Știu, suntem, cu toții, uneori tentați să povestim experiențe sau întâmplări mai puțin obișnuite din viața noastră. Nu fac excepție. Am plecat acum o lună spre Teatrul ”Nottara” cu gândul să scriu un reportaj sau o cronică de spectacol. Ceea ce s-a întâmplat acolo – așteptare, emoție, iubire pentru înaintași și iubire de țară, respect pentru ceea ce am fost și dorință de a fi noi înșine – este greu de povestit. A fost, spunea cu mult mai tânărul meu prieten Florentin Streche, ”o stare de grație”. În alte cuvinte, acesta a fost și mesajul unui alt foarte tânăr prieten, Ștefan Paraschiv.
O sală de spectacol arhiplină – Teatrul ”Nottara”, Sala ”George Constantin”. Un spectacol inedit: conferință urmată de un recital de poezie – ”De la Ovidiu la Eminescu”. Protagoniști: Radu Boroianu – autorul unui proiect major de diplomație culturală, poate singurul de o asemenea anvergură, rămas încă, din păcate, la stadiul de potențialitate –, ”Limba latină, prima instituție a Europei”, și Emil Boroghină, cu un scenariu pe care l-a realizat după lirica din exil a lui Publius Ovidius Naso (”Tristia” și ”Epistulae ex Ponto”/”Pontica – Tristele și Ponticele”) și cu un altul, ad usum publicum, din creația eminesciană, într-un recital care a dat și titlul acestei întâlniri dedicate, la aniversară, culturii române. Și un fenomen rarissim, semnalat de mai mulți dintre spectatori, un fenomen paradoxal, ai zice, de vreme ce s-a petrecut asistând la o conferință și la un recital de poezie, genuri care, de regulă, nu stârnesc entuziasmul publicului: în timp ce se stingea lumina în sală, brusc, a căzut cortina de liniște a așteptării. Se simțea cum spectatorii urmăresc discursul și cum gândul lor își apropriază o temă sau alta. Punctul cel mai înalt de interes l-am simțit a fi cel în care Radu Boroianu a vorbit ”în spiritul părinților fondatori” despre rădăcinile Europei, despre înalta spiritualitate ce desenase pentru început frontierele unice ale noului continent” și, nu ”în mod făţiş”, despre creștinism: ”Proiectul pe care insist a-l propune, Limba latină – prima instituţie a Europei, nu pune deloc accentul lingvistic pe latina clasică sau pe valoarea de difuzare globală a limbilor neolatine, dar are la origine constatarea simplă că limba latină, ca vehicul asumat şi instrument de difuzare atât a multiplei creativităţi pre-fondatoare a Greciei antice și, de ce nu, a Egiptului antic, cât şi a propriului avans cultural, a oferit în timpul istoriei, începând cu ocuparea şi administarea teritorială de către Imperiul Roman, frontierele spirituale, creştine şi abia apoi politice ale continentului nostru, făcându-l să devină, pentru multe secole, casa fondatoare a inteligenţei mondiale şi ne-permiţând să fie înghiţit sau anexat de masa imensă a ceea ce anumiţi lideri politici numesc, din nou astăzi, Eurasia! Proiectul nu-și propune să excludă specificități, spre exemplu valoarea deosebită a culturii Bizanțului sau a scrierii chirilice, din importanța ortodoxiei sau în Occident, a evoluțiilor catolicismului sau ale apariției protestantismului. Acestea toate, în timp, au creat mozaicul european. Dar reasamblarea trebuie să se producă cu ceea ce ne adunase continental, înaintea schismelor, și nu prin accentuarea lor!”
De la Ovidiu, exilatul de la Pontul Euxin, la Mihai Eminescu, Luceafărul din țara Mioriței
Emoție și vibrație înaltă. Pe acest fond a început recitalul actorului Emil Boroghină, ca un sigiliu pe spusele lui Radu Boroianu. Ceea ce a urmat a făcut ca vibrația sălii să ajungă atât de înaltă, încât actorul, un maestru al recitalurilor de poezie, le-a destăinuit prietenilor că simțea cum emoția sălii îl lovea aproape fizic și îl încărca spre a o trimite înapoi, mai puternică. Iar noi, spectatorii, uimiți, cucerți, resimțeam șocul. Între”„beneficiarii” acestui flux de energie, spectatori în seara dedicată Culturii Naționale, i-am remarcat pe președintele Emil Constantinescu, academicienii Răzvan Theodorescu și Mircea Martin, pe ambasadorul Dumitru Preda și Dumitru Prunariu, pe actorii George Mihăiță, Magda Catone și Paul Chiribuță, cineaștii Cornel Mihalache, Ileana Dănălache și Vlad Leu, artiștii vizuali Vlad Ciobanu, Florica Prevenda, Gabriela Culic, Radu Vișan, dar lista personalităților continuă. Notez aici încă două nume importante, ale managerilor celor două teatre coproducătoare ale spectacolului: Marinela Țepuș (Nottara) și Alexandru Boureanu (Naționalul craiovean). Mulți, foarte mulți dintre specatatori nu au putut crede că Emil Boroghină a recitat fără sufleur. Dragi prieteni, depun mărturie că așa se petrec lucrurile la fiecare spectacol de poezie al fabulosului actor: un circuit perfect între minte, inimă și… literatură. Concentrarea nu sugrumă emoția, iar emoția, nu știu prin ce mecanism celest, augmentează concentrarea: Emil Boroghină, societar de onoare al Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova, căruia îi mulțumesc.
