Ieri, la SPA ”Laguna Blue”, oră târzie, lume puțină. Vreo doi rătăciți prin saune, iar în jacuzzi, doar eu și-un băiețel de șapte ani (sau așa se lăuda el). Ceasul de pe perete e departe, chiar în capătul opus al sălii, ochelarii nu-i am pe nas, dar am nevoie să știu cât e ceasul, căci simt că timpul alocat răsfățului e aproape de expirare.
Privind la bulbucii din jacuzzi, gândul îmi fuge la scăldătoarea Vitezda, întrebându-mă dacă așa arătau apele când se tulburau atunci când se cobora un înger al Domnului. Na la mine! Acolo, cel care zăcea de 38 de ani I-a spus lui Iisus că nu se poate vindeca deoarece nu are om să-l arunce în scăldătoare. Dar eu aveam om, ca să aflu cât e ceasul. E drept, un omuleț așa, dar ce nu poți face cu omuleții ăștia plini de suflet. Îl întreb pe micul meu companion, dacă, din poziția în care se află, vede ceasul și-l rog să-mi spună cât este. Fără să mă gândesc vreo clipă nici că nu l-ar cunoaște, nici că nu l-ar vedea.
– Vă spun imediat, sare omulețul.
Și, până să-mi dau seama ce face, a țâșnit din jacuzzi, a luat-o lipa-lipa, desculț pe gresie (spre îngrijorarea mea profundă, gândindu-mă că ar putea aluneca, făcându-mi reproșuri că mai bine îmi țineam gura). Îl urmăream de departe, pregătită să intervin la o adică (am presupus că adultul care-l însoțea era în saună ori la salină). Mi-a stat un pic inima când l-am văzut pe marginea piscinei pentru adulți, apoi ocolind-o și, ca să nu-mi stea de tot, am închis ochii. Când i-am deschis, omulețul se îndrepta lipa-lipa spre mine. A intrat în bazin și-a decretat: ”Este opt si aproape zumate”. Iar în timp ce a rostit ”jumate”, și-a pus mânuțele într-o poziție închipuind cele două limbi ale ceasului, formând cu acestea un unghi din care am înțeles că era, de fapt, opt și un sfert. Apoi, a simțit nevoia să se explice:
– La grădiniță, ne-au învățat numai ora exactă și cu jumătăți.
– Nu-i nimic, vă vor învăța și restul.
– Păi acum sunt la școală și nu ne-au învățat.
Bineînțeles! La școală vă învață direct sisteme de ecuații.
O vreme, s-a lăsat o tăcere între noi, timp în care se auzeau numai bulburucii fierbând.
– Vrei să înveți și cu sferturi?
– Da, vreau.
I-am explicat o singură dată cum stă treaba cu ”și un sfert”, unde trebuie să fie limba ceasului și a decretat: ”Am înțeles. Acum știu!” N-am mers mai departe cu studiul ceasului, că omul venise la relaxare, nu la școală. Mă uitam la el cât e de frumos, de politicos și mai ales de săritor. M-a uns pe suflet. Ce mare chestie! Să nu ai puterea ori știința să îl ajuți pe celălalt în mod deplin, dar să faci tot ce-ți stă în putință ca să-l ajuți. ”Este opt și aproape jumate”. Iar el, un omuleț și jumătate. Gândeam, privindu-l zbenguindu-se, ce lucru mare ar fi ca noi, adulții, să ne amintim mai des să fim copii. Cu siguranță n-ar mai exista bolnavi care să zacă timp de 38 de ani pentru că nu au om.
Slobozia, 29 mai 2016
Vezi arhiva rubricii Gânduri dulci-amărui de Florentina Loredana Dalian
