– Iartă-mă că te întreb ceva foarte personal, dar vreau să știu și eu, ca părinte ce sunt: el nu a vrut să știe niciodată ce-i face fecioru’? – Nu, D-na Dr. În privința asta a fost consecvent: nu a dat niciun semn de viață. Deși eu eram cu sufletul… chisăliță, când fiul era bebe mic și dulce. [pauză] – Știi ceva? Mai bine așa: v-a lăsat în pace din start, dar nu v-a lăsat în ploaie: a plătit măcar fără să crâcnească ce i-a cerut statul prin Avocatul Copilului. Nu ca dezastrul de la mine! M-a sufocat zece ani în procese, am pierdut apartamentul la mezat, de-abia am salvat cabinetul, iar copiii nu au văzut un sfanț de la el. Asta după ce m-am amăgit singură 15 ani că el e jumătatea mea și stâlpul familiei. – Da’ eu ce să mai zic? După ce că m-a lăsat odată cu venirea copilului, 16 ani s-a cramponat de copil prin avocați, cu ia-mi-l – dă-mi-l în vacanță sau la ce școli să meargă și ce sporturi să facă, și alte pretenții de la distanță… I-auzi, sună fi-miu! Hai s-aflăm raportul, ce fac cei trei crai pe Riviera. Alo?
– Bonjour, Maman! Suntem bine, apartamentul pe care l-ai închiriat pentru noi are de toate, e la 3 minute de mare!… – Doar eu cu Papanaș am fost azi la plajă. Scoveargă a stat acasă… – Nu-i bolnav, e doar prăjit. A vrut să se facă negru ca mine într-o zi și a stat ieri tot timpul la soare, fără anti-soleil… – Ei doi sunt proști majori! Eu sunt încă un prost minor. Dacă s-a grăbit el cu bronzatul, ca să fie mai sexy noaptea la disco!… – Bine, îi spun să-și pună iaurt rece pe spinare, va fi și mai sexy!… – Ne-am dus la St. Tropez… – Am văzut și noi că e scump acolo, ne-a ruinat taxa de intrare. Auzi tu, Maman, o cola sau o bere să coste 10€?! … – Da, dans nebun până la închidere! Am uitat și de bus că circulă până la 1 noaptea. Am luat-o pe jos. Lui Papanaș i s-au rupt sandalele și le-a aruncat… – Clar, mi-a venit și mie ideea asta, am mers la unchiu’. Să vezi poantă! Era deja 3 noaptea și unchiul cu mătușa țineau geamul deschis și se uitau la TV. Apare Papanaș în cadrul geamului din spatele televizorului și se prezintă. ”It’s me, Papanaș.” – Ha-ha-ha, nebuni mai sunteți! Bieții oameni, sunt octogenari… n-a făcut Mina infarct? – Cât pe ce! S-a speriat ca de hoți. Unchiul a fost pe fază! The party goes on [petrecerea continuă]: ne-a poftit la un vin până la 5 dimineața, apoi ne-a dus el la Fréjus cu mașina. Le-a plăcut de Scoveargă, cu planurile și cu examenele lui… – Ce surpriză ai pentru el? Bine, ți-l dau la telefon. [pauză] – Bonjour, Maman, ca va bien?… – Ah nu, mami, tu ești! Ce cauți tu la Maman la Paris? … – Cum? E și D-na Dr. acolo? Doar nu veniți pe capul nostru la Fréjus! Șase, băieți, sunt toate treila Paris și vin încoace! – Fiți pe pace! Profităm și noi de un weekend când nu vă avem pe cap, ca să ne facem noide cap! Fără voi!Prăjiți-vă singuri! Distracție sprâncenată!
