”George Coșbuc” de Pușa Roth

717
Pușa Roth George Cosbuc fila de calendar leviathan

fila de calendar rubrica leviathan.ro20 septembrie 1866, satul Hordou din districtul Năsăud, comitatul Bistrița-Năsăud, azi, comuna Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud – 9 mai 1918, București

”Sunt suflet în sufletul neamului meu/ Şi-i cânt bucuria şi-amarul –/ În ranele tale durutul sunt eu,/ Şi-otrava deodată cu tine o beu/ Când soarta-ţi întinde paharul./ Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,/ Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci/ Unindu-ne steagul şi larul,/ Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci,/ Acolo-mi voi duce altarul.// Sunt inimă-n inima neamului meu/ Şi-i cânt şi iubirea, şi ura – / Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,/ Voinţa mi-e una, că-i una mereu/ În toate-ale noastre măsura./ Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt –/ Iar dacă vrodat-aş grăi vrun cuvânt/ Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura,/ Ai fulgere-n cer, Tu cel mare şi sfânt,/ Şi-nchide-mi cu fulgerul gura!// Ce-s unora lucruri a toate mai sus,/ Par altora lucruri deşarte./ Dar ştie Acel ce compasul şi-a pus,/ Pe marginea lumii-ntre viaţă şi-apus,/ De-i alb ori e negru ce-mparte!/ Iar tu mi-eşti în suflet, şi-n suflet ţi-s eu,/ Şi secoli-nchid-ori deschidă cum vreu/ Eterna ursitelor carte,/ Din suflet eu fi-ţi-voi, tu, neamule-al meu,/ De-a pururi, nerupta sa parte!”

Am ales această poezie (”Poetul”) din volumul ”Antume”, poate pentru a reda mai fidel ideile, sentimentele acestui mare poet, astăzi aproape uitat. Această autodefiniţie a creatorului, care unora li se va părea prea înflăcărată sau desuetă, reprezintă, după părerea mea, o ars poetica, o sinteză a gândirii poetico-patriotice (de ce nu!), pentru că şi atunci, dar şi acum, George Coşbuc a fost şi va rămâne o conştiinţă a neamului românesc. S-a considerat pe nedrept că poeziile lui Coşbuc erau scrise pentru a fi recitate la serbările şcolare şi la cele populare, deşi prin opera sa el este un autor clasic care rezistă și astăzi. George Coşbuc este un precursor al mișcării poporaniste și un tehnician desăvârșit al prozodiei, folosind o gamă foarte variată de picioare metrice și de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima. A dat o versiune completă a poemului lui Dante, ”Divina Comedie”. A tradus foarte mult din lirica străină și a adaptat, prin localizare la sufletul și mediul țărănesc, ”Eneida” și ”Odiseea”, introducând specii ale poeziei orientale în poezia română, cum ar fi gazelul. Cunoscând lumea satului, el a scos în evidență partea solară, idilică a sufletului țăranului român.

George Coșbuc s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou, comitatul Bistrița-Năsăud, astăzi, comuna Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud. S-a stins din viaţă pe 9 mai 1918 la București. Poetul transilvănean a devenit membru titular al Academiei Române în anul 1916.

George Coșbuc era cel de-al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din localitatea Telciu. Copilăria și-o va petrece la Hordou, în orizontul mitic al lumii satului, în tovărășia basmelor povestite de mama sa. Primele noțiuni despre învățătură le primește de la țăranul Ion Guriță, dintr-un sat vecin, despre care Maria Coșbuc auzise ”că știe povești”. De la bătrânul diac Tănăsucă Mocodean, Coșbuc învață a citi încă de la vârsta de cinci ani. În toamna anului 1871, viitorul poet începe studiile la școala primară din Hordou, pe care, din motive de sănătate, le întrerupe după clasa I. Revine la şcoală în anul 1873, iar clasele a II-a și a III-a le va urma la şcoala din Telciu, unde erau bunicii materni, comună mare pe Valea Sălăuţii. Aici va învăţa limba germană cu unchiul său Ion Ionașcu, directorul școlii. În anul 1875 continuă clasa a IV-a la Școala Normală din Năsăud, pe care o absolvă la 21 iunie 1876. În toamna acestui an, Coșbuc se înscrie în clasa I a Gimnaziului Fundațional din Năsăud, unde predau profesori cu o pregătire serioasă şi unde se punea accent pe studiul limbilor și al literaturilor clasice. Încă de pe acum începe să scrie versuri. ”Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. N-o mai am și nici nu știu ce era, însă îmi amintesc că a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de încercări prin toate foile ardelenești”, mărturisea scriitorul.

