Cea mai veche pinacotecă de stat din România (26 octombrie 1860)

37
Gheorghe Panaiteanu-Bardasare (1816–1900), „Fata cu fluturele (Venus în baie”)
Gheorghe Panaiteanu-Bardasare (1816–1900), „Fata cu fluturele (Venus în baie”)

fila de calendar rubrica leviathan.roLa data de 26 octombrie 2020 se împlinesc 160 de ani de când lua fiinţă, la Iaşi, din iniţiativa pictorului Gh. Panaiteanu-Bardasare, Şcoala de Arte Frumoase şi Muzeul de Artă (cea mai veche pinacotecă de stat din România).

Gheorghe Bardasare urmează Academia Mihăileană din Iași (1835–1840) și apoi Academia de Arte Frumoase din München (1840). Chiar din primul an de studii devine membru extraordinar în Societatea artistică din München, oraș în care va sta peste 18 ani. Se specializează în litografie, la Institutul particular condus de Ferdinand Piloty și Iacob Melher. Interesul pentru pictura de gen și portret l-a determinat să ia lecții de la Richard de Lauchert, artist renumit în vreme. Dacă scenele pictate în anii tinereții erau dominate de sentimentalism și duioșie, ceea ce le făcea atractive pentru un anumit public, mai târziu s-a dovedit un adevărat maestru al portretului.

Revenit în țară, pune bazele învățământului superior de artă, prin înființarea Școlii de Arte Frumoase (26 octombrie 1860). Totodată, alături de Gheorghe Asachi și Mihail Kogălniceanu, fondează și Pinacoteca Națională din Iași, pe lângă Universitatea din Iași, unde se vor păstra mari valori ale artei plastice românești și străine și la conducerea căreia va fi numit. Timp de aproape patruzeci de ani va face să supraviețuiască aceste două instituții, cărora le-a dedicat, de fapt, tot restul vieții, în detrimentul picturii. Are marele merit de a fi format o serie de mari artiști: Constantin Stahi, Emanoil Bardasare, Ludovic Bassarab, Theodor Buiucliu, Ștefan Șoldănescu, Octav Băncilă ș.a.

A expus lucrări, împreună cu elevii săi, la expozițiile organizate de Școala de Arte Frumoase și la expozițiile artiștilor în viață, deschise alternativ la București și Iași, apoi numai la București. Gheorghe Panaiteanu-Bardasare a reprezentat o culme a creației artistice pentru Moldova acelui timp, arta sa păstrându-și și astăzi valoarea artistică.

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.