”De ce mai iubim (unii) România?” de Raul Gabriel Gavra  

71
Ateneul Român, desen de Bogdan Calciu
Ateneul Român, desen de Bogdan Calciu

logo rubrica concurs cu premii descoperă scriitorul din tineText premiat la concursul de eseuri realizat de Asociația Culturală Leviathan, ”Descoperă scriitorul din tine!”, ediția a șasea  (15 – 27 noiembrie 2019). Tema acestei ediții a fost: ”1 Decembrie – Gânduri pentru România”.

Înainte de a începe, de menționat, contrar faptului că titlul acestui eseu este la plural, relatarea se va face la singular, ideea din spatele alegerii acestui titlu fiind aceea că (cel mai probabil, mai ales în contextul unei reviste culturale) se vor identifica și alte persoane cu sentimentele și faptele prezentate și încadrate în rândul unui sistem de valori răspândite.

Raul Gabriel Gavra, elev, clasa a XII-a, Colegiul Tehnic ”Ion D. Lăzărescu”, Cugir, jud. Alba 
Raul Gabriel Gavra

Eu de ce iubesc România? Primul răspuns la această întrebare, unul care face diferența dintre dragostea adevărată și cea superficială, cred eu, este legat de cele mai profunde și optimiste trăsături de viziune și pasiuni. Înainte de toate, iubirea adevărată de țară (care se menține neîntrerupt, care rezistă vicisitudinilor vremurilor) se clădește pe admirația avută față de cultura poporului tău și pe căutarea și găsirea unor repere morale (și profesionale) în rândul conaționalilor tăi, aici făcând referire nu numai la elitele unei societăți, ci și la oamenii de rând (și mai ales la ei) care oferă un exemplu de comportare celor din jur, celor neinițiați și celor lipsiți de speranță, cuceriți de monotonia unei vieți neîmplinite. De ce cultura? Pentru că aceasta nu poate să dezamăgească, nefiind o persoană. O relație om – cultură nu are sfârșit (dacă omul dorește acest lucru). Cultura nu trădează așteptările și nu este ceva la care să nu mai poți apela după un timp, după o perioadă de distanțare. Ea este mereu acolo, undeva aproape, și așteaptă. De ce repere morale? Pentru că, din mulțimea înconjurătoare, reperele morale (înainte de toate) și profesionale au o lumină specială, exprimă un optimism molipsitor și inspirator asupra noastră, făcându-ne să vedem că, indiferent de schimbările majore și triste dintr-o societate, încă pot să mai existe bucurii într-o viață împovărată de greutăți și într-o muncă orientată înspre excelență (vrând sau nevrând, dedicată țării). De ce o căutare continuă? Pentru că admirația față de un om are tendința de a se diminua de-a lungul timpului, iar relațiile umane se îndreaptă de multe ori spre răcire sau chiar spre destrămare.

Exemplificând răspunsurile date mai sus, o lungă perioadă de timp, patriotismul meu s-a manifestat numai prin admirația avută față de bogățiile geografice (peisajele), istoria și tradițiile României, refuzând să privesc vreodată înspre oameni. Modul acesta de a vedea este parțial greșit! Da, este foarte bine să fii legat de ceea ce te face pe tine român, de ceea ce este fundamentul acestui popor, dar și iubirea de oameni este o parte importantă din complexitatea sentimentului patriotic. Da, din nou, oamenii pot să nu fie cum ne dorim, pot să fie aroganți, prostuți și nerecunoscători. Dar noi suntem perfecți? Știm noi adevărul, știm mai bine decât toți? Întotdeauna, legarea unor relații de prietenie cu noi oameni și înțelegerea defectelor celor din jurul nostru vor fi două condiții necesare păstrării unui optimism permanent, unui patriotism curat. De ce vorbesc atâta despre oameni? Pentru că, în majoritatea cazurilor, ura unora dintre conaționalii noștri față de patrie are la bază proasta gestionare a relațiilor lor cu ceilalți semeni. Temperarea și empatia puse în practică sunt două lipsuri acute din societate (fac mereu referire la cea a noastră, dar și celelalte sunt departe de a fi perfecte). În acest sens, dacă ar fi practicată pe cât este declarată, credința ar elimina starea aceasta de nonsens.

