”Dincolo de vise” de Letiția Vladislav

75
letitia vladislav spania proza scurta leviathan.ro

logo rubrica Dragoste strainatate si vis leviathan.roEra pentru el aici. Numai și numai pentru el. Ciocănise la ușă discret, de parcă se afla în fața unei biserici, nu într-un hotel, drept, de patru stele, însă hotel, bătrân, scump, sărăcăcios, dar central, ceva construit de un evreu emigrat înaintea Primului Război Mondial din Lituania în America. Deschise cu inima pocnind așa de groaznic, cu mâna tremurându-i pe clanță, așteptarea se terminase, dincolo de lemnul scrijelit era el, Samuel, iubirea ei ascunsă cu multă grijă, ca o bomboană căpătată de ziua ta și pe care nu vrei s-o mănânci în fața nimănui, ascunzând-o în cutia cu creioane colorate pentru momente mai bune, ce te pot satisface, bomboana fiind ceva ce nu se căpăta zilnic, nu din lipsa dragostei, ci din lipsa banilor. În fața ei stătea un om gras, bătrân, total străin visului ei de zece ani.

– Sunt Samuel, zise, îmbrățișând-o, au trecut anii, nu mă mai recunoști.

Îi venea să plângă. Zâmbi forțat, îi sărută obrajii reci, aproape înghețați, era februarie și ningea peste New York de o zi și o noapte.

– Frig, zise, bine că aici mă pot încălzi…

– Da, răspunse, cam absentă, este frumos să vezi cum se acoperă Central Parc cu zăpadă, dar vântul ăsta rece nu-mi place nici mie.

Se așezară pe scaunele de la fereastră. Prea mult nu puteau vedea afară. Erau la al șaisprezecelea etaj, în fața lor cerul și ninsoarea. Grigore, recepționerul român, îi adusese vin fiert învelit în aluminiu și o pătură, grijuliul Grigore, singurul ce-i știa povestea ascunsă, pentru că erau prieteni din anii facultății. Cu el se putea conversa despre începutul și sfârșitul lumii fără teama că a doua zi știe tot orașul cu cine și cum ai păcătuit.

– M-am gândit să-ți arăt orașul, zise Samuel, ori Greenwich Village, mie îmi place cartierul ăsta, putem intra să mâncăm, sunt restaurante bune, o să-ți placă și ție…

Se gîndi la cei zece ani de vise, ascunse într-un jurnal în care scria numai când era din cale-afară de abătută, iar în ultimii doi ani trecuse de la a fi abătută la depresie, plângea ore întregi, văzând cum îi moare bărbatul sub ochi, bărbatul ce era polul ei, siguranța ei spirituală, dimineața și noaptea ei, totul. Murea. Nu se mai putea face nimic. Samuel fusese o aventură nevinovată, niște săruturi pe la Muzeul Satului, plimbări pe Magheru, el arătându-i hotelul în care dormea, ea făcîndu-se că nu pricepe ce are hotelul cu plimbările lor, pentru că mai mult decât acei fluturi în burtă nu dorea.

– Nu, zise, am dormit extrem de prost, mă simt stoarsă de putere și are să-mi fie frig, zise, putem comanda ceva de mâncare aici, dacă vrei…

Fața lui arăta că se așteptase la ceva mai mult, doar venise de la Providence până aici numai pentru ea, era cumva uimit de lipsa ei de respect ori distanța ce o pusese între ei, încât nu mai putea conversa nimic despre altădată, ci numai banalități zilnice, povești ce nu le cunoștea, pentru că erau ale lui. Nu mai aveau nimic în comun.

– Bine, zise, dacă nu vrei, am să plec la aeroport peste un ceas, altfel aș fi luat avionul de seară.

– De acord, zise, deschizând sticla de vin cald, ce mirosea a mirodenii și, așa cum Grigore o asigurase, mai era fierbinte și după două ceasuri de stat ascuns sub pernă.

– Ce ai acolo?

– Vin fiert, zise, ca acasă pe vremea ninsorilor, îți mai aduci aminte de iernile bucureștene?

– Bineînțeles, zise, mă uluiești, nu te-ai schimbat de loc.

– Te referi la vin și tradiție ori la mine ?

Râse. Nici râsul nu mai era ca altădată. I se părea chinuit, calculat, străin lui.

– La tine, zise.

– Și tu?

– Am un copil. Și o nevastă tânără. M-am divorțat după plecarea din România.

– Bărbatul meu moare… sunt aici să respir o săptămână, zise, nu mai pot, mi-am pierdut puterile, dacă nu-mi recapăt echilibrul o iau razna.

– Îmi pare rău. Ce are ?

– Cancer. Cu metastaze peste tot. Și în creier le are.

Începu să plângă. El stătea pe scaun în fața ei și nu știa ce să zică. Era un străin.

– Nu trebuie să plângi, zise după o vreme, este destinul lui.