Referirea este făcută la revista de informare pedagogică și literară ”Școala practică”, redactată de pedagogul Vasile Petri, în care, ”student” în clasa a VII-a liceală, G. Coșbuc trimite spre publicare în primăvara anului 1883 o traducere. Activează în cadrul Societăţii de lectură ”Virtus Romana Rediviva” a gimnaziului, iar în  clasa a V-a este ales membru extraordinar. În clasa a VII-a, Coșbuc este ales vicepreședinte al societății, iar la 2 octombrie 1883 devine președintele ei. Între 1882 şi 1883, George Coşbuc publică poezii în revista ”Muza someşeană”, un caiet manuscris, în care elevii publicau texte originale, traduceri și observații critice. Alte poezii ale elevului George Coșbuc urmau a fi citite de autor în ședințele societății, în total peste cincizeci de poezii, ”dintre cele 160 scrise pe când era elev în clasa a șasea”. La ședințele societății citeşte traduceri din Rückert, Petöfi și o poveste populară, în 600 de versuri, ”Pepelea din cenușă”. În luna mai 1884 susține examenul de bacalaureat, iar în toamna aceluiaşi an se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității maghiare din Cluj, care avea pe atunci și o catedră de limbă română. A continuat studiile clasice, frecventând cursurile de istoria grecilor vechi, traducere și interpretare de scrieri alese din Cicero, teoria și istoria retoricii la greci și romani, sintaxa greacă și istoria literaturii latine. A fost numit în comitetul Societăţii ”Iulia” a studenților români şi din luna decembrie 1884 începe colaborarea la ”Tribuna” din Sibiu. În noiembrie 1886, bolnav și confruntat cu diverse dificultăți materiale, nu mai figurează printre studenții clujeni, frecventând doar anumite cursuri universitare.

revista Tribuna Sibiu

Istoricii literari dau ca debut publicistic propriu-zis al lui George Coșbuc snoava versificată ”Filosofii şi plugarii”, publicată în revista ”Tribuna” în trei numere consecutive, din 5/17 decembrie – 8/20 decembrie 1884, sub formă de foileton (textul are peste peste 350 de rânduri), cu semnătura C. Boșcu (anagrama numelui Coşbuc). G. Coșbuc transmisese textul din Cluj, unde se înscrisese la Facultatea de Litere și Filosofie. În Amintiri”, Ioan Slavici a consemnat acest moment al debutului lui George Coşbuc:

”Într-una din zile am primit la redacțiune, pentru «foița» (rubrica literară permanentă) Tribunei, un manuscript, curat și citeț, o snoavă versificată. Autorul se subscria Boșcu și plicul fusese pus la poștă din Cluj. Mi se părea lucru învederat că acel Boșcu e-ncepător, student la Universitatea din Cluj, și mă bucuram, căci n-o fi poate adevărat că ziua bună de dimineață se cunoaște, dar nu mai încape nici o îndoială că cei în adevăr aleși chiar de la începutul lucrării lor își dau destoiniciile pe față. Mi-a plăcut snoava și am publicat-o…”

”Craiul serios atuncea, dezbrăcându-și ironia:/ Vedeți, dragii mei, acuma ce-ajunge filozofia?/ N-am făcut lucrul acesta din răutate, deloc,/ Nici din glumă, ca astfel să-mi pot bate de voi joc./ Nu! Voința mi-a fost numai să v-arăt că omul știe,/ Să trăiască-n lumea mare și făr de filozofie!/ Am voit să v-arăt cum că și plugaru-i om isteț,/ Chiar așa de-nțelept poate, tocmai precum voi sunteți!/ Am voit să v-arăt numai ce nebuni ați fost anume,/ Când v-ați numit muritorii cei mai înțelepți din lume!…/ Nu-mi pasă! Pe-Omer, pe Plato citiți-i, dacă puteți;/ Dați de cap cu Herodotul, ori cu capul de pereți,/ Lui Virgil îi faceți ode, invitându-l cu plăcere/ La un prânz bogat, de gală, ori la o tură de bere/ Nu-mi pasă! Însă de-aceea, vă spun drept că-mi pasă mult:/ Nu vă lăudați știința; asta nu pot s-o ascult!/ Nu acela-i om cuminte, care tot mereu vorbește/ Despre-nțelepciunea-i multă, nu acel ce se fălește,/ Că de rost știe pe Plato, nu acela e mintos/ Ci acel ce cu-umilință tace, ține capul mai în jos!/ Cest din urmă-i om cuminte, cel dintâi o tidvă seacă:/ Spicul gol de grâu se-nalță, cel plin însă-n veci se pleacă!/ În urmă să știți și-aceea că sunt mulți dintre plugari,/Ageri, cumpeniți la fire ca oricare cărturari,/ Nu filozofia-l face pe om înțelept sub soare/ Ci mintea cea sănătoasă, câștigată cu sudoare,/ De-aceea nicicând plugarul nu-l luați în râs de sus:/În oala acoperită nu știe nimeni ce-i pus!” (fragment din ”Filosofii și plugarii”).

