”Farmec, naturaleţe şi talent: Sir Sean Connery” de Mirela Nicolae

1812
Mirela Nicolae Sean Connery 88 ani leviathan.ro
Sean Connery

fila de calendar rubrica leviathan.roȊn 25 august 1930 se năştea la Edinburgh, în Scoţia, Thomas Connery, cel care avea să fie cunoscut mai târziu drept Sean Connery, actor britanic înnobilat de MS Regina Elisabeta a II-a cu titlul de ”Sir”.

Popularitatea sa internaţională a venit o dată cu interpretarea rolului James Bond din seria cu acelaşi titlu, una apreciată şi azi, chiar dacă interpreţii s-au schimbat.

Ȋnainte de a fi actor, regizor şi producător, Sir Sean Connery a fost model pentru studenţii de la Belle-Arte şi manechin pentru cataloagele de modă. Ȋn 1953 a reprezentat Scoţia la titlul de ”Mr. Universe”, obţinând locul al treilea la categoria ”Bărbaţi înalţi”, performanţă care i-a adus mici roluri în producţii teatrale.

Sean Connery
Sean Connery

Odată cu apariţiile din teatru, cariera sa a început să prindă contur. Ȋn 1954 a primit un rolişor în musicalul South Pacific”, apoi a colaborat în seriale de televiziune produse de BBC. Ȋn 1957 obţine primul său rol semnificativ în filmul ”No road back”.

Ulterior, în 1962, rolul James Bond îi aduce recunoaşterea muncii asidue şi a talentului său versatil. Pe lânga farmec, frumuseţe şi bună dispoziţie, actorul are o voce de neuitat. Caracterele interpretate de acesta transmit publicului forţă, dârzenie, perseverenţă, fiind însoţite întotdeauna de inteligenţă.

Devenit vedetă internaţională, Connery colaborează în 1964 cu celebrul regizor Alfred Hitchcock în thrillerul psihologicMarnie”.

Actorul deţine în palmares, un premiu Oscar pentru rolul lui Jim Malone din filmul ”The Untouchables” (1987), tot un thriller de mare succes, în care-l secondează pe nu mai puţin cunoscutul şi apreciatul Kevin Costner. Pentru acest rol a primit în 1988 şi Globul de Aur.

1988 i-a adus lui Sean Connery a doua nominalizare la Premiile BAFTA pentru rolul căpitanului Ramius, aflat la cârma celui mai performant submarin sovietic, ”Octombrie Roșu” în filmul  ”In The Hunt for Red October”. Doi ani mai devreme, în 1986, câştigase acest premiu pentru excelentul rol al călugarului William von Baskerville din ecranizarea romanului lui Umberto Eco, ”Numele trandafirului” (The Name of the Rose, 1986).

L-am descoperit pe Sean Connery la vârsta de 9-10 ani în filmul ”The Hill” (”Dealul”, 1965). Acţiunea are loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, într-o închisoare militară de maximă siguranţă din nordul Africii. Cinci noi prizonieri se luptă să supravieţuiască pedepselor şi relelor tratamente la care sunt supuşi de gardieni. Sean Connery este unul din prizonieri.

Apoi l-am admirat în numeroasele producţii cinematografice care se constituie azi într-o operă de necontestat.

Sean Connery a jucat în filme de artă şi comericale. Nimeni nu-l poate uita în rolul profesorului Henry Jones din seria ”Indiana Jones” (1989) sau în cel al regelui Arthur din megaproducţia ”First Knight” (”Primul cavaler”, 1995).

Timp de şase decenii, Sir Sean Connery a strâns în palmares 37 de premii cinematografice şi 28 de nominalizari la cele mai importante festivaluri de gen din lume.

La cei 88 de ani, Sir Sean Connery se bucură de viaţă alături de a doua sa soţie, Micheline Roquebrune, ajunsă şi ea, la o vârstă venerabilă.

Surse de informare: https://www.britannica.comwww.wikipedia.org, www.cinemagia.ro, www.imdb.com, Serviciul Documentare al SRR

Top 4 Sean Conery – James Bond

Top 10 Sean Connery

Interviu cu Sean Connery, 2007

Trailer ”The Name of the Rose”, 1986

Vezi Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.