2. Înconjurați de idioți?
Fiecare dintre noi a dat peste idioți de multe ori în viață, adică niște oameni enervanți pe care nu îi putem înțelege, indiferent ce am face sau ce am zice. Dar, adesea, acești așa-ziși idioți sunt doar oameni care gândesc și comunică altfel decât noi. O carte numită chiar așa, Înconjurat de idioți, și-a propus să curețe câmpul minat al comunicării interpersonale, folosind patru profiluri comportamentale: cel roșu, adică oamenii curajoși și impulsivi, lideri înnăscuți, cu țeluri ambițioase; cei galbeni, numiți adevărați fluturași sociali, sunt creativi și optimiști; cei verzi, cei mai altruiști dintre toți, sunt relaxați, prietenoși și loiali; cei albaștri, având o minte alertă, sunt analitici și orientați spre detalii. Dacă am aplica teoria la culorile politice de la noi, chiar că așa ar fi, am rămâne ca niște idioți, în ceață…
În fine, în cartea respectivă se mai spune că, incluzând ponturi despre cum să interacționezi cu fiecare culoare – de la cum să oferi feedback, la cum să scrii un e-mail – acest sistem simplu va schimba modul în care comunici cu cei din preajma ta. Aiurea, să aplice ei teoria în fața ciobanului suprem al țării mele! Simțiți un hăhăit sonor peste Pipera?
Apoi, câteva cuvinte despre o altă carte, Oamenii sunt și o pot dovedi! Cele 10 modalități prin care te sabotezi singur și cum le poți depăși de Larry Winget; este, chipurile, o carte de dezvoltare personală pentru toți cei care nu mai vor să rateze oportunități în viață, o carte despre succes și căile pe care trebuie să le urmezi pentru a-l atinge. Gata, am aflat cum să scăpăm de idioții din jurul nostru!
Uitați ce trebuie să-i îndemnăm să facă: fii sincer cu tine însuți și ai toate șansele să îți fie mai bine în viitor! Mai ales că această carte nu te ajută doar să te cunoști mai bine, dar îți oferă și posibile soluții și mini-planuri de acțiune pentru problemele cu care te confrunți. S-a rezolvat, gata cu viața noastră aurită! De altfel, autorul nostru povestește cum i-a venit ideea cărții, întrebat fiind dacă este de părere că oamenii sunt idioți, răspunsul lui a venit prompt: „Eu nu cred că oamenii sunt idioți, știu că sunt idioți și o pot dovedi.” Și uite așa, a trecut să scrie despre noi și despre slăbiciunile noastre, despre lucrurile și alegerile prostești pe care le facem în viață.
În fine, o altă sursă, de data aceasta de excepție, scriitorul suedez Fredrik Backman și romanul său Oameni anxioși, lansat în 2020. Oameni anxioși este o poveste despre fiecare dintre noi, despre deciziile proaste și foarte proaste și despre a doua șansă, despre singurătate, anxietate și depresie, fiind practic o radiografie a naturii umane. o carte de psihologie mai mult decât orice altceva. Chiar autorul spune că Oameni anxioși este o carte despre idioți, dar de fapt e o carte despre oameni empatici, oameni care luptă pentru dragostea lor, oameni care iartă. Este o poveste despre un jaf eșuat la o bancă, o poveste despre o luare de ostatici sau o poveste despre un pod? Aceasta e o întrebare, dar merită să citiți cartea…
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.





