Tînărul poet continuă colaborarea la ”Tribuna” din Sibiu, publicând ”Atque nos”, ”Fata craiului din cetini”, ”Draga mamei”, ”Dragoste păcurărească”. Ioan Slavici, directorul ”Tribunei”, îl caută personal la Cluj, pentru a-l atrage în redacția revistei și pentru a stabili cu el o eventuală colaborare. Coşbuc va pleca la Sibiu în august 1887, la invitaţia lui Ioan Slavici, care va consemna evenimentul: ”De vreo două săptămâni avem aici pe Coșbuc, un admirabil băiat de vreo 21 de ani, unul din cele mai distinse capete.” Deşi nu va sta decât o perioadă scurtă la ”Tribuna”, până în 1889, timpul acesta l-a ajutat pe tânărul scriitor să-şi stabilească priorităţile literare, să se îndrepte către folclor, ca bază a literaturii culte, și către limbajul popular, orientându-se, în esență, spre idealul restabilirii unității culturale a poporului român.

”Gheorghe Coșbuc, înzestrat din belșug de către firea cea darnică, s-ar fi ridicat în toate împrejurările deasupra contemporanilor săi, n-ar fi ieșit ceea ce a fost dacă nu și-ar fi croit lucrarea vieții în mijlocul acestor oameni cu cultură generală, care toți erau scriitori…”,  nota Ioan Slavici în volumul de Amintiri”, reconfirmând talentul incontestabil al acestui mare poet şi cărturar pe nedrept ascuns în ”garderoba” istoriei.

1885 poate fi considerat anul debutului editorial în ”Biblioteca poporală a Tribunei” din Sibiu, unde au apărut în broşurile Blăstăm de mamă”, ”Legendă poporală din jurul Năsăudului”, ”Pe pământul turcului”, urmate în 1886 de Fata craiului din cetini”, de Draga mamei”, iar în 1887 de Fulger. Poveste în versuri”.

În mai 1889 îi apare în ”Tribuna” poemul Nunta Zamfirei”, care i-a creat un statut de mare poet. Chiar şi Titu Maiorescu a fost impresionat de acest admirabil poem. Nunta Zamfirei” a fost publicată şi în ”Convorbiri literare”, nr. 12, din 1 martie 1890. Înainte de a fi publicată în ”Convorbiri literare”, Nunta Zamfirei” fusese citită de Coșbuc, la 4 februarie 1890, la ședința Junimii, în București. În jurnalul său, Maiorescu va nota: ”Coșbuc, cu eminenta sa poezie Nunta Zamfirei”. George Coşbuc era conştient de impactul poeziei Nunta Zamfirei”, mărturisind acest episod în scrierile sale: ”La 1893, când am publicat Balade și idile, eram cunoscut în țara românească numai după un ciclu de poeme cu subiecte luate din poveștile poporului și să le leg astfel ca să le dau unitate și extensiune de epopee. Nunta Zamfirei este un episod din această epopee.”

