2. Recunoștința se învață?
În Biblie găsim, în repetate rânduri, îndemnul de a fi recunoscători. În Psalmul 91, 1 se spune: „Bine este a lăuda pe Domnul şi a cânta numele Tău, Preaînalte.” Apostolul Pavel ne-a îndemnat şi el: „Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti.” (Coloseni 3, 15). Și mai aflăm că recunoştinţa nu este doar o recunoaştere şi o mulţumire a darurilor primite, ci şi o premisă pentru cele viitoare. Mulţumind pentru ceea ce avem, devenim mai deschişi, mai atenţi, mai primitori faţă de toate binefacerile Domnului. Sfântul Isaac Sirul spune că „cea care călăuzeşte darurile spre om este inima ce se mişcă spre mulţumire neîncetată”.
Aceasta-i întrebarea: recunoştinţa se învaţă? Rămânem la cele sfinte, Sfântul Isaac Sirul mai arată că „gura ce mulţumeşte pururea primeşte binecuvântare de la Dumnezeu; şi în inima ce petrece în mulţumire se iveşte harul”. Totuși, a fi recunoscător e un lucru uşor? Noi, oamenii, adesea am învăţat să fugim de întâmplările mai puțin plăcute ale vieţii şi de durere şi să căutăm plăcerea şi bunăstarea. Dar necazurile şi durerea nu ne vor părăsi niciodată, aşa încât, observându-le mai mult pe acestea, e greu să fim recunoscători. Şi totuşi, putem învăţa şi asta, cea mai întemeiată lucrare a recunoştinţei ne-o dă tot psalmistul, când se întreabă: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema. Făgăduinţele mele le voi plini Domnului, înaintea a tot poporul Său.” (Psalmul 115).
Nu întâmplător, Nietzsche spunea că esenţa întregii arte frumoase, a artei măreţe, este recunoștința. Și, tocmai de aceea, printre lucrurile pe care le poţi dărui şi pe care le mai poţi păstra apoi, se numără cuvântul tău, zâmbetul şi o inimă plină de recunoştinţă. Deși Confucius ne îndemna să ne manifestăm cu bunătate, dar să nu ne aşteptăm la recunoştinţă. Un personaj celebru afirma că recunoştinţa este o calitate asemănătoare cu electricitatea: trebuie produsă, distribuită şi utilizată pentru a putea exista. Sau, cum credea Proust, ar trebui să le fim recunoscători oamenilor care ne fac fericiți, ei sunt grădinarii fermecaţi care ne fac sufletele să înflorească.
Ei da, e plină lumea noastră de azi de grădinari pricepuți, gata mereu să planteze fericirea în semenii lor! Așa că, rămânem la Nicolae Iorga, recunoştinţa e, înainte de toate, „o datorie către tine”.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