– Am să rămân fără el, sughiță de plâns, era tot ce am, pricepi, tot…

– Tu ai fost întotdeauna puternică, ai să-ți găsești drumul.

Se uită pe furiș la ceas. Vinul îl încălzise și îi ardeau obrajii. Transpira și respira greoi.

– Trebuie să plec, zise, lăsând paharul pe masă, nu știu cum găsesc un taxi pe furtuna asta, am mult de lucru, zise, de parcă ar fi căutat scuze pentru nefericita întâlnire după zece ani de vise de unul singur, pentru că alt contact cu ea nu dorea, el nu distrugea o familie cu trei copii, n-o făcuse niciodată, nici atunci când divorțase de Laura.

– Drum bun, zise, ai grijă de tine.

Ușa deschisă, o îmbrățișare forțată, un sărut pe frunte, chemă liftul, intră și coborî fără zgomot din viața ei. Nu era nici surprinsă, nici tristă. Se gândise toată ziua la această vizită. Clar, așa de gras, bătrân și lipsit de culoare nu și l-ar fi putut închipui. Fusese un fel de Jimmy  Hendrix , frumos, deștept, senzual, bărbatul ce și l-ar fi dorit orice femeie ce știa ce înseamnă un bărbat adevărat, nu unul ce adoarme cu tine lângă el. Samuel era bărbat, te electriza cu degetele lui lungi, buzele lui erau întotdeauna fierbinți, că puteai striga după o bucată de gheață, te ardea și te uluia în același timp. Samuel era Samuel. Deschise fereastra, dar nu putea vedea strada ce ducea direct în Avenida numărul cinci. Aerul rece o liniști. Umplu paharul și bău ”in memoriam.” Îl avea în fața ochilor. Se gândise, înainte să bată la ușă, dacă vor face dragoste. Ea ar fi dorit. Prea era singură. Prea era nefericită în așteptarea morții. Dar, după ce intră în cameră simți o repulsie de nedescris, imposibil să te dezgolești în fața acestui bărbat străin și gras, ce va gâfâi peste ea ca o locomotivă. Bătrânul din el nu o deranja. Al ei, de-acasă, era mai bătrân. Hainele lui, ținuta lui parcă erau o parodie a ceea ce fusese cu zece ani în urmă, acel mascul inteligent ce o impresionase atât de profund. Nu americanul o atrăgea. Bărbatul. Se gândi la toate femeile ce alergau ca nebune după câte un străin, visând o altă viață dincolo de granițele țării. Asta nu o interesase niciodată. Cu Samuel o lovise trăznetul și acum zăcea marcată de arsurile acestui timp trecut. Se uită în oglindă. Mai era ea.

– Și eu am fost o parodie, zise, până în iarna asta, mi-am spus, așa nu merge, schimbă ceva înainte să iei cîmpii.

Sună telefonul. Era Grigore.

– Ce i-ai făcut, femeie, a ieșit ca din pușcă…

– Nimic, zise, absolut nimic.

– Asta era dragostea ta ascunsă?

– Da, zise, era.

Un moment de liniște.

– Pot veni până sus? John este și el aici, poate sta câteva minute la recepție.

– Vino.

A închis sticla de vin, a împăturit pătura în carouri, a făcut un cocoloș mare din bucata de aluminiu.

– Ai poftă de Central Parc?, întrebă Grigore.

– Cu tine?

– Da, zise, trebuie să vorbim.

– Ți-am spus tot, mai mult nu am…

– Știai că nevasta mea are cancer?

– Nu te cred!

– Are, zise, luptă…

– Doamne, îmi pare rău. Grigore, eu nu doream să mă despart de el așa, dar… nu mai era el, pricepi, era un om străin cu care nu mai aveam nimic în comun.

– La cinci termin slujba, zise, mergem prin parc și povestim.

Deschise din nou fereastra. Continua să ningă. Luă paltonul și coborî în fața hotelului. Vântul reușie să facă un adevărat haos pe stradă. Chinezul de jos fuma în fața ușii. Restaurantul era pustiu.

– Dracula, zise, azi nu ți-e foame?

– Mai târziu, răspunse, acum mă scald în frig.

– Și americanul?

– Ce? Și tu știi de american?

– Nu ești prietena noastră?

– Americanul a plecat, zise, nu se mai întoarce.

Auzi cum sună telefonul în restaurant. Chinezul făcu o plecăciune și intră.

– Dracula, nu întotdeauna trăim visele tinereții.

Râse și ea. Se gândi la Central Park, la nevasta lui Grigore, la al ei, pe care trebuia să-l sune de trei ori pe zi, la tenișii ce trebuiau cumpărați pentru copii. Samuel nu mai era. Se topise.

– Uneori trăim o viață întreagă, zise, visând vise străine.

Luă liftul și se lungi în pat. Mai era puțin până la cinci.

Murcia, Spania

Arhiva rubricii Dragoste, străinătate și vis de Letiția Vladislav

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.