Dincolo de politic, există România
Scriu acum, la o lună de la eveniment, pentru că încerc, cu aceste rânduri, nu să fac o cronică de spectacol, ci să atrag atenția publicului asupra unui demers în egală măsură cultural și politic. Un demers a cărui definiție temporală, din cel puțin două motive, este prezentul continuu.
În primul rând pentru că Radu Boroianu, om de cultură implicat în viața cetății, a inițiat proiectul ”Limba latină – prima instituţie a Europei în luna martie 2017: ”Iniţial, ca preşedinte al Institutului Cultural Român, l-am înaintat către EUNIC, reţeaua institutelor culturale naţionale din Uniunea Europeană. La puțin timp, nemaiocupâd funcția și, conform regulamentelor, proiectul nu s-a mai regăsit pe ordinea de zi a EUNIC. Astăzi, propunerea mea ar fi putut deveni o iniţiativă diplomatică în sprijinul mandatului românesc 2019 la preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Dacă politicul l-ar fi încurajat.” Nu, politicul nu l-a încurajat. Dar dincolo de politic, există România. Textul a fost publicat anul trecut, în 2018, într-o excepțională revistă datorată unui mic grup de foarte tineri intelectuali iubitori de țară: ”Manifest Românește”. Actorul Emil Boroghină – cel care a reușit, câtă vreme a fost director, să facă din Naționalul craiovean cel mai bun teatru din România și nu doar să-l integreze în rețeaua internațională a Festivalului Shakespeare, ci să fie recunoscut și astăzi (când este directorul onorific al festivalului) drept cel mai bun Festival Shakespeare din lume – este și un împătimit de poezie. Susține recitaluri în țară și în străinătate și țin să reamintesc aici succesul de care s-a bucurat la București recitalul Shakespeare, pe care l-a prezentat la Teatrul Nottara în încheierea Anului Shakespeare. Iată ce scria, la eveniment, cea mai importantă revistă românească de specialitate, yorick.ro: ”Închiderea Anului Shakespeare – 400 în România, eveniment aflat sub patronajul Ambasadei Marii Britanii în România şi al British Council România, va avea loc în zilele de 17 și 18 decembrie (2016), la Teatrul Nottara. Programul oficial al manifestării constă în două recitaluri extraordinare, programate la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara. Michael Pennington, actor britanic de faimă internaţională, societar de onoare al Royal Shakespeare Company, va susține recitalul Nobile William. […] Emil Boroghină, societar de onoare al Teatrului Național Craiova, va susține recitalul Lumea-ntreagă e o scenă. Excelenţa Sa, Domnul Paul Brummel, Ambasador al Marii Britanii la Bucureşti şi Domnul Nigel Bellingham, directorul British Council România, vor urca pe scenă, după reprezentație, pentru a declara închis Anul Shakespeare – 400 în România.”
Al doilea motiv pentru care vorbesc despre prezentul continuu al acestui eveniment este actualitatea și necesitatea stringentă a unui astfel de proiect de diplomație culturală, care, implementat la timpul pe care-l gândise autorul său, i-ar fi adus României, în contextul președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, nu doar un plus de vizibilitate și de credibilitate, ci îndrăznesc să cred că ar schimba codurile proxemice. Adică ne-am ocupa firesc, la masa comună, un scaun între cele pe care stau suratele noastre de gintă latină și poate că n-am mai încerca să le facem pe plac unora sau altora, doar-doar ne vor lua și pe noi în seamă. ”Proiectul – spunea Radu Boroianu – datează din martie 2017. Cu alte cuvinte, era anterior cu 14 luni discursului de la Târgu-Mureş al comisarului european pentru cultură şi educaţie, din început de iunie 2018, discurs ce, neîntâmplător, susţinea contrariul celor ce încerc a le impune prin acest gând al meu. Ideile sale, aberant denumite «progresiste», au fost și rămân stupid de nivelatoare şi, în fond, nu europene, ci globaliste. Dar iată-ne azi, la puțin timp după vizita triumfalistă a șefilor europeni – presărată cu discursuri aparent măgulitoare ce au făcut exces de calpa expresie a setului de valori comune –, vizită prilejuită de începerea exercițiului prezidențial românesc la Consiliul Uniunii Europene. Ce va urma? La cea mai mică intenție de a modela ce nu funcționează – de vom fi în stare – vor urma aceleași cunoscute to do lists! Măcar de am avea idei novatoare pentru a provoca o reacție! Pentru că Europa se mișcă în ambele sensuri și spiritele evoluate fi-vor apreciate, iar pe termen mediu și lung, câstigatoare! Să ne întrebăm de ce România ar alege să rămană printre puţinele zone încă fertile acestor seminţe agnostice si retrograde, în timp ce marile curente de gândire ale Occidentului recompun spiritualitatea iudeo-creştină a continentului nostru?! Să ne folosim tradiția, memoria și deosebita creativitate pentru a coborî din discursuri și a le aduce în realitate, atât pentru forța, cât și pentru COEZIUNEA Uniunii Europene!”
