfierbânți! [pauză] Cred că acuma pot să-ți mărturisesc ceva foarte personal… – Sunt atent! – Dar să nu te superi pe mine! – Pe tine nu pot să mă supăr, cel mult să mă întristez în sinea mea. – Nu, nici asta nu vreau! – Spune, iubita, n-are ce să se întâmple de rău între noi. [pauză] – Te-am înșelat. – Tu și dacă-ai face-o, nu ai avea inima să tai cu cuțitul în carnea mea! Hai, spune! Simt eu că ai din nou ceva nostim în cutie… – La serviciu, te-am înșelat, cu șeful cel mare: nu era WG, ci altcineva nou; dar nici Giancarlo. Nu-mi explic cum a apărut în context numelelui Ferdinand Piech, marele boss de la Porsche și VW, fiindcă lover-ul nu este Piech, nici ca vârstă și nici ca fizic, ci altul care seamănă cu de Caprio din filmul despre Howard Hugues. El mă curtează, mă urmărește, mă vrea. [pauză] Nu te enervez, DiDi? – De ce te-ntrerupi tu când devine mai captivant? – L-aș vrea și eu, dar insist pe discreție maximă. El găsește soluția: avionul de două persoane, fabricație 1900, ca o motocicletă cu un ataș mai mare. Mă ia pe mine dedesubt, în cavă, încorpul minuscul, fuselar, de o persoană. – Cam incomod pentru cineva pe care îl iubești. – Ba deloc, dacă eram în anul 1900. Oricum, el este cu toracele afară, la volant. Îi dă drumul pe pistă, care este șoseaua Kiseleff, pe lângă Muzeul Satului, pe unde am circulat și noi doi… Eu rămân ascunsă în cavă, ca să nune vadă cineva de pe stradă. El se apleacă peste mine și mă cuprinde cutotul din lateral, ca tine acum și îmi spune „Lasă-te, uită-te! Nu mai e nimeni!” Mă ridic spre el, văd că suntem în zbor, în cer, și mă destind în sărut. Dar, vai, obrazul lui e țepos de neras, nu neted ca al tău. Mă trezesc timorată de zgârieturile de pe față.
– Am senzația, DiDi, că ceilalți ne fac loc respectuoși… Deseori am senzația asta când sunt cu tine, nu numai într-un tren de navetiști de pe Valea Prahovei… Uite, domnul ne-a cedat locul ca să stăm alături. – Românii care-și vădde treabă, iubita, sunt oameni vrednici de toată lauda. Am întâlnit mulți, din păcate nu la vârfuri…Te las să-ți citești cartea franceză despre Mitterrand. Am și eu de conspectat niște prospecte de utilaje pentru târg. [pauză] Iubita, acum că mergem la munca noastră cotidiană, spune-mi, tu, care ții o familie… Tu te descurci cu banii? – DiDi, încalci convenția! Nu am hotărât noi să nu discutăm niciodată despre bani? – Ha-ha-ha, tu ai hotărât, iar eu am fost de acord. Nu o lua în rău, conjunctura s-a schimbat de când ai emis tu „convenția”. Vreau și eu să știu dacă ai probleme. [pauză] – Merci, DiDi, dacă voi avea, am să-ți spun. Dar acum… mi-e așa de bine! Nu numai că sunt cu tine, căci și pentru tine îmi trebuie o anumită stare de destindere! Pe care o am: sunt în echilibru, cu banii și cu timpul. Iar împreună cu tine sunt pe val. – Și eu sunt pe același val bun, iubita, sper să țină…
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère
