O binecunoscută vorbă din bătrâni ne asigură cum că… ziua bună încă de dimineața se cunoaște. Nimic de comentat! Cu adevărat așa e și poate de aceea mă scol în fiecare dimineață cu un licăr de speranță în suflet și-mi șoptesc: „Și azi o să fie o zi bună. Bună dimineața, suflete.” Iar dacă, printre gene încă somnoroase, văd că în spatele perdelelor de la geamul din dormitor soarele încă nu se arată, închid ochii grăbită și-mi deschid ferestrele inimii, lăsând soarele ce stă ascuns acolo, să răsară pentru mine, încălzindu-mi astfel sufletul, gândurile și mă încurajează să o pornesc la drum și să întâmpin noua dimineață. O nouă zi care-mi este dăruită. De altfel, trebuie să recunosc că nu mai sunt omul care se scoală dis-de-dimineață, pus pe treabă. Acum îmi las timp pentru a mă pregăti pentru a parcurge noua zi. Știu: Carpe diem! Asta a fost cu mulți, mulți ani în urmă, când trebuia să merg la școală de dimineața, apoi la muncă, fiindcă deh!, eram un om tânăr și activ. Dar acum, la vârsta mea aproape octogenară, îmi permit să-mi spun Bună dimineața, uneori chiar și pe la mijlocul zilei, mai ales când am norocul, uneori, să mă lupt cu nopțile albe, cu insomniile, ce-mi rup firul odihnei fără milă și-mi fură bucuria zorilor de zi și a bunelor dimineți de odinioară cu un răsărit de soare promițător. Așa că acum îmi recuperez nesomnul din timpul nopții în… timpul zilei. Adică, le cam moțăi, mai ales când afară este urât și plouă. Acum e altfel, desigur. Îmi trăiesc timpul, ziua ori noaptea, nu după vârstă, ci după cum mă simt, dar nu uit niciodată să răspund, înainte de toate, înainte de a-mi începe activitatea de zi cu zi, mesajelor matinale pe care le primesc din toate colțurile lumii, de la prietenii mei buni. Abia aștept să le citesc, să le retransmit, la rându-mi, așa cum se cuvine, bunele mele gânduri și urări de bună și frumoasă dimineață. Facebook-ul, Whatsap-ul, Messenger-ul, Telegram-ul îmi oferă tot felul de asemenea mesaje colorate, încărcate cu flori și inimioare ce cuprind texte minunate de Bună dimineață fericită, binecuvântată!, gata pregătite să fie transmise celor dragi. Graba cu care le răspund, dar și graba de a transmite eu însumi din partea mea celor dragi mie aceste mesaje matinale, mă bucură deopotrivă. Este aproape un ceremonial matinal, cu care îmi încep fiecare dimineață. Frumoase și binevenite, și mult așteptate semne de neuitare, adevărate semne de prețuire și care devin firul de permanentă legătură, indiferent de distanța în timp și spațiu care ne desparte. Este un du-te-vino de gânduri bune, la care mă alătur cu o copilăroasă bucurie, căutând mereu cele mai frumoase mesaje. Prietenii mei noi, prieteniile câștigate pe calea firelor invizibile ale internetului, mă ajută să comunic astfel cu ei în Canada, America, Franța, România, Italia, Spania, Germania și aproape că nici nu țin cont de diferența de fus orar, eu fiind mereu activă, zi și noapte, bucuroasă să le pot răspunde din toată inima cu acel binecunoscut, mereu vesel și optimist mesaj matinal, urându-le o Bună dimineață, Good Morning, Guten Morgen, așa ca de început de zi, o nouă zi. Îți doresc o minunată bună dimineață și o zi binecuvântată numai cu bucurii și împliniri, le scriu, și așa începe ziua chiar și pentru mine. Cum poate să înceapă altfel? Bună dimineața, oameni buni, oameni dragi…
Hugo mă așteaptă răbdător să-mi termin corespondența matinală electronică, apoi o pornim la plimbare. De fapt, el este cocoșul meu care, conform ceasului său interior, încearcă să-mi dea semne de trezire mereu cam la aceeași oră, nouă jumătate-zece, dar nu insistă dacă vede că eu nu reacționez la „cucurigul” său și mă așteaptă liniștit. Este un ceremonial care durează de câțiva ani buni și ne-am obișnuit amândoi cu el. Uneori mai adoarme lângă mine până îmi termin pregătirea din fiecare dimineață. Și-așa începe ziua la noi, fără să ne uităm la vreun ceas, privim doar cerul, dacă este senin și nu plouă și plecăm la plimbare…
