„Clipa de adevăr” (36) de Gina Zaharia

34
manuscris

clipa de adevar logo rubricaÎn cruda singurătate, am început să scriu romanul vieții mele, Păcatul morții, retrăind fiecare clipă, deslușindu-i subînțelesurile.

Vizitele lui Andrei erau toate de condoleanțe. Se interesa de sănătatea mea și a celui ce avea să vină, mă ruga să apelez la el în orice împrejurare și pleca.

Într-o zi a îndrăznit să mă roage:

– Pot să citesc ceva din ce ai scris?

– Bineînțeles.

Citea și afirma dând din cap. Totul coincidea perfect. Un capitol îi atrase atenția. Ceva nu se asemăna cu realitatea sau ceva îi scăpase. Citi, cu deosebit interes, la capitolul Clipa de adevăr:

„Așadar, pe raftul cu cărți prăfuite, sub una dintre ele se afla răspunsul lui Mircea pentru Andrei. Răspuns pictat pe o clipă de adevăr, luată cu Mircea în mormânt. Suferise de sute de ori laolaltă: suferea în așteptarea morții, suferea văzându-și soția dezgustată de căsnicia lor, suferea că Elena devenise amanta prietenului său”.

– E îngrozitor! E îngrozitor ce-am făcut! Bietul!, excalmă Andrei.

Se ridică și alergă spre casă. Cărțile căzură în dezordine: „Am primit scrisoarea ta. Te iert”.

– Doamne, cum am putut? Ce suflet mărinimos, ce prieten!

Își puse capul în mâini și se așeză pe fotoliu. Stătu câteva minute. Apoi se ridică și se întoarse la mine. Luă manuscrisul și citi mai departe. Urma înmormântarea, așa cum a fost, apoi…

„Elena născu un băiat, căruia îi puse numele Mircea. Dar primul bărbat pe care copilul a pus ochii a fost Andrei. De aceea, nici o clipă micuțul nu s-a îndoit că Andrei este tatăl său. Și a devenit tatăl său, odată cu căsnicia care a avut loc foarte curând…”

– Asta e tot, Elena? Oricum, e de ajuns!

– Nu, dar nu pot anticipa viitorul îndepărtat.

– Și va fi adevărat?

– Ca-n toate romanele, de altfel.

– Atunci e clar, mă dezamăgești.

˗ Vom vedea.

Pasajul de mai sus l-am tăiat, continuând romanul așa cum mi-a dictat mintea, dovadă că niciodată ea nu va fi sclava voinței noastre. În continuarea lui, se găsea scris:

„Se apropia nașterea. Se anunța o naștere grea. Cezariană. Avea încredere în medici. Dar, spre surprinderea lor, inima nu voia să asculte. Dădea semne ce va ceda curând. Poate emoțiile la care a fost supusă erau de vină, ciorchinele de supărări, gândurile grele, vierme care a ros de la interior spre exterior. Putea muri fără să-și poată reproșa ceva, fără să regrete ceva.

Zilele treceau neobservate. În zborul lor, nu aduceau nici o fâlfâire de speranță Elenei. La reanimare, cu mintea învăluită în ceață, nu se putea rupe de amorțeala în care o aruncase nașterea. La îndemnul doctorului, Andrei luă copilul, să-l ducă la mama lui. Copilul prietenului și al iubitei sale. O rugă pe asistentă să-l sune dacă va fi ceva deosebit. Cu copilul în scutece, veni să-i dea un îndemn, o speranță.

Elena!

Nimic.

Elena, mă auzi? Dacă mă auzi, deschide ochii sau fă un gest.

O tresărire de pleoape. Oare Elena îl auzise, îl înțelesese sau întâmplarea…

1996

Va urma

Arhiva Clipa de adevăr

Arhiva rubricii Cartea de sub braț de Gina Zaharia 

Promisiunea de joi, roman-foileton de Gina Zaharia

Vezi: Gina Zaharia – Cartea de sub braț la Editura Leviathan, mai 2021 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.