Ducu Bertzi – articol de Raul Gabriel Gavra

197
Sursa foto: TVR
Sursa foto: TVR

fila de calendar rubrica leviathan.roÎn urmă cu 65 de ani, în 21 septembrie 1955, la Sighetu Marmației, s-a născut Ducu Bertzi, celebru cantautor și folkist. Într-o carieră care se întinde pe mai multe decenii, Alexandru Bertzi (pe numele său real) a susținut peste 4.500 de concerte, 1.400 fiind susținute doar cu Cenaclul „Flacăra”.

Părinții săi sunt Alexandru, profesor de matematică și fizică, și Florica, educatoare. Mama lui a cântat într-un cor profesoral, iar el o însoțea de mic la repetiții. Ducu a luat lecții de vioară de la vârsta de 6 ani (timp de 8 ani). S-a remarcat continuu prin muzică, la 14 ani înființând trupa „Expres 69” (care și-a schimbat numele în „Mi bemol Rock”, componența sa fiind și ea diferită). Cântă la toate seratele liceului (trei ani). Primul premiu câștigat de el a fost o valiză crem, din imitație de piele.

A debutat pe o scenă recunoscută în 1976. Între anii 1977–1981, a făcut parte din grupul coral „Song”, unde a fost descoperit de Adrian Păunescu, care îl invită să se alăture Cenaclului „Flacăra”. În 20 octombrie 1979, cântă pentru prima dată melodia Când s-o-mpărțit norocu’). După desființarea cenaclului, înregistrează numeroase piese, care rămân încă foarte cunoscute.

A realizat (alături de Mihai Cosmin Popescu) emisiunea „Omul cu chitara”.

A primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Sighetu Marmației și „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

https://www.youtube.com/watch?v=KX9w19fRjxM

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.