Și pentru că tot am vorbit despre ceasul meu deșteptător Hugo, și pentru că nu pot uita diminețile din copilărie, petrecute la țară, când cocoșii satului se luau la întrecere în cântarea lor matinală, am pornit curioasă să caut și alte informații despre acest subiect. Și internetul este plin cu asemenea detalii și povești. Cocoșul este considerat un simbol solar, vestind răsăritul soarelui, prin aceasta un simbol al vigilenței și luminii, anunțând ivirea unei noi zile. Cocoșul de pe turnurile bisericilor reformate amintește scena biblică în care Sf. Petru s-a lepădat de Iisus de 3 ori, pȃnă la primul cȃntat al cocoșului. Acest fapt a devenit ulterior simbol al pocăinței și al învierii. În Dicţionar de simboluri şi credinţe tradiţionale româneşti, 2009, de Romulus Antonescu există referințe despre cocoș, din care am selectat câteva, pentru a înțelege importanța acestui viteaz:
„Pentru că se comportă într-un anume fel ziua şi altfel noaptea, cocoşul beneficiază de două moduri distincte de a fi: cel diurn, caracterizat prin condiţia profană (cântă neregulat şi nu are puteri ieşite din comun) şi cel nocturn, definit de dimensiunea sacrală (separă, prin cântecul său, intervalul benefic de cel malefic şi pune stavilă acţiunii răuvoitoare a duhurilor întunericului; cocoşul nu este numai un vestitor al luminii, ci şi un aducător de ordine în însuşi imperiul dezordinii, aceasta din urmă fiind noaptea şi întunericul; el ritmează scurgerea timpului, dând semnale la intervale fixe, de la cumpăna nopţii şi până la ivirea zorilor, funcţionează ca un împărţitor al acestuia şi ca un ceasornic al sătenilor; opoziţia sacru/profan îl individualizează în raport cu păsările care cântă în timpul nopţii, care nu anunţă nimic şi glăsuiesc la întâmplare, iar opoziţia benefic/malefic îl desparte de buhă, cucuvea, huhurez; este totodată pasăre credincioasă şi năzdrăvană; este singura dintre toate vieţuitoarele care vede noaptea când se deschide cerul şi tot el aude toaca în cer; când cântă noaptea de trei ori, alungă duhurile necurate, zmeii, strigoii, când cântă dinspre ziuă, sperie dracii şi scorpiile, care astfel pier; este mai năzdrăvan, mai puternic decât celelalte vieţuitoare, mai plin de har şi mai curat; de aceea, dracul poate lua orice chip doreşte, numai acela de oaie, albină şi cocoş nu; dar credinţele populare spun că nu orice cocoş este năzdrăvan, ci doar aceia care ies mai repede din ou, îşi fac auzit glasul chiar de sub cloşcă, în a treia zi după ieşirea din ou, cântă de 12 ori la miezul nopţii, sunt în întregime negri etc.; în ordine temporală: «Noaptea, după ce a cântat cocoşul, poţi merge oriunde şi n-ai de ce te teme, căci e curat peste tot pământul»; în ordine spaţială: «De casa unde e cocoş nu se apropie nici o necurăţenie»; deci el este o marcă a lumii de aici ; pe tărâmul celălalt, definit de o normă total diferită, nu există cocoşi şi, implicit, nici cântatul lor aducător de echilibru şi puritate; pentru că asigură saltul de la malefic la benefic, cocoşul apare frecvent în riturile de trecere; penele sale se pun în scalda copilului, pentru a-l apăra de rău; la nuntă marchează, simbolic, părăsirea unui mod de a fi şi integrarea în altul; D. Cantemir afirmă că, înainte de sfârşitul nunţii şi de momentul nupţial, se aduce un cocoş fript; în acelaşi timp, unul dintre nuntaşi se ascunde sub masă şi, imitând cântatul cocoşului, anunţă că se face ziuă ; sosirea cetei de Juni este asociată cu glasul cocoşilor, deoarece colindă toată noaptea, marcând trecerea de la un timp nefast la unul fast; are însă şi semnificaţie de pasăre psihopompă, menită să conducă şi să apere pe cel plecat în lungul său drum: «Cocoşul se dă peste sălaşul mortului de sufletul acestuia, ca pe lumea cealaltă să-i anunţe sufletului orele, va înspăimânta şi va îndepărta, prin cântatul său, pe diavoli»; «când sufletul va trebui să treacă peste foc, cocoşul îl va stropi şi răcori cu apă, ca să