Se împlinesc 73 de ani (18 iunie 1951) de când a avut loc deportarea în Bărăgan (începută în noaptea de Rusalii – 17/18 iunie) efectuată de regimul comunist, cea mai amplă acţiune de deportare din istoria contemporană a României, după deportarea germanilor din România în fosta Uniune Sovietică, întreprinsă în ianuarie 1945.
Pe fondul încordării relațiilor dintre România și Iugoslavia, exclusă în 1948 din Cominform, populaţia din zona de frontieră reprezenta pentru guvernul comunist de la București „un factor ridicat de risc”. Pentru a securiza zona, conducerea de partid a hotărât ca pe o rază de aproximativ 25 de km populaţia să fie „dislocată”. Un număr de 12.791 de familii, respectiv 40.230 de persoane, din care 33.000 au fost bănăţeni, din 258 de localităţi, din judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Mehedinţi, au fost ridicate din căminele lor şi deportate în Câmpia Bărăganului. Au fost vizate grupuri sociale şi etnice considerate de risc: chiaburi (ţărani înstăriţi), comercianţi, foşti industriaşi, refugiaţi din Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa, români, germani, sârbi, bulgari, aromâni, evrei şi alţii. În perioada 1951-1956, cât a durat domiciliul forţat în Bărăgan, au murit peste 1.700 de oameni, dintre care 174 de copii.
Arhiva rubricii Filă de calendar
