”Cea mai frumoasă zi” de Radu Comșa

1154
Fernand Toussaint, ”Tânără cu buchet de trandafiri, așezată pe o canapea verde”
Fernand Toussaint, ”Tânără cu buchet de trandafiri, așezată pe o canapea verde”

logo rubrica foto-grafii la persoana intai leviathan.roFrunzele se zbat inegal și stins în aerul luminat în benzi inegale de raze de soare, scăpate printre nori agăţaţi neverosimil de jos în cerul curbat. Cerul se vede prin ferestrele mari, orientate oblic spre afară. Perdelele flutură uşor şi aerul are consistența stranie a semi-visului dintre somn şi veghe. Sunetul şters al frunzelor strălucitoare ce se lipesc de ferestre şi lumina albă şi aurie se împletesc şi pictează cu cioburi de argint şi tușe lungi pereţi, grinzi şi tăblii de uşi. Se desprind apoi în folii fine tuşele acelea, cad spre podele şi se amestecă cu argintul căzut şi el în clinchet abia auzit. Se îngrămădesc prin colţuri bucăţi sfâşiate de sunet şi aşchii de lumină, sunt măturate de curenţi de aer invizibili, se înșiră neorânduit de-a lungul pereţilor albi, troienesc mărunt praguri de uşi.

Fata stă frumoasă şi înaltă pe marginea canapelei, cu fusta albă lipită de pulpele lungi, cu gleznele încrucişate, cu mâinile uşor fremătânde în poală, cu bluza argintie căzându-i moale pe braţe şi sâni. Are tenul bronzat şi buzele pline, frumos desenate, arse în sidef rubiniu-stins. Zâmbeşte un pic chinuit şi vrea să spună ceva. Dar rămâne doar zâmbetul şi mai rămâne privirea intensă căpruie, străbătută de verde. Ceva din lumina de afară îi străluceşte în privire şi puncte aurii îi joacă în ochi. Priveşte drept bărbatul din faţa ei, cu bărbia ridicată, cu o uşoară ameţeală în ochi, cu zâmbetul încremenit şi totuşi cald pe buze. În jurul lor, lumina şi umbrele se alungă şi se amestecă în nimburi străvezii. El o privește lung şi adânc şi ea îşi pleacă privirea. În ochii lui clocotesc întunecimi străbătute de fulgere sclipitoare. Ea spune ceva. ”Ce mai faci?”, se aude slab, dar distinct în aerul cald. El îi răspunde simplu. Dar cuvintele lui par să însemne mereu mai mult decât atunci când sunt spuse de alţii şi ea îşi ridică privirea. Iar căldura de acolo răzbate afară și risipește o clipă cețurile bărbatului. ”Eu sunt același”, mai spune el. Şi ea zâmbește cu luminile din ochi topite în auriu şi verde. Dar rămâne tăcută și nu știe ce să facă cu mâinile. ”Ce este?”, întreabă el şi fata îşi lărgeşte privirea şi buzele parcă îi sunt mai arse acum. ”Mă intimidezi”, spune ea până la urmă. Şi vorbele curg dizolvate senzual în fluid de drag și dorință. Străbate distanţa dintre ei fluidul acela, se roteşte în volute şi îi îmbracă pe amândoi, iar el îi simte în palme şi în vârful degetelor gustul dulce-amărui. ”Mai mult de atât nu are cum să fie”, gândeşte și apoi cu glas tare: ”Cum te intimidez?” Şi ea îl priveşte cu ochi topiţi. ”Așa”, zice. Şi zâmbeşte în sidef ars. 

”Cel mai frumos lucru posibil este întâmplat deja, mai mult de atât nu poate fi”, gândeşte din nou. Şi rămâne agăţat în gândul lui, care acum îi umple mintea şi pieptul. ”Trebuie să plec, mai frumos de atât nu poate fi. Nu pe lumea asta”, își spune el în gând. ”Da”, răspunde ea vorbelor lui nerostite. El se ridică şi îi atinge bărbia cu degetele întinse. Ea își întoarce obrazul ca și cum și l-ar lipi spre palma lui deschisă, dar se oprește spre finalul mișcării ezitând. Rămâne cu capul întors, cu ochii închiși, cu bărbia coborâtă, lipită cuminte în scobitura dintre umăr și gât. El o privește o clipă, apoi trece dincolo de ea, însoţit de freamătul stins al frunzelor bătute de vânturi invizibile, merge drept şi se pierde printre benzile inegale de lumină scăpate din norii suspendați sub cerul curbat.

Vezi arhiva rubricii Foto-Grafii la persoana întâi de Radu Comșa 

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.