Accesul la justiție al victimelor violenței domestice – articol de Iulia Zorzoliu

22
violenta domestica juridice (1)

logo rubrica juridiceLegea 199/2025, recent oficializată, care se aplică din 1 decembrie 2025, are ca scop principal sprijinirea și protejarea victimelor violenței domestice prin facilitarea accesului acestora la justiție, eliminând barierele financiare legate de procedurile de divorț și partaj al bunurilor comune. Documentul completează legislația existentă în materie cu introducerea acestei scutiri, facilitând astfel procedurile legale făcute de victimele violenței în familie împotriva agresorilor.

Astfel, legea completează articolul 29 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prin introducerea unui nou alineat, care scutește de la plata acestor taxe cererile de divorț și partaj formulate de victimele infracțiunii de violență în familie împotriva agresorilor lor.

Conform inițiatorilor actului normativ, prin eliminarea acestor costuri sunt protejate drepturile fundamentale ale victimelor și este oferit un sprijin financiar concret pentru stabilirea unei vieți autonome, ajutându-le să își refacă viitorul într-un mediu mai sigur. De asemenea, conform unei statistici în primele patru luni ale anului 2025, poliţiştii au intervenit la peste 40.000 de cazuri de violență domestică. Au fost emise aproape 8.000 de ordine de protecţie şi ordine de protecție provizorii pentru violență domestică dar au fost peste 1.900 de infracţiuni referitoare la nerespectarea acestora.

Rubrica „Juridice” fiind interactivă, așteptăm întrebările dvs. pe site (la comentarii) sau la adresele de e-mail: zorzoliu.iulia@gmail.comleviathan.romania@yahoo.com, costintuchila@gmail.compusa.roth@yahoo.com

Iulia Zorzoliu este membră a Colegiului Consilierilor Juridici București.

Arhiva rubricii Juridice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.