4. Idiotul util
Ne „frig” argumentele, suntem în plină actualitate… În limbaj politic și jurnalistic, un idiot util este un termen derogatoriu pentru o persoană percepută ca făcând propagandă pentru o cauză, fără a înțelege pe deplin obiectivele ei, și care este folosită cinic de promotorii cauzei. De ce fugem, de ce fugem?
Termenul a fost folosit, inițial, în timpul Războiului Rece, pentru a descrie necomuniștii considerați susceptibili la propaganda și manipularea comunistă. Termenul a fost adesea atribuit lui Lenin, dar această atribuire, se spune, nu este fundamentată. Termenul a apărut într-un articol din New York Times, în iunie 1948, despre politica italiană contemporană (Schimbarea comunistă în Europa); unii creștin-democrați italieni îl considerau pe activistul social Danilo Dolci un „idiot util” pentru cauza comunistă. Un termen similar, „inocenți utili”, apare în cartea din 1947, Planned Chaos de Ludwig von Mises. Von Mises scria că termenul era folosit de comuniști cu referire la liberali, pe care von Mises îi descrie drept „simpatizanți confuzi și rătăciți”. În 1959, congresmanul Ed Derwinski l-a folosit într-un editorial al Chicago Daily Calumet, referindu-se la americanii care au călătorit în Uniunea Sovietică pentru a promova pacea drept „ceea ce Lenin numește idioții utili în jocul comunist”.
Scriind în The New York Times, în 1987, William Safire a discutat despre utilizarea din ce în ce mai răspândită a termenului „idiot util” împotriva „oricui insuficient de anticomunist în viziunea utilizatorului expresiei”, inclusiv parlamentari care i-au susținut pe sandiniștii anti-Contras din Nicaragua și pe socialiștii olandezi. După ce președintele Reagan a încheiat negocierile cu Gorbaciov, cu privire la Tratatul forțelor nucleare cu rang intermediar, liderul conservator Howard Phillips l-a declarat pe Reagan un „idiot util pentru propaganda sovietică”.
Ar mai fi, dar lumea noastră e plină de exemple, deschideți televizorul, în cinci minute adunați o duzină de idioți! Utili? Aici e mai greu de spus… Un dascăl universitar încă tânăr, de azi, scria că experiențele universitare l-au învățat două lucruri, opuse, dar la fel de necesare amândouă. Universitățile sunt pline ochi de idioți școliți, nu încape vorbă, dar absolut degeaba. Mintea nu ți-o dă școala, nici biblioteca, ci numai bunul Dumnezeu prin inseminare genetică.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
