Astăzi, 6 februarie 2026 se implinesc 108 ani de la moartea lui Gustav Klimt, după ce a suferit un atac cerebral, fiind bolnav de pneumonie, cel mai probabil gripa spaniolă, care a ucis atunci 5% din populaţia mondială.
Gustav Klimt (14 iulie 1862, Penzing, Viena, Imperiul Austriac–6 februarie 1918, Viena, Austro-Ungaria) este exponentul unei epoci fascinante, ale cărei ecouri se resimt până în prezent. Pictor și decorator austriac, lider al avangardei vieneze și unul din fondatorii Secesiunii vieneze, variantă germană a curentului „Art Nouveau” apărut în Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Opera sa reflectă într-un mod unic evoluția artelor plastice de la curentul artistic istorist la începuturile abstracționismului.
La 14 ani reușește la examenul de admitere la Școala de Arte Aplicate din Viena (Kunstgewerbeschule) și, concomitent, învață pictura în atelierul maestrului Ferdinand Laufberger. Sub îndrumarea lui Hans Makart, în 1879 ia parte la organizarea festivităților prilejuite de aniversarea a 25 de ani de căsătorie a cuplului imperial. Fratele său, Ernst, frecventează aceeași școală de artă. Cei doi frați, împreună cu un coleg, Franz Matsch, decid să lucreze în comun, și tinerii artiști primesc mici comenzi: decorări ale unor porțelanuri, proiecte pentru ilustrații. În anul 1883 frații Klimt au fondat la Viena, împreună cu Franz Matsch, propria lor școală de artă decorativă și au primit comenzi din mai multe părți ale Europei. Curând cei trei au plecat în regatul României unde au executat lucrări pentru decorarea Castelului Peleș din Sinaia (1883–1886, detalii aici).
La nici treizeci de ani este considerat unul din cei mai importanți artiști austrieci.
Klimt a devenit primul președinte al Secesiunii. Manifestul lor va fi publicat în1898, în primul număr al revistei ”Ver Sacrum”. Filozofia Secesiunii este căutarea adevărului despre existența umană. Deasupra intrării în pavilionul asociației se putea citi următoarea inscripție: „Fiecărei epoci îi este caracteristică propria artă, iar artei – libertatea”. Fidel acestui ideal, Klimt își eliberează arta de tabu-uri.
Una din cele mai renumite picturi ale lui Klimt este Sărutul, datând din așa-numită perioadă „de aur” a artistului. Acest lucru este ilustrat cel mai bine de petalele aurii ce luminează fosforescent scena intimă a sărutului. Măiestria decorativă a lui Klimt se poate observa pe exemplul oferit de covorul de flori întins la picioarele celor doi îndrăgostiți, pe care figurile unite în îmbrățișare au încremenit într-o imobilitate statuară.
Prin alegoria femeilor, care apar în tablouri ca Nuda Veritas (1899) sau Danae (1907), reprezentate sub chipul unor frumoase roșcate, Klimt evidențiază preocuparea sa pentru temele erotice. Faptul că împrumută teme din mitologie atenuează caracterul lasciv al compozițiilor. Pe lângă portrete, Klimt a realizat și lucrări de mari dimensiuni, precum fresce și tapiserii. De asemenea, el a fost implicat în realizarea unor decoruri pentru clădiri importante, cum ar fi Palatul Secesiunii din Viena.
Lucrări de Gustav Klimt
În ultimii 15 ani ai vieții, Klimt călătorește mult în Germania, Belgia, Italia. La Ravenna descoperă frumusețea bazilicii San Vitale. Mozaicurile de inspirație bizantină, de un aur strălucitor, produc asupra lui o profundă impresie și, ca efect, începând din acest moment folosește tot mai des placarea aurie. În 1910 participă la cea de-a IX-a Bienală din Veneția, unde obține un uriaș succes. În 1917, este numit membru de onoare al Academiilor din Viena și München. Gustav Klimt este înmormântat în cimitirul Hietzinger din Viena.
Klimt a fost influențat de curentele moderne și de mișcarea simbolistă. În ciuda succesului său în perioada de apogeu, a rămas un artist independent și nu a avut un stil sau o tehnică constantă, preferând să experimenteze cu diverse metode și teme.
Moștenirea sa este una semnificativă, iar lucrările sale continuă să fie apreciate în întreaga lume pentru frumusețea lor distinctivă și pentru modul în care abordează temele universale ale iubirii, dorinței și fragilității umane.
Surse: Wikipedia, Historia, Daily Art etc.