„E lung pământul, ba e lat,/ Dar ca Săgeată de bogat/ Nici astăzi domn pe lume nu-i,/Şi-avea o fată, – fata lui –/ Icoană-ntr-un altar s-o pui/ La închinat.// Şi dac-a fost peţită des,/E lucru tare cu-nţeles,/ Dar dintr-al prinţilor şirag,/ Câţi au trecut al casei prag,/ De bună seamă cel mai drag/ A fost ales.//El, cel mai drag! El a venit,/Dintr-un afund de Răsărit,/Un prinţ frumos şi tinerel,/ Şi fata s-a-ndrăgit de el./ Că doară tocmai Viorel/ I-a fost menit.// Şi s-a pornit apoi cuvânt!/ Şi patru margini de pământ/ Ce strimte-au fost în largul lor,/ Când a pornit s-alerge-n zbor/ Acest cuvânt mai călător/ Decât un vânt!// Ca ieri, cuvântul din vecini/ S-a dus ca astăzi prin străini,/ Lăsând pe toţi, din cât afund/ O mie de crăimi ascund,/ Toţi craii multului rotund/ De veste plini.// Şi-atunci din tron s-a ridicat/ Un împărat după-mpărat/ Şi regii-n purpur s-au încins,/ Şi doamnele grăbit au prins/Să se gătească dinadins,/ Ca niciodat.//I ar când a fost de s-a-mplinit/ Ajunul zilei de nuntit,/ Din munţi şi văi, de peste mări,/Din larg cuprins de multe zări,/Nuntaşi din nouăzeci de ţări/S-au răscolit.// De cum a dat în fapt de zori/ Veneau cu fete şi feciori/ Trăsnind rădvanele de crai,/ Pe netede poteci de plai:/La tot rădvanul patru cai,/ Ba patru sori./Din fundul lumii, mai din sus,/ Şi din Zorit, şi din Apus,/ Din cât loc poţi gândind să baţi/ Venit-au roiuri de-mpăraţi/ Cu stemă-n frunte şi-mbrăcaţi/ Cum astăzi nu-s….” (Nunta Zamfirei, fragment).

Ediția pirnceps publicată în facsimil, Târgu-Mureș, Editura Veritas, 1993

În anul 1894 apare ultima versiune a poeziei ”Noi vrem pământ!”, poem elaborat pe parcursul a cinci ani. La finalul studiilor gimnaziale, în anul 1884, scrisese o primă versiune pe care o publicase în ”Tribuna”, în 24 martie 1889. Tot în această revistă va mai publica poemele: ”Mânioasă”, ”Numai una”, ”Fata morarului”, ”Crăiasa zânelor”, o parte din Anacreonticele” sale, publicate cu mici modificări în ciclul ”Cântece” la sfârșitul volumului ”Balade și idile” din 1893.

George Coşbuc rămâne fără postul de la ”Tribuna” şi la insistențele lui Ioan Slavici, Titu Maiorescu îl cheamă la București, unde sosește pe la mijlocul lunii decembrie 1989. La şedinţa ”Junimii” din 23 decembrie 1889, Coşbuc se întâlneşte cu Caragiale, amândoi citind din propriile creaţii. I se oferă un post de desenator-calculator la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. Deşi Titu Maiorescu îi aprecia talentul şi originalitatea, relaţiile dintre ei au fost destul de reci, probabil din cauza opţiunilor politice diferite. În anul 1890 publică în ”Convorbiri literare” poemul La oglindă”, iar în 1892 Rea de plată” şi alte trei poezii.

Continuă să publice la ”Tribuna” (”Pe lângă boi”, ”Trei, Doamne, și toți trei!”, ”Cântec”), la ”Lumea ilustrată” (”Fatma”, 1891; ”Vestitorii primăverii”, ”Noapte de vară”, ”Vara”, ”Vântul”, 1892; ”Rugăciunea din urmă”, 1893).

George Coşbuc demisionează din postul de funcționar și este cooptat în colectivul profesorilor asociați care elaborau un manual de școală, intitulat ”Carte românească de citire”.

George Coșbuc și I. L. Caragiale
George Coșbuc și I. L. Caragiale

În luna iunie 1893, apare volumul Balade şi idile”, la Editura Librăriei Socec, apariția fiindu-i menționată în ”Românul literar”, nr. 19, din 13 iunie și în ”Moftul român”, din 2 iunie 1893, care anunța evenimentul într-o notă nesemnată, pusă în seama lui Caragiale:

”Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care crește atâta spanac des și abundent, a apărut în sfârșit zilele acestea și un copac și e așa de mândru și așa de puternic, că mii și mii de recolte de buruieni se vor perinda și el va sta tot mereu în picioare, tot mai sănătos și mai trainic, înfruntând gustul actual și vremea cu schimbările ei capricioase și făcând din ce în ce mai mult fala limbii noastre românești – un volum de Balade și idile de George Coșbuc.”

Spre sfârșitul lunii august 1893, apărea la Iaşi o broșură, Adevărul asupra poeziilor d-lui Gh. Coşbuc” de N. Lazu, prin care se contesta originalitatea unor poezii din volum. Intervenția lui Lazu, grefier judecătoresc la Piatra și fost coleg al practicantului Eminescu de la Tribunalul Botoşani, a stârnit un adevărat proces literar timp de aproape zece ani. Alexandru Vlahuță și Nicolae Iorga iau, în cele din urmă, apărarea poetului. Este impresionantă, de asemenea, o apreciere a lui P. P. Negulescu într-o scrisoare din Berlin adresată lui Titu Maiorescu:

”M-a indignat în adevăr peste măsură infamia scandalului ce se face cu bietul Coșbuc. E un veninos asalt de pigmei în contra unui incontestabil talent literar.” În anul 1894 editează, în colaborare cu I. L. Caragiale și I. Slavici, revista ”Vatra”.

