Am pășit cu emoție în biserica unită Sf. Gheorghe (St. George) din Toronto, unde altădată văzusem opereta ”Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, spectacol organizat tot de firma Tradicious. Atunci decorurile includeau un pridvor românesc, unele încrustații tradiționale în lemn, fețe de mese cu motive naționale, ce creau cadrul necesar subiectului. Doamna Ioana German dirijase corul și rețin că atunci ne-am bucurat de câțiva soliști deosebit de buni, transformând performanța într-un real succes.
De data aceasta, însă, sala părea alta. Razele soarelui penetrau vitraliile imense ce flanchează sala, iar micul ansamblu cameral nu era pe scenă, ci aproape de urechea ascultătorilor, chiar printre ei, cât se poate de aproape de audiență. Pe scenă trona, mare, afișul Festivalului ”George Enescu”.
După câteva cuvinte introductive articulate sensibil și informativ de Joe Ringhofer, concertul începe inspirat cu un student al lui Michael Berkovsky, Bill Vu, care interpretează excelent Toccata de Paul Constantinescu. Rețin că o mai ascultasem în aceeași interpretare într-un alt concert.
De data aceasta Bill Vu este mai matur (au mai trecut niște ani!), iar temele românești sunt și mai bine frazate. Parcă mă vedeam în costum dobrogean, cu mâinile la pieptar, mișcând în ritmul jucăuș al muzicii, cu treceri rapide de la duios la impetuos.
După o astfel de lucrare plină de viață, voioșie și strălucire, a urmat, interpretată de trio-ul Michael Berkovsky (pian), Conrad Chow (vioară) și David Hetherington (violoncel), “Serenade lointaine” de George Enescu. O piesă romantică, nostalgică, ce invită la reverie.
Următoarele două piese au fost surprinzătoare. Mai întâi selecțiuni din ”Jazzicals for Piano Trio” de Ilan Rechtman, care a pus un zâmbet pe fețele tuturor. Piesa emană un simț al umorului proaspăt – o combinare originală de sonorități ce parcă descindeau din filmele polițiste, cu suspens, iar altele parcă sugerau un quick step, în ritmuri dansante; îngânările dintre piano, vioară și violoncel au fost interpretate cu bucurie, pe care au și dăruit-o, de fapt.
A urmat un ”Café musical” de Paul Scheonfield, care combină muzică din genuri neașteptate (lăutărească, dixie, și orice altceva), într-un mod neobișnuit, ce creează nu doar frumusețe, ci și sofisticare.
La pauză am gândit că trio-ul chiar a avut ”fun”, s-a amuzat, s-a jucat, creând autentice surprize muzicale.
Partea a doua a concertului a avut altă adâncime. Din toată literatura muzicală scrisă vreodată, Brahms este unul dintre preferații mei. Dacă sunt întrebată ”Aimez-vous Brahms?”, nu trebuie să mă gândesc de două ori. Simfoniile și concertele de pian și vioară îmi sunt cunoscute. Este o muzică matură, fermecătoare, care-ți încălzește sufletul, chiar și când exprimă simțăminte intense, tumultuoase sau chiar tragice. E o muzică învăluitoare, extrem de satisfying. Singurul cvintet scris de Brahms este o piesă monumentală, un giuvaer al muzicii sale de cameră. Cele patru mișcări comunică emoțional pe registre diferite, dar reușesc să aducă, în doar cinci instrumente – trioului i s-a mai alăturat o vioară (Nuné Melik) și o violă (Barry Shiffman) –, acea fluiditate perfectă a simfoniilor brahmsiene. Nu pot să compar decât cu o curgere de apă, în care fiecare notă pare să se supună unor legități care țin întregul împreună, parcă vezi reflecțiile luminii în fiecare undă a apei, amplificată prin magia reflecțiilor, într-o armonie cum puțini știu să creeze. Cvintetul, format dintr-o mână de profesioniști de cea mai bună calitate, se purtau ca unul, armonizându-se impecabil.
Finalul cvintetului este de o frumusețe rară. În plus e și memorabil. Inutil să spun că sala a sărit în picioare, aplaudând frenetic.
Am fost încântată să remarc că balconul sălii de concert era plin de copii care ovaționau, încântați. Erau copii veniți din toate colțurile lumii, uniți prin muzică. O dată în plus am simțit că ea ne apropie unii de alții, indiferent de unde suntem și cum ne cheamă pe fiecare. Conversând cu o vecină de scaun, cercetătoare în domeniul medical, aflu că știa pe de rost Dansurile românești de Béla Bartók, ce fuseseră incluse în programul primului concert al Festivalului ”George Enescu” de la Toronto. Am întrebat-o de unde este de loc. Era din India de Est și da, știa Dansurile românești de Béla Bartók. Mai mult, le cântase la pian. Mă conving astfel, încă o dată, că muzica ne este ambasador devotat. În lumea largă.
Festivalul ”George Enescu” din Canada continuă în forță, de-abia aștept concertul următor, care îl va avea solist pe Alexandru Tomescu la vioară.
14 septembrie Toronto, Canada
Alte articole de Milena Munteanu, click aici.
Vezi: www.festivalenescu.ro
Asociația Culturală Leviathan, editor al site-ului Leviathan.ro și al revistei culturale trimestriale ”Leviathan”, este partener media al Festivalului Internațional ”George Enescu”. Pe acest site publicăm detalii despre programul fiecărei zile a festivalului și transmisiile tv și radio (în direct sau înregistrate), despre muzicienii invitați, comentarii, fotografii, cronici, articole de sinteză.
Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2019
Vezi și: revista trimestrială ”Leviathan”, anul I, nr. 1, octombrie –decembrie 2018 și anul II, nr. 3, iulie – septembrie 2019, click aici.
Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2018
Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2017
