Se spune că în lumea asta mare sunt mai multe lumi și fiecare trăiește în lumea lui. Nicăieri nu este Raiul pe pământ, dar poate că și Iadul are trepte așa cum Raiul poate are treptele lui. Răul este ca un tăvălug care, în trecere, prinde unele zone mai mult și altele mai puțin. În ultimii 80 de ani Europa a fost oarecum ferită de mari catastrofe și sperăm să fie așa în continuare. Portugalia, una dintre cele mai pacifiste țări din lume, este un loc în care ar părea că nu se întâmplă nimic așa cum însuși Eliade constata în timpul șederii sale aici. Și totuși, fapte de corupție, crime, afaceri murdare, trafic de influență și alte apucături rele găsim peste tot, în unele locuri mai mult, în altele mai puțin. Indiferent de nație, omul e om și societatea este formată din oameni, dar poate pentru că, trăind între oameni care-și văd de ale lor, viața curge liniștită, lumea mică și simplă este ferită de cea a răufăcătorilor. Iar peste noi toți curge timpul și viețile noastre, ca niște anotimpuri, se perindă pe pânza veșniciei, locul de unde venim și unde vom merge. Aici, fiecare anotimp al anului are frumusețile lui, iernile așteptate cu binefăcătoarele ploi, verile cu căldura ce te mână spre plajă, primăverile cu abundența de flori și toamnele blânde care alungă canicula.
O legendă portugheză spune că demult, un prinț din Silves, oraș din sud, s-a căsătorit cu o frumoasă prințesă din nord. Deși îl iubea pe prinț, ea suferea de lipsa zăpezilor din locurile natale. Văzând-o cum se topește de dor an de an, el a ordonat să se planteze pe toată moșia, cât vezi cu ochii, migdali. Astfel, într-o dimineață de februarie, când prințesa s-a trezit și a ieșit la balconul castelului, a văzut că peste pomii dezfrunziți ninsese, o ninsoare albă de flori ce-i asemăna cu copacii din iernile țării ei. De atunci, în fiecare lună februarie, prințesa aștepta ninsoarea care o bucura, alinându-i dorul de zăpadă. Această bucurie s-a păstrat până în zilele noastre, ochii oamenilor strălucesc și inimile se înviorează la vederea spectaculoasă a migdalilor încărcați cu flori albe. Pentru ei este semnul primăverii așa cum pentru noi este ghiocelul. Începutul verii este marcat de Sărbătoarea Sfinților Populari, tradiție ce-și are vechi rădăcini în perioada dinainte de creștinism când popoarele europene sărbătoreau solstițiul de vară. Această sărbătoare se întinde pe tot parcursul lunii iunie, lună în care poporul portughez cinstește pe Sfântul Anton, Sfântul Ioan și pe Sfântul Petru prin marșuri populare îmbrăcat în costume tradiționale, aprinzând focuri, împodobind localitățile cu baloane și stegulețe multicolore, organizând baluri la care dansează și se bucură de mâncăruri și vinuri alese. O mare considerație o acordă Sfântului Anton, pe care îl consideră al lor pentru că s-a născut la Lisabona, acest sfânt fiind adoptat de toată lumea creștină, dar la fel de mare respect au și pentru Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul lui Iisus, cum și pentru Sfântul Petru, considerat Primul Papă. Tot în luna iunie portughezii sărbătoresc pe marele lor poet național, Luis de Camões, Ziua Portugaliei și a întregii comunități portugheze de oriunde fiind stabilită pe 10 iunie, data morții poetului. Dar despre el, mai multe informații în episodul viitor.
Portimão, Portugalia
Va urma
Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer
La Editura Leviathan a apărut romanul Când îngerii se dezbracă de aripi de Dori Lederer. Detalii, click aici.