– Vedeți ce neputincioși sunt? Chipurile majori! Prea i-am dădăcit! Cel puțin cu plecatu’ de capu’ lor în marea vacanță… parcă erau paralizați. Așteptau să le pice din cer rezervările mult visate. Dacă nu intram în alertă cu Maman, să le rezerve ea hotelul și eu Interrail-ul ăsta ieftin de tineret, rămâneau toți trei dezabuzați la casele lor. – Vineri când au dormit cei trei aici la mine, am crezut că-mi iau câmpii: mă baricadaseră cu rucsacurile lor uriașe și răspândeau debandadă în veselie. Nu mai puteam să fac doi pași până la baie. În ce dezordine păgânească s-or complace ei în marea lor escapadă. – Poate nu i-ar fi prins rău lui al meu un toc de instrucție la armată. Oricum, D-na Dr., ne-ai salvat cu pontul tău valoros cu lactoza. [pauză] – Ah, bon? Armata e obligatorie în Germania? Păi nu e țară NATO? Nu le ajung, ca la noi, militarii de carieră, specializați pe armele noi supersofisticate? – Se screm de câțiva ani să voteze legea de înrolare benevolă, dar nemții ca nemții, o tot dezbat în parlament. – Atunci, D-na Dr., și tu ai avut o schemă isteață cu ai tăi ca să-i scutești… [pauză] – Știu din surse înalte că sigur se suspendă stagiul militar obligatoriu în Germania. Așadar, pot să divulg: un prieten doctor m-a sfătuit strict confidențial să bage ei o anumită doză de drog în urina pe care au dat-o la analiză. Apoi, cât durează recrutarea, să se târâie moleșiți și cu ochii dilatați și să răspundă bălmăjit. Ha-ha-ha, n-au știut cum să-i trimită mai repede acasă.
– D-na Dr., slavă Domnului că te-ai lăsat de viciul fumatului! Nu mai ții permanent țigara între degete! – Mulțumită vouă! Pe cuponul de la voi m-a lecuit hipnotizatoarea într-o singură ședință! – Dar ce folos? Instantaneu ai luat smart-phonul în mână și nu-i mai dai drumul nici la masă sau la closet! – Ei, asta-i! Că doar nu m-oi spăla pe dinți sau șterge la fund cu el în mână! Tu, Madam, ești alăturea cu timpul, fără mobil! – Mă terorizează destul la serviciu. În particular îl dau cât colo! Nu am urgențe care să nu poată aștepta o zi măcar, acum că fiul e major. – Nici eu nu am urgențe, dar rămân în comunicare cu ei pe whatsApp… – Sigur, D-na Dr., comunici încontinuu despre toate vaxurile. Că te mănâncă viermișorii în fund dacă nu ai rețea câteva ore în tren, în bus sau în spațiu… – Hai să vă scot la aerca să vă răcoriți, că amândouă sunteți exagerate, dar pe invers. [ceva mai târziu] Uitați-vă puțin atent, nemțoaicelor, pe toată esplanada asta de la Trocadero, câte perechi bărbat-femeie și câte perechi bărbat-bărbat puteți să vedeți? [pauză] – Păi, eu nu văd, Maman, decât bărbați-bărbați care se țin tandru de mână, chiar de fund. N-am nimic împotrivă, trăim în libertate. Mă întreb doar de ce nu văd și bărbat-femeie pupându-se și îmbrățișându-se în public? Nu se mai poartă deloc? – Nu, D-na Dr. Tradiționalul e perimat, neinteresant, pus la zid ca dictatorial. Mai bine te ascunzi dacă păstrezi tradiția. La noi în Germania nu țipă toți minoritarii și anormalii că sunt discriminați? Ei cerând maximul, adică să fie puși în fruntea bucatelor? – E plin de pederaști Parisul! Vai de fetele tinere care-și caută partener. – Hmmm, să sperăm că ai noștri rămân… „demodați”. Dar trebuie să ne ținem și mai abitir de capul lor la vârsta asta… Nu-i ușor. – Hai că reușim, mamelor, împreună! Măcar să-i ținem nițel departe de clicile periculoase, ca acum, să-i trimitem doar pe ei trei pe Riviera. [pauză] Da’ și tu ai folosit abil rețeta de „manipulare”, Madam, când l-ai invitat pe Parizian la tine-acasă în vacanța de Paști, chipurile ca să învețe pentru bac cu Scoveargă. Cum ți-a reușit performanța? –D-na Dr., am ticluit cu Maman o stratagemă atrăgătoare: le-am zis noi că pot să „învețe” împreună dacă respectă niște condiții: învață fiecare cum crede între mic dejun și prânz. În rest fac ce vor. Doar seara mai trebuie să se uite la telejurnale, ca să se informeze. Nu vor ei să urmeze jurnalism și economie? Dar nu oricum la televizor: o seară în engleză, alta în germană, în română și în franceză, alternativ. S-au uitat la vreo patru-cinci pe CNN, BBC, TVRI și TV5 Monde. În rest, D-na Dr., am jucat mini-bridge seara, când l-am chemat și pe Papanaș, ceea ce și pentru mine a fost taaare palpitant. – Tu din totdeauna ai tendința, nemțoaico, să-l controlezi prea din scurt pe al tău, cu tot felul de reguli și punctaje de bună purtare. – Ce să fac, D-na Dr.? Altfel mă ține el din scurt! Odată, într-un contradictoriu prelungit cu ’mnealui, ne-a pus el scurt capac la dispută: „dacă nu vă purtați frumos cu mine, când mă fac mare, vă dezmoștenesc și vă bag la azil”. Avea vreo zece ani!