În 1895 s-a căsătorit cu Elena, sora editorului C. Sfetea, și, în același an, la Craiova, i s-a născut unicul fiu, Alexandru.

La sfârșitul lunii martie 1896, i se tipărește la București, în Editura Librăriei Școalelor C. Sfetea, volumul de versuri ”Fire de tort”. Coșbuc mărturiseşte în nota autorului amărăciunea resimţită la acuzaţia de plagiat, însă anunţă intenţia de a crea o epopee, un ciclu de poeme cu subiecte din poveştile populare: ”De când am început să scriu, m-a tot frământat ideea sa scriu un ciclu de poeme cu subiectele luate din poveștile poporului (și să leg astfel ca să le dau unitate și extensiune de epopee, ca și Nunta Zamfirei, Moartea lui Fulger, Fulger, Tulnic și Lioara, Craiul din cetini, Laur bolnav, Patru portărei și altele vreo câteva nepublicate. Am părăsit ideea din pricina ca am făcut greșeala să încep a scrie poemele în două feluri de metre – unele în versuri de 14 silabe, altele în versuri de 8 silabe.”

În 1896 se tipăreşte ”Eneida de Vergiliu, în traducerea lui Coșbuc, iar anul următor (1897) primește Premiul Năsturel-Herescu al Academiei Române. În perioada 2 decembrie 1901 – decembrie 1902, va conduce, împreună cu Alexandru Vlahuţă, revista ”Semănătorul”. În 1902 publică volumul de poezii ”Ziarul unui pierde-vară”, colaborează la ”România ilustrată” și ”Universul literar”. La 28 martie 1902 Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor îl numește în postul de șef de birou, creat prin bugetul administrației Casei Școalelor. Conduce revista ”Viața literară” iar în anul 1906 este numit în postul de referendar în Administrația Casei Artelor. Din 1907 lucrează intens la traduceri: ”Georgicele” de Vergiliu, Don Carlos de Schiller, Odiseea de Homer. În anul 1907 este numit în postul de șef al Biroului de control al activității extrașcolare. Traduce în românește capodopera lui Dante, Divina Comedie.

Publică în ”Luceafărul”, Românul” și Flacăra. Alături de Al. Vlahuță și M. Sadoveanu, Coșbuc îndrumă și organizează conferințele sătești. În august 1915 moare Alexandru, fiul poetului, într-un accident de automobil. Coșbuc suportă foarte greu lovitura, se izolează, încetează să mai publice. În ședința din 13/26 mai 1916, sub președinția lui Iacob Negruzzi, Secțiunea literară a Academiei Române hotărăște cu 4 voturi din 6, să-l propună pe George Coșbuc membru titular al Academiei. La 20 mai/2 iunie plenul academic, prezidat de Barbu Delavrancea, alege ca membru activ pe poetul George Coșbuc. Vorbind în numele Secției literare, Duiliu Zamfirescu spunea în raportul său:

”Reputația sa literară e așa de întinsă, încât numele său a devenit popular în toate țările locuite de Români. Primindu-l în mijlocul nostru consfințim ceea ce opinia publică a hotărât de mult. Domnul Coșbuc a dat poporului român, în mai puțin de 25 de ani, o cantitate de muncă literară atât de considerabilă, încât numai pentru aceasta s-ar cuveni să-i deschidem ușile amândouă pentru a-l primi între noi. Dar calitatea lucrărilor sale întrece cantitatea. Poeziile sale sunt adevărate poezii și sunt originale.”

Ultima poezie a lui George Coşbuc, ”Vulturul”, apare la 24 februarie 1918, în revista ”Scena” din Bucureşti.

Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la trecerea în nefiinţă (9 mai 1918, București) a autorului Baladelor şi idilelor” şi a Firelor de tort. Prezent la îmormântare, Bogdan-Duică spunea :”Țara pierde un mare poet, în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru …”

Coșbuc a creat o operă autentică și originală, operă care şi-a păstrat prospeţimea şi frumuseţea şi în mileniul trei.

Arhiva rubricii Filă de calendar 

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.