poată trece mai departe»; datorită cântecului său, «pe cea lume e clopot; el cântă în Rai; dacă dai 12 cocoşi de pomană, pe cea lume şi se fac clopot şi te scoate de la pedeapsă»; alteori, el cântă pentru cel aflat în marea trecere ; de asemenea, pentru că vesteşte ivirea zorilor şi goneşte întunericul, el devine substitut al luminii: «Cine moare fără lumânare să i se dea un cocoş de pomană, că pe ceea lume cocoşul se face lumânare şi-l trezeşte»; în Banat, se jertfeşte un cocoş, iar capul lui se pune la unul din colţurile casei, iar din carnea lui se face o ciorbă şi se dă de mâncare maistorilor; nu există nici o legendă care să istorisească apariţia acestei păsări, deci nu este o pasăre de gradul II, provenită din metamorfoza altei fiinţe; deci el are de la început prestigiu sacral, se bucură de o existenţă plenară, de sine stătătoare, datând chiar de la începuturile firii; de altfel, este întâlnit în diverse istorioare, deoarece aşa cum broasca, prin urâţenia ei, provoacă râsul Maicii Domnului întristate, tot aşa şi cocoşul, prin povestirile lui, îl face pe Sfântul Simeon, stăpânul vânturilor, să râdă; chipul său este frecvent întâlnit în arta populară, pe ştergare şi ii, pe blide smălţuite, pe ulcioare şi butoiaşe, pe coamele caselor sau luând formă de jucării; în general, cocoşul conotează sensul de lumină (Coman, II, p. 1-5; 7; 105; 140; I. Antonescu, p.232). Având darul de a cânta în preajma miezului nopţii, moment de cumpănă, de confruntare a spiritelor bune cu cele rele, poporul l-a pus paznic la hotarul dintre forţele malefice şi cele benefice; după cântatul lui, spiritele necurate îşi pierd puterea, se ascund; cântecul cocoşului simbolizează trecerea momentului critic şi anunţă victoria Soarelui şi a luminii asupra nopţii, precum şi curăţirea spaţiului nocturn de forţele ostile omului; în basme, cocoşul este un personaj fantastic, cu forţe miraculoase: aduce bogăţii imense stăpânului, este sfătuitorul lui Făt-Frumos, avertizează pe Ileana Cosânzeana de venirea Zmeului sau a lui Făt-Frumos; are rol ritual: în ceremonialul nupţial, cocoşul fript este adus la masa cea mare şi simbolizează apropierea zorilor, moment când invitaţii trebuie să se ridice şi să plece acasă; la înmormântare este dat de pomană peste sicriu sau peste mormânt; se crede că atunci când cocoşul cântă pe pragul casei vin musafiri în vizită; cocoşul indică cel puţin trei momente ale nopţii: miezul nopţii, la primul cântat; trei ore înainte de ziuă, la al doilea cântat; şi crăpatul de ziuă, când cântă mai des şi când apune Găinuşa şi apare Luceafărul de dimineaţă (12. Ghinoiu, p. 77-79).”
Și, uite așa, tot căutând și alte informații despre deșteptătorul satului a cam trecut timpul, a trecut ziua și nici nu mi-am dat seama când s-a lăsat amurgul peste umerii mei. De fapt, am început să scriu acest Decupaj la sfârșit de august, adică era încă vară, și doream să vă urez o ultimă Bună dimineață de vară, dar timpul mi-a furat câteva zile, tot căutând noi informații despre cocoș, așa că azi, când vreau să închei povestea, este deja toamnă. Ce repede au trecut zilele verii și ce grăbite au venit cele ale toamnei. Timpul! Nici nu știu când a trecut!? Dar, vorba lui Bacovia: „Nu poți ști niciodată când e prea devreme, când e prea târziu. Timpul are întotdeauna ultimul cuvânt”…
Mönchengladbach, Germania
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici. Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:
leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com;
pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan. Cartea poate fi procurată și de la Librăria „Mihai Eminescu” din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbătă: 10.00–15.00, inclusiv comenzi online – click aici.
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
Edvard Grieg, Imagini de dimineață, partea I din Suita I din muzica de scenă la „Peer Gynt”. Orchestra Filarmonicii din Varșovia, dirijor: Jacek Kaspszyk
