Cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor, Papa Ioan Paul al II-lea a beatificat-o pe Maica Tereza (19 octombrie 2003)

40
Maica Tereza

fila de calendar rubrica leviathan.roÎn urmă cu 17 ani, în 19 octombrie 2003, cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor, Papa Ioan Paul al II-lea a beatificat-o pe Maica Tereza, conferindu-i titlul de Sfânta Tereza de Calcutta, în cadrul unei Liturghii solemne celebrate în Piața Sfântul Petru din Vatican. La celebrare au fost prezenți câteva sute de mii de pelerini veniți din lumea întreagă, mai bine de o sută de  cardinali și numeroși episcopi, sute de surori din congregația fondată de Maica Tereza, mii de săraci, personalități religioase creștine și musulmane și un impresionant număr de personalități politice. Din partea României a participat Hildegard Puwak, la vremea aceea ministrul integrării europene, împreună cu o delegație, și Principesa Elena a României. După Liturghie, săracilor li s-a oferit prânzul în Aula Paul al VI-lea.

Albaneză din Macedonia, de religie catolică, Maica Tereza şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în India. Ordinul Misionarilor Carităţii din care a făcut parte, s-a preocupat de îngrijirea săracilor şi oamenilor cu dizabilităţi. Laureată a Premiului Nobel pentru Pace în anul 1979, Maica Tereza a acceptat distincţia pentru a oferi suma pe care a primit-o îngrijirii săracilor. La data de 4 septembrie 2016, a avut loc canonizarea Maicii Tereza, sărbătoarea acesteia fiind celebrată, în calendarul catolic, pe 5 septembrie.

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.