Știri: Prezentarea volumului „Robul succesului. Viața politică a lui Victor Eftimiu sub șase constituții” de prof. univ. dr. Cristian Preda (9 iunie 2022, București)

74
robul succesului.web (1)

logo carte rubrica leviathan.roJoi, 9 iunie 2022, începând cu ora 19.00, în foaierul Sălii Pictura a Teatrului Național din București, va avea loc, în prezența autorului, prezentarea volumului Robul succesului. Viața politică a lui Victor Eftimiu sub șase constituții de prof. univ. dr. Cristian Preda, apărut la Editura Humanitas, 2022. 

Data și locul evenimentului nu au fost alese întâmplător: în aceeași seară, la Sala Pictura a TNB, se joacă de la ora 20.00, piesa lui Victor Eftimiu, Omul care a văzut moartea. Publicul care va viziona spectacolul va putea participa și la prezentarea acestei cărți „plină de date, informații și intuiții, de răsturnări de situații, portrete de epocă și de oglinzi îndreptate către prezent (care) cucerește de la primele pagini, invitând la o nouă reflecție despre duplicitățile și metamorfozele succesului în literatură și în politică”, după cum o definește scriitoarea Tatiana Niculescu în recomandarea de pe coperta IV a volumului.

Iulia Popovici, Ioan Stanomir și Radu Vancu vor susține evenimentul, moderat de Ovidiu Nahoi, redactorul șef al Radio France International România, iar cunoscutul actor al Teatrului Național „I. L. Caragiale”, Marius Bodochi, îl va ilustra cu lectura unui fragment din Spovedaniile lui Victor Eftimiu.

Dacă ne aplecăm asupra biografiei lui Victor Eftimiu, care „a avut nu doar o operă vastă, ci și o viață fabuloasă”, cum demonstrează Cristian Preda, aflăm că dramaturgul, poetul, prozatorul, gazetarul despre care se vorbește, a fost – în trei rânduri (1920–1922, ianuarie–iulie 1930 și 1944–1945) și director al Teatrului Național, pe care l-a condus cu har, lăsând în urma sa o serie de realizări, dintre care, unele, stau mărturie și azi: busturile și tablourile unor mari dramaturgi și actori, executate de artiști de seamă ai vremii, publicația Revista Teatrului Național”, colecția „Biblioteca Teatrului Național”.

Era deci firesc ca Teatrul Național „I.L.Caragiale” să fie onorat să găzduiască într-unul din cele mai frumoase spații ale sale, Foaierul Sălii Pictura, lansarea unei cărți care reconstituie, din multiple unghiuri,  biografia politico-intelectuală a unei mari personalități a culturii române, aducând „în fața cititorilor o Românie trecută prin două războaie mondiale, șase Constituții, patru regi, două republici – populară și socialistă, și un regim totalitar de sorginte sovietică. Istoria carierei minuțios construite a lui Victor Eftimiu este deopotrivă istoria instituțiilor, a mentalităților și a breslei scriitorilor pe parcursul a peste 70 de ani”. (cf. Tatiana Niculescu).

Comunicat al Teatrului Național din București

Arhiva Teatrul Național din București

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.