Constantin Noica

82
Constantin Noica, portret de Adina Romanescu, 1 iulie 2020. Inedit. Copyright© Adina Romanescu
Constantin Noica, portret de Adina Romanescu, 1 iulie 2020. Inedit. Copyright © Adina Romanescu

fila de calendar rubrica leviathan.roLa data de 12 iulie 1909, în localitatea Vităneşti, județul Teleorman, s-a născut Constantin Noica  (m. 4 decembrie 1987, Sibiu), filozof şi eseist, unul dintre cei mai erudiți gânditori români, „parcurgând aproape tot registrul filozofiei” (Anton Dumitriu), de la gnoseologie, filozofia culturii, axiologie și antropologie filozofică la ontologie și logică. A adus o contribuție capitală în domeniul ontologiei și metafizicii. Mentor spiritual în cadrul aşa-numitei „Şcoli de la Păltiniş”, deţinut politic între anii 1958 şi 1964, membru post-mortem al Academiei Române din 1990

Notă: Dicţionarul esenţial al scriitorilor români (2000) menționează naşterea la 11/24 iulie1909.

A debutat în revista „Vlăstarul”, în 1927, ca elev al liceului bucureştean „Spiru Haret”. A urmat Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti (1928–1931), absolvită cu teza de licenţă Problema lucrului în sine la Kant. A fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filozofiei şi membru al Asociaţiei „Criterion” (1932–1934). După efectuarea unor studii de specializare în Franţa (1938–1939), şi-a susţinut în Bucureşti doctoratul în filozofie cu teza Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou, publicată în 1940. A fost referent pentru filozofie în cadrul Institutului Româno-German din Berlin (1941–1944). Concomitent, a editat, împreună cu C. Floru şi M. Vulcănescu, patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu şi anuarul Isvoare de filosofie (1942–1943). A avut domiciliu forţat la Câmpulung-Muscel (1949–1958) şi a fost deţinut politic (1958–1964). A lucrat ca cercetător la Centrul de logică al Academiei Române (1965–1975). Ultimii 12 ani i-a petrecut la Păltiniş, fiind înmormântat la schitul din apropiere.

Cărţi originale, enumerate în ordinea apariţiei primei ediţii: Mathesis sau bucuriile simple (1934), Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz şi Kant (1936), De caelo. Încercare în jurul cunoaşterii şi individului (1937), Viaţa şi filozofia lui René Descartes (1937), Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou (1940), Două introduceri şi o trecere spre idealism (cu traducerea primei Introduceri kantiene a Criticii judecării) (1943), Jurnal filosofic (1944), Pagini despre sufletul românesc (1944), „Fenomenologia spiritului” de G.W.F. Hegel istorisită de Constantin Noica (1962), Douăzeci şi şapte trepte ale realului (1969), Platon: Lysis (cu un eseu despre înţelesul grec al dragostei de oameni şi lucruri) (1969), Rostirea filozofică românească (1970), Creaţie şi frumos în rostirea românească (1973), Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti (1975), Despărţirea de Goethe (1976), Sentimentul românesc al fiinţei (1978), Spiritul românesc în cumpătul vremii. Şase maladii ale spiritului contemporan (1978), Povestiri despre om (după o carte a lui Hegel: „Fenomenologia spiritului”) (1980), Devenirea întru fiinţă. Vol. I: Încercare asupra filozofiei tradiţionale; Vol. II: Tratat de ontologie (1981), Trei introduceri la devenirea întru fiinţă (1984), Scrisori despre logica lui Hermes (1986), De dignitate Europae (lb. germ., 1988), Rugaţi­-vă pentru fratele Alexandru (1990).

Surse: Wikipedia, Grupul Humanitas,  Centrul de Documentare „Dimitrie Gusti ” al SRR

Citate celebre

Lasă neantul în pace, dacă nu vrei să-ţi arate prăpăstiile lui. (Jurnal filosofic)

Oamenii te iartă dacă faci crime. Dar nu te iartă dacă eşti fericit. (Jurnalul de idei)

Nevinovăţia e o chestiune de vocabular. Trebuie să eviţi a numi răul. Omul bun nu vede răul pentru că refuză să-i înveţe numele, să-l individualizeze, să-l ştie. Există răul şi în el, dar intră, nu ştiu cum, în altă compoziţie. (Jurnal filosofic)

Când mă laudă cineva, mă cuprinde panica: dacă ar afla tot ce nu ştiu, tot ce nu sunt? Când mă condamnă, mă simt liniştit: sunt totuşi mai bun decât atât. (Jurnal filosofic)

Singurătatea absolută? O concep câteodată aşa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan. Eşti atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te mişti; dar eşti departe şi de orice punct fix în spaţiu. Eşti undeva, între o staţie şi alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtând după tine un alt tren, cu oameni, situaţii, mărfuri, idei, una peste alta, în vagoane pe care le laşi în staţii, le pierzi între staţii, le uiţi în spaţii, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicăieri de singur.

Suntem nişte zei proşti, nişte zei nemuritori care ne-am uitat destinul.

Am văzut ceva neaşteptat: un om milos care mulţumea cerşetorului pentru că-i primise dania. În fond, avea dreptate s-o facă. Fiindcă binefăcătorul există prin cel care primeşte. Cât de recunoscător trebuie să fie medicul bolnavului pe care l-a vindecat! Nu se ştie cine dă şi cine primeşte. (Jurnal filosofic)

O idee se naşte într-o ţară, interesează o zi şi trece. Aceeaşi idee intră în sufletul unui popor tânăr şi face o revoluţie.

Toată viaţa noastră morală începe aici: între fiul risipitor şi fratele lui. Ne pierdem şi ne căim, sau ne păstrăm şi ne împietrim inima. E rău să nu asculţi, dar e la fel de rău să ştii să asculţi şi să ţii minte.

Ce nu ştiu pedagogii şi ştie bunul-simţ românesc: „Nu da povaţă celui ce nu ţi-o cere, căci nu te ascultă”. Însetează-l întâi. Pune-l în situaţia de a ţi-o cere. Şi pe urmă spune-i – dacă ai de spus ceva.

Un cuvânt este un arbore. Că s-a născut pe pământul tău ori că a căzut ca o sămânţă din lumea altora, un cuvânt este, până la urmă, o făptură specifică.

Ne e frică de singurătate. Când rămânem singuri, luăm o carte, sau scriem o carte, sau fluierăm. De ce să ne fie frică? Poate de la singurătate încolo începem noi înşine.

Ciudaţi sunt oamenii aceştia care vor adevărul de la filozofie. Adevăruri da, dar adevărul? Adevărul e rezultatul gândirii logice, aşa cum fapta bună e rezultatul trăirii morale. Dar le fel cum nu pui accentul pe fapta bună şi nu preferi actului fapta, tot aşa nu poţi prefera vieţii spiritului adevărul. Toţi ereticii făptuiesc mai bine decât ortodocşii, totuşi sunt eretici. Toţi dogmaticii au adevăruri mai multe decât filozofii, dar n-au filozofie, pentru că n-au viaţă.

Este suficient un surâs al vieţii pentru ca totul să recapete sens…

Grupaj realizat de Pușa Roth

Arhiva rubricii Filă de calendar

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.