Știri: „De la pagină la scenă”. Dezbatere despre traducerea și montarea textului dramatic (6 martie 2026, București)

52
de la pagina la scena (1)

Activitatea Fundației Culturale „Camil Petrescu” continuă și în acest an chestionările, dezbaterile pe marginea complexității fenomenologiei artelor spectacolului azi.

Credem că actul spectacular teatral este, în esență, un tablou vizual format din mii de tușe insuficient explorate și înțelese. Una dintre aceste tușe este cuvântul, textul exprimat într-o limbă și supus unui proces de (re)naștere într-o altă limbă. Nu de dragul experimentului sau al posibilităților de reflecție personale. Ci în folosul laboriosului transfer de la pagină la scenă. Personajul acestei călătorii anevoioase este traducătorul de teatru – „personaj” necunoscut și ignorat – fără de care mai mult de jumătate din spectacolele de teatru din România nu ar exista.

Evenimentul pe care vi-l prezentăm și care are în vizor traducătorul de teatru – acest tainic personaj al spațiului teatral – este o dezbatere dedicată traducerii literaturii dramatice și montării acesteia pe scenele din România. Întâlnirea va avea loc la Librăria Cărturești Verona din București, vineri, 6 martie, ora 19.00 și este organizată în parteneriat cu ARTLIT (Asociația Română a Traducătorilor Literari).

„De la pagină de scenă” își propune să aducă în prim-plan dimensiunea dramaturgică în construcția spectacolului de teatru. O întâlnire dialog care sondează, care chestionează.

De ce am dezbate despre traducerea de teatru? Pentru că, fără ea, n-ar exista teatrul așa cum îl cunoaștem noi. Pentru că, deși pe scenele românești se montează mai multă dramaturgie străină decât românească, de foarte puține ori se vorbește despre calitatea traducerilor, despre importanța (re)traducerii textelor dramatice clasice și despre specificitatea traducerii textelor dramatice. Cel mai adesea, literatura dramatică pare a fi un fel de Cenușăreasă a ficțiunii, deși cel mai mare scriitor este considerat… un dramaturg.

De ce traducem piese de teatru? Cum le traducem și cum le montăm? Ce se pierde, ce se câștigă când trecem de la textul tradus la spectacolul de pe scenă? Trebuie să iasă la lumină traducătorul sau trebuie să rămână ascuns între cuvinte? De ce am citi dramaturgie? Este IA un pericol? Sunt doar câteva întrebări pe care ni le vom pune la întâlnirea de vineri, 6 martie, și care sperăm să nu rămână retorice.

Întâlnirea pe care v-o propunem devine contextul cel mai oportun de a pre-lansa volumul de dramaturgie contemporană Grec. Greacă. Grecesc. Dramaturgie contemporană de Pavlos Matesis, Yorgis Tsouris, Charalampos Yannou, în traduceri semnate de Andreea Anghel, Ana-Maria Lucescu, Claudiu Sfirschi-Lăudat și Simona Teodoroiu. Volumul, recent ieșit din tipar, este editat de Fundația Culturală „Camil Petrescu” în seria „Dramaturgi de azi”, coordonată de Ioana Anghel.

Vorbitori: Mihaela Michailov – dramaturg, coordonatoarea modulului dedicat spectacolelor-lectură din cadrul FNT, Maria Rotar – traducătoare, director interimar al Teatrului Excelsior, Radu Nica – regizor, Oana Cristea Grigorescu – jurnalist radio, coordonator de proiecte de teatru radiofonic, Aura Corbeanu – vice-președinte UNITER.

Moderatori: Ioana Anghel – traducătoare, coordonatoarea seriei „Dramaturgi de azi”, și Claudiu Sfirschi-Lăudat – traducător și jurnalist.

De peste două decenii, Fundația Culturală „Camil Petrescu” s-a afirmat ca unul dintre principalii promotori ai teatrului, dramaturgiei și criticii teatrale din România, prin editarea revistei „Teatrul azi”, prin colecții editoriale unice, dar și prin inițiative îndrăznețe de expunere și analiză a spațiului cultural românesc.

Această dezbatere, organizată în luna martie – luna în care sărbătorim teatrul în toate aspectele lui –, devine o continuare firească a demersului nostru de a aduce dramaturgia contemporană mai aproape de cititori, spectatori și ascultători. De a contribui la înțelegerea complexității și specificității circuitului organic al dramaturgiei contemporane românești, de la scriitură la scenă, de la idee la spectacol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.