Deocamdată, însă, acest proiect românesc de diplomație culturală își găsește spectatori la Teatrul ”Nottara” – a fost prezentat într-un spectacol sui generis, pe 15 ianuarie – și urmează să fie itinerat, pentru început, în țară. În luna iunie, ”De la Ovidiu la Eminescu” va fi prezentat în județul Sibiu.
Triada latinitate-identitate culturală-geopolitică este esenţială, niciunul dintre elemente nu poate fi eludat
Va fi un tur de forță pentru întreaga echipă pe care regizoarea Alina Hristea a condus-o cu eleganță și discreție. Nu este deloc simplu să gândești o modalitate de abordare a două module aparent disparate și să faci scenic sensibilă legătura dintre ele. Cum l-ai putea atrage pe spectatorul de azi să se apropie de Ovidiu? Cu l-ai putea convinge să aibă răbdare să asculte și să înțeleagă poeme scrise acum două milenii sau acum un secol și jumătate? Și cum ai putea justifica prin semn teatral teme de gândire expuse într-o conferință? Sunt întrebări la care Alina Hristea împreună cu echipa a răspuns exemplar. Latina versurilor scrise la Pontul Euxin era din nou vie, pe ecranul din spatele lui Emil Boroghină care, pe scenă îmbrăcat în negru, cu părul său alb, aureolat de o meșteșugită lumină de contur, recita tristele scrisori ale poetului, traduse în limba română. Am avut șansa să studiez la universitate, ca specialitate B, limba latină. Mărturisesc că, ascultându-l pe Boroghină în timp ce urmăream pe ecran curgerea latinească a textului, stâncile și zbuciumul mării, timpul istoric a dispărut – îmi face plăcere să notez că imaginile sunt editate de Marius Perțe și Ciprian Duică, cu sprijinul artiștilor vizuali Șerban Savu și Iulia Pană, iar muzica a fost scrisă pentru acest spectacol de Bogdan Marinescu. Respiram în timpul simultan și în cadența poeziei. Apoi a venit Eminescu. Dacă pentru Ovidiu coordonata imaginilor din montajul video era orizontala, pentru Eminescu echipa a ales verticala pomilor înfloriți și a apei curgătoare. Începând cu George Vraca, șase sunt actorii, actori mari, pe care i-am ascultat spunând Eminescu. Însă pe doi dintre ei i-aș tot asculta: Adrian Pintea și Emil Boroghină. Fascinanta experiență a limbii române în dialog cu familia sa a continuat. Nu m-am putut opri din citit pe ecran versiunile în latină, italiană, franceză, spaniolă, portugheză, engleză și germană a celor recitate. Astfel nu numai că a sporit bucuria spectatorului, ci și înțelegerea, să-i spunem practică, aplicată, a proiectului propus de Radu Boroianu. Și am să închei exemplificând cu un scurt paragraf din textul conferinței: ”Va trebui, desigur, la început, să provocăm elaborarea unor cercetări fudamentale prin înaltele noastre Academii, care se vor reflecta, etapă după etapă, în diverse studii aplicate şi editate în toate limbile de mare circulaţie, lucrări care s-ar aduna în ceea ce îmi permit să denumesc, la început, o geopolitică actualizată a latinităţii şi, mai apoi, o nouă geopolitică a Europei. O Europă care fără o identitate culturală asumată nu va putea deveni niciodată un actor strategic sau geopolitic global. Economicul urmează gândul, iată condiţia sine qua non a evoluţiei! Triada latinitate-identitate culturală-geopolitică este esenţială, niciunul dintre elemente neputând fi eludat.”
Vezi și: ”Apostolul Bologa sau despre binecuvântata realitate a irealității” de Marina Roman