Peste trei ani
–Nu-i mare șmecher Papanașul meu? – Hai că nu mai e Papanaș, D-na Dr., s-a făcut suplu ca Scoveargă „Americanul”. – Stă cu orele fie la sala de fitness, fie la telefon cu Winnie. – Și de ce nu se-ntâlnesc, D-na Dr.? – Pe ea o cam țin părinții din scurt, că are mult de învățat… – Normal că e strânsă-n menghină fata, dacă a intrat la drept! [pauză] Papanaș ce face? – Zău că eu nu știu când învață el! Cert e că și-a a luat bacul! – Grozav, D-na Dr., felicitări! – Așa i-am spus și eu: „Dragule, să-l iei! Nu-mi pasă cu ce notă, dar să-l iei! Și l-a luat. Cu ultima medie! Ha-ha-ha! Bravo lui, la cât de puțin s-a preocupat! Nu-i foc de deștept? [pauză] Acum așteptăm rezultatele de la examenele de psihologie… – Cum psihologie? Nu face mate? – A, s-a mutat, că nu știu ce nu i-a convenit. – Drăguți sunt împreună, D-na Dr.! Cum vorbesc ei între ei românește. Pentru că niciunul nu vorbește fluent limbile de bază ale celorlalți doi, germana, franceza sau engleza. Așa că recurg între ei la limba maternă, româna. Aici am dat lovitura, mămicilor! – Drăguți au fost Parizianu’ și Americanu’, cum l-au așteptat ei pe Papanașul meu acum doi ani să-și ia bacul și tuleo toți trei în vacanță! Cei trei crai de la Răsărit în Vestul sălbatic din Barcelona: la plajă cu fetele toată ziua, apoi viața de noapte pe Las Ramblas… – Ha-ha-ha, nu le-a ajuns prima dată când i-au furat lui Papanaș noaptea pantofii de lângă el, de pe bancă! S-au dus și vara următoare, când i-au furat pantalonii de pe plajă lui Parizianu’, cu acte cu tot, că suna disperat de la Policia Municipal după tine, Maman! – Sunt copii buni, dragile mele! Ce mândră am fost de el, când în plină isterie de golit magazinele din cauza virusului, Papanașul meu a venit doar cu două sticle de ulei acasă, din patru, câte îl rugasem. Mi-a explicat că erau patru pe raft, ia rel a luat doar două, ca să rămănă două și pentru altul care are nevoie. – Ești incurabilă, D-naDr.! Din nimic îți găsești motive ca să te mândrești cu el și să-l lauzi! Scuipă-l să nu-l deochi! – Să știi că mă superi, Madam! Așa mă mândresc eu cu familia mea! Nu ca tine, să-l judec pentru orice notă, vorbuliță sau pârț…
– Ia uite-i cum țopăie ca niște tâmpiți în piața târgului! Coșcogeamitea măgădanii! Uite-te la ei: s-au luat în horă pe după umăr și joacă țonțoroiul, mai și răcnesc pe deasupra. – Cei trei din Est care sperie Vestul, Maman! – Lasă-i, dragă, să se bucure cât sunt împreună, măcar o dată, de două ori pe an, apoi o iau care-ncotro: Paris, Darmstadt, Boston. – Anul trecut, ții minte, Maman, că au venit la mine la birou și am mâncat cu ei la prânz, la restaurantul firmei, împreună cu colegii germani. Ei bine, ăștia se minunau ce legătură strânsă păstrează ei din pruncie… – Cred și eu, nemții își păstrează din pruncie doar legăturile de familie… – Nici pe-alea mereu…. – În schimb, nemții sunt membri activi în tot felul de asociații, Vereine, de sport, dans, cor, binefacere, căței, pisici, grădini… – Tot atunci au integrat-o și pe nemțoaica Winnie. – Nu știam că au găsit-o la tine la serviciu. – Nu, nu la serviciu, dar când au plecat de acolo. I-am cadorisit pe toți trei cu câte un T-shirt din shopul firmei, de care au zis ei că era cool, cu niște însemne financiare pe el. Așa pavoazați a ochit-o Papanaș, localnicul, că altfel nu avea sens, pe Winnie… – Ia te uită la Papanaș! Cred că a vrut să