În urmă cu mai mulți ani, am publicat un roman de dragoste, pentru elevii mei de atunci. A fost un fel de pariu pe care l-am câștigat în fața celor care repetau până la obsesie că tinerii nu citesc, că nu sunt așa cum am fost noi cândva etc. Se numea Calendarul cu patimi și s-a bucurat de succes. Cred, încă, în tristețea acestei povești de iubire…
Simt acum, în apropierea sfârşitului, că nu numai viaţa, dar şi moartea se lasă trăită. Nu doar moartea, dar şi viaţa poate fi ucisă. Teroarea timpului e semnul sub care plec încet, printre potecile roase de ploi ale pădurilor mele, de acasă. Gândesc la viaţa mea ca la o lume închisă definitiv. Par un om care a cugetat totul, până la sfârşit, care a suprimat obstacolele, s-a împăcat cu Dumnezeu, înţelegând totul şi rostind această înţelegere într-o întrebare… Dar, întrebarea mea e piatră de mormânt… Ce este oare conştiinţa mea nefericită de azi, în care eternitatea se opune timpului, sufletul nemuritor trupului pieritor, adevărul aparenţei, lumea de dincolo celei de aici? Suflet al meu, strig în noapte asemeni lui Pindar, nu aspira la viaţa veşnică, ci secătuieşte câmpul plin cu maci, în care doarme, ca o vrajă, iubirea mea apusă. Ispăşesc eşecul cu resemnare şi mor încet, din dragoste rănită. Visez moartea ca pe un refugiu în care domneşte armonia perfectă a unei egalităţi fără conflict, acolo se consumă, în sfârşit, întâlnirea unor zile separate, ca o mirare din urmă.
Între timp, mirările s-au tot adunat, au tot trecut, s-au tot pierdut printre diminețile fără de culoare.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
