„Clipa de adevăr” (32) de Gina Zaharia

33
gina zaharia roman de dragoste

clipa de adevar logo rubrica– Mă iubești, Andrei? Sau mă iubeai? Erai singur, eu eram, într-un fel, singură, dar nu credeam. Am simțit însă. Acum, iată-mă. M-am săturat de singurătate. E crudă, e rece și întunecată. Numai tu o poți face să dispară. Sunt îndrăzneață? Timiditatea nu ajută la nimic. E soră cu suferința. Și apoi, nu mai sunt un copil.

Mă privea tăcut. Surpriza era prea mare, prea neașteptată.

– Mai gândește-te, Andrei! Până atunci, mă duc să-ți fac o cafea.

Intru în bucătărie. Prin perdea, îl țineam sub observație. Se gândea într-adevăr.

O frământare îi umplea sufletul. Era fericit și nefericit în același timp.

Iau cafeaua și o duc în dormitor.

– Andrei, îl strig, ia, te rog, cafeaua și gândurile. Vino aici și deapănă-le.

Surâd. Se supuse voinței mele.

– Scuză-mă, sunt emoționat.

– Mai mult decât ieri, nu-i așa?

– Da, nu m-am așteptat.

– E prea mult?

– Nu!

– E prea puțin?

– …

– E suficient?

– Nu.

– Atunci?

– …

– Mister, Andrei, mereu același mister. Îmi aprind din nou o țigară. Nu-mi dă pace misterul. De ani de zile mă lupt cu el și nu-l pot alunga. Îl găsesc în Mircea, în casă, pe stradă, oriunde, acum și în tine. Și nimeni nu-mi explică nimic. Nici tu. Țigara se stinsese. Cu mișcări nervoase, apuc bricheta și vreau s-o aprind. Andrei se oferă să mi-o aprindă. Îmi ia bricheta din mână, atingându-mă. Mă strânge ușor, apoi îmi eliberează degetele, oferindu-mi foc. Ofta.

– Fugi, Elena, fugi de mine, de tot ce-i în jurul tău, de întreg acest mister! Fugi! Nu merită să-ți frângi sufletul… și așa prea frumos.

– De cine să fug Andrei? De ce să fug și… încotro? Uite, am fugit de mine și am venit la tine. Iată-mă! Mă prind de gâtul lui. Apoi, pe cuvertura moale, trupul mi se lasă sub greutatea brațelor, a trupului său. Nici un cuvânt nu-și mai avea rostul. Toate se pronunțau în ambele inimi deodată, fără sonor, dar cu ecou lung și zguduitor. Andrei era al doilea bărbat în viața mea. Găseam că are farmec aparte.

Au trecut șase ore ca șase minute, cum de mult nu mai simțisem, de pe vremea când relațiile dintre mine și soțul meu erau mult prea pure. Mi se părea că despărțirea de Andrei are loc prea repede. Și totuși, dintr-o clipă în alta putea veni Mircea. Eu îl trișasem cu cel mai bun prieten al său, dintr-o ambiție, pentru a-mi răzbuna întreaga mea suferință. Răzbunarea adusese fiorii iubirii, reînviată în întreaga mea ființă.

– Ți-a trecut migrena, Andrei?

– Abia acum începe cu adevărat, spuse sărutându-mă pe gât, apoi încă o dată și încă o dată, într-o învălmășire de cuvinte, printre care nu auzeam decât: „Iubito, ești a mea, a mea”. După puțin timp, plecă. Dar peste două ore, se întoarse Mircea.

– Elena, îmi spuse Mircea, l-am adus pe Andrei. Am înțeles că m-a căutat mai devreme și am găsit firesc să-l invit la noi.

– Foarte bine, foarte bine, mă bucur. Mă bucuram de fapt că-l revedeam pe Andrei mai devreme decât mă așteptasem. Convenisem să ne vedem la noi, în prezența lui Mircea, pentru a nu-i da de bănuit ceva. Ceea ce s-a întâmplat foarte repede. Se părea că totul decurge normal. Cu singura și marea excepție: începusem să-l iubesc pe Andrei. Nici pe Mircea nu-l puteam urî. El era soțul meu și trebuia să rămână soțul meu. Andrei nu venise să mă fure din viața lui, ci să mă ajute să-mi regăsesc stăpânirea de sine, fie și prin răzbunare.

Uneori venea mai devreme și-l aștepta pe Mircea. Era o așteptare plăcută, care se scurta prin șoapte și mângâieri, prin sărut și zâmbet.

1996

Va urma

Arhiva Clipa de adevăr

Arhiva rubricii Cartea de sub braț de Gina Zaharia 

Promisiunea de joi, roman-foileton de Gina Zaharia

Vezi: Gina Zaharia – Cartea de sub braț la Editura Leviathan, mai 2021

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.