Pentru că am ajuns să vorbesc de credință, religia poate să fie și este un alt element al unui patriotism sincer. Prin viziunea sa optimistă și relația îndelungată și roditoare Stat – Biserică, clerul nu numai că a îndemnat spre păstrarea și cultivarea celor mai importante valori naționale și umane, dar a contribuit major și la făurirea lor (prin influența socială milenară). În acest sens, mărturii grăitoare se găsesc pretutindeni în istoria noastră, aici amintind doar de rolul important al Bisericii (ortodoxe, dar și greco-catolice) transilvănene în apărarea identității românești și în alipirea acestei regiuni la țara-mamă. Mai mult, pentru că aminteam de influența creștinismului, în lipsa acestuia, cu siguranță, cultura europeană actuală nu ar mai fi fost la fel de bogată spiritual și material, religia fiind un pilon, un fundament pe care s-a clădit cultura veche. Revenind în zilele noastre și vorbind într-o notă mai personală, o întâmplare care m-a făcut să mă gândesc serios la acest subiect este legată de intonarea imnului național. Stând la un careu (la o premiere) și auzind Deșteaptă-te, române!, când eram la școala gimnazială, la sfârșitul cântării, fiind pierdut printre gânduri și conștientizând doar faptul că este un moment special, fără să vreau, mi-am făcut semnul crucii. Cumva amuzat de încurcătură, profesoara de religie (care se afla în apropierea mea) mi-a mărturisit faptul că și ea a avut parte de asemenea momente. Aici, cred eu, s-a văzut cât de importantă poate să fie o clipă de afișare a patriotismului și cât de mult poate un om să rezoneze cu ea. Tot în acest sens, asemenea trăirii de atunci, în plus, o stare de spirit profundă o păstrez și acum, de fiecare dată când aud imnul, având un complex ciudat de sentimente (pe de-o parte, mândrie față de apartenența mea, de istoria și binecuvântările date țării, pe de altă parte, tristețea unor reușite care sunt mereu insuficiente, ideea că aș fi putut să fac mai mult).

Părăsind acest subiect vast și revenind la înțelegerea urii față de patrie, o altă cauză (foarte probabilă) a acesteia este compararea României cu alte țări, mirajul străinătății. Ajungând în alte țări (emigrând sau doar în scurte vacanțe), unii români au văzut numai bogăția, organizarea și oportunitățile societăților respective, uitând să vadă și punctele negative, dedesubturile acestei imagini paradisiace. Da, România poate că este în urma întregii Europe Occidentale, în urma Statelor Unite ale Americii și a Canadei, dar să nu uităm că suntem binecuvântați de a fi totuși în Europa (chiar dacă Centrală sau de Est), un ținut bogat în resurse naturale și bine poziționat, și nu suntem nici pe departe cel mai sărac popor al planetei. Fiecare țară are plusurile și minusurile sale, totul depinde de noi, de ceea ce ne dorim să avem. În sensul acesta, experiența utopică a altor țări am avut-o și eu, vizitând până acum două țări: Spania și Rusia. De Spania nu îmi pot aduce aminte foarte multe lucruri (fiind foarte mic când am fost acolo), dar când am ajuns în Rusia (anul acesta) am avut un șoc. Vizitând Moscova și Sankt-Petersburgul, două orașe uriașe și încărcate de cultură (cu un aer occidental), am rămas foarte impresionat, eu provenind dintr-un mic orășel montan. La sfârșitul vacanței, la fel ca oricine, am fost lovit de o tristețe, de o depresie post-vacanță (așa se numește mai nou, deși nu aș numi-o depresie). În orice caz, starea aceasta de regret a trecut destul de rapid, aducându-mi aminte de ideile mele pe această temă (pe care le-am relatat).

În final, reflectând la cele detaliate, acum, de 1 decembrie, nu trebuie să uităm că suntem români (că ne place sau nu) și că trebuie să ne asumăm cu cinste acest rol, el oferindu-ne mândrie și mai mult sens vieții. Nu este ușor să fii român, dar nu este ușor să fii nici italian, francez, spaniol, german, american sau canadian. Mulți ani plini cu soare România!

Cugir, jud. Alba

Raul Gabriel Gavra este elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic ”Ion D. Lăzărescu” din Cugir.

Alte articole de Raul Gabriel Gavra

Vezi și: Arhiva rubricii Descoperă scriitorul din tine!

Detalii despre obiectivele proiectului în pagina Descoperă scriitorul din tine!

Pagina de facebook Descoperă scriitorul din tine

Pagina de facebook Diaspora culturală românească

  • Cele patru numere de până acum ale revistei trimestriale ”Leviathan” pot fi citite aici.
  • Pentru a cumpăra edițiile tipărite ale revistei, click aici.
  • Abonamente la revista trimestrială ”Leviathan”, ediția tipărită, click aici.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.