se dea mare cu prietenii lui, Parizianul și Americanul… – A mai amețit-o el cu niște vorbe dulci și de atunci tot împreună sunt. – Dar ție, D-na Dr., ca mamă-soacră, cum îți place de ea? – Ei, nu vă grăbiți! Ce mamă-soacră, sunt doar niște studențași. – Acum sunt studenți, dar într-o perspectivă de patru-cinci ani cum ți-ar place? – Ah, Maman, se schimbă totul atât de repede, iar la ăștia tineri se schimbă stările, opiniile, facultățile de azi pe mâine. – Nu mai insista, Maman. Nu știai că D-na Dr. e criptică? – Ei și tu, Madam, criptică! Doar nu-s la cabinet să păstrez secretul profesional: fata e foarte drăguță, serioasă și se ține de carte.[pauză] Mi-e teamă însă că nu se angajează nicicum, atâta vreme cât nu e și el la înălțimea ei. – Atunci a găsit-o numai bine, D-na Dr., pe aceea care îl stimulează. – Așa-i zic și eu, să aibă grijă să n-o piardă. [pauză] Dar ție cum îți convine, Madam, să-ți stea fiul peste ocean, printre străini? – Așa și-a dorit el,D-na Dr.! – Dar tu l-ai stimulat… – Eu mi-am dorit să fie stăpân pe viața lui, oriunde în lume, și să nu-și uite familia, limba și rădăcinile… – Sibianca la fel a semănat și ce culege acum? Fiu-su a stat cinci ani în Australia și acum s-a mutat la mai bine… în Bali.
– Ma petite copine [iubițica mea] e juristă la ambasada americană. Mi-am depus și eu actele la Paris la loteria vizelor americane… – Sunt șanse doar 2% să-ți câștgi la loterie dreptul de muncă în US… – M-ajută ea! – Crezi tu asta, Parizianu’? Eu mă-ndoiesc. Eu stau de cinci ani la ei și de-abia acum s-a urnit compania mea să-mi ceară green card-ul prin avocat. Cu dovezi pe masă că aș fi essential for their business. – Cred că îl obțin eu mai repede ca tine, la loteria mea cu relații din Paris… – Clar că nu strică să-ncerci! Ar fi grozav, Parizianu’, dacă-ți iese green cardul! Putem merge împreună în weekend la schi și la golf! – Păcat că Papanaș și-a luat gândul pe zece ani de la viza americană… – Chiar zece ani nu mai poate intra în US? – Din păcate, da! Sunt al naibii de stricți cei de la imigrare… – Mde, dacă nu a putut să se despartă la timp de fanii care-l aleseseră soccer star al liceului… – Pariziene, nici noi n-am fi rezistat tentației! Să te poarte fetițele țepene cu paradă pe terenul de sport, în dans și cântec! Groupies cu fustițe scurte și picioare lungi… – Te cred că-l furase peisajul și nu-i trecea prin cap cu ce interdicție aveau să-l ardă americanii pentru depășirea duratei.
– Fetelor, rămâne întrebarea neelucidată: Unde sunt tații? [pauză] – Tații? Hmmm… Ei au fost iubiții care ne-au înflăcărat în așa măsură încât să-i procreăm pe ’mnealor, care ne fac viața frumoasă – furtunoasă. [pauză] Iar proaspeții tați au ieșit iute din cadru, covârșiți de sarcină. – Ei, nu, nu! La mine a ieșit după 15 ani, dar cu atât mai pustiitor. [pauză] – Nu au fugit ei mai degrabă de cerințele noastre sporite, odată ce devenisem mamele fiilor lor și ne credeam de neînfrânt? –Aș! Am avut noi trei ghinion cu tați de trei parale. [pauză] – Crezi tu că suntem cazuri izolate? Eu cred că suntem majoritare. – Poate. Oricum, ai noștri au dispărut în ceață mai devreme sau mai târziu.[pauză] – Mai devreme a fost mai dur, dar a fost mai prielnic ca să ne re-cârpim viața. [pauză] – Vor fi și fiii noștri tați? – Hmmm, depinde de noi ce fel de tați vor fi ei.
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère
