Sfântul Ierarh Alexandru a păstorit bine turma cea cuvântătoare a lui Hristos și gonea lupii eretici și elini; pentru că nu numai cu arienii avea mare luptă, dar și cu filosofii.
Sfântul Alexandru este prăznuit pe 30 august. Sfântul Alexandru a fost episcop în Constantinopol în timpul împăratului Constantin cel Mare (313–337). A participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, dovedindu-se un apărător al dreptei credințe. La acest sinod l-a combătut pe Arie, unul din preoții săi slujitori, care începuse să predice o învățătură neconformă cu tradiția și credința Bisericii.
Sfântul Alexandru a fost numit în locul Sfântului Mitrofan, în urma unei vedenii pe care acesta din urmă a avut-o, știind că va urma să plece la cele veșnice și că îl va pune în locul său pe Alexandru.
Apărător al dreptei credințe, stând împotriva lui Arie la Primul Sinod Ecumenic și supranumit „protectorul omenirii”, Sfântul Alexandru a fost cel care s-a rugat ca Domnul să îl ia pe Arie de pe pământ, înainte ca acesta să primească Sfânta Împărtășanie, eretic fiind. Ascultându-i rugăciunea, Arie a murit, iar Biserica a fost păzită.
Sfântul Alexandru a trecut la cele veșnice la vârsta de 98 de ani, după ce a luptat neîncetat ca dreapta credință să nu fie întinată de erezii.
Rugăciune către Sfântul Alexandru
Noi, turma ta, prin vitejia ta, ierarhe, izbăvindu-ne de mărirea idolească a celor necredincioși, mulțumim ție și cântăm cântare pentru biruință. Celui ce a doborât pe Arie și, cu totul, a legat limba filosofului, grăim: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!





















