Fiindcă toamna aceasta se anunță a fi lungă, și chiar dacă n-ar fi, eu tot vă invit să povestim despre prima noastă grădină bucureșteană, Cișmigiu. Nu-mi imaginam că pe măsură ce avansez descopăr lucruri uimitoare, pe care omul care se plimbă cu gândurile lui prin acest parc, sau la braț cu cineva, ori cu familia sau prietenii, nu stă să caute semne ale istoriei acestui loc, ci, mai degrabă se bucură de frumusețea lui. Se spunea despre București că este Micul Paris, iar Cișmigiul, parte a acestui oraș, poartă semnele rafinamentului francez, care au dat prestanță Bucureștiului interbelic. Rămânem în Cișmigiu să descoperim povestea băncilor de fontă care, până recent, dădeau o notă de noblețe pariziană aleilor de lângă vechiul restaurant Monte Carlo. Acestea erau piese de colecție turnate în Franța, la celebra Fonderie Barbezat & Cie din Val d’Osne, o turnătorie de artă care în secolul al XIX-lea dicta standardele estetice în marile metropole europene.
Istoria lor pe pământ românesc a început spectaculos: au fost comandate special pentru Universitatea din București, fiind inițial amplasate pe Bulevardul Academiei (actualul Regina Elisabeta), detaliu trădat de prezența vechii steme a orașului, cu chipul Sfântului Dumitru, turnată direct în structura metalică. Băncile au supraviețuit aproape un secol regimurilor politice și intemperiilor. Faptul că purtau inscripția „Val d’Osne Barbezat” le plasa în aceeași ligă cu mobilierul urban din marile capitale occidentale, fiind mărturii vii ale unui București care nu făcea compromisuri când venea vorba de imaginea sa publică.
În anii 1930 băncile au fost reamplasate în Grădina Cișmigiu. De-a lungul deceniilor, straturile succesive de pământ și asfalt le-au îngropat parțial picioarele de fontă în sol. Multe dintre ele au fost uitate sau mutate în zone mai retrase ori degradate ale parcului. După ce au fost ridicate din parc pentru lucrări majore de reabilitare a aleilor, autoritățile au demarat un proces amplu de restaurare. Elementele de fontă au fost curățate de rugină și vopsite, iar șipcile din lemn deteriorate au fost înlocuite integral. În iulie 2025, piesele de patrimoniu urban s-au întors complet recondiționate. Au fost repuse pe poziții 96 de bănci și 126 de scaune istorice din fontă și lemn. Montarea a început strategic din zona intrării „Spicul”. Dacă ajungeți în Cișmigiu, puteți privi cu atenție baza laterală a acestor bănci verzi pentru a distinge ștampila originală a turnătoriei franceze Barbezat.
Pe lângă băncile pariziene, stâlpii de iluminat din fontă din Grădina Cișmigiu fac parte din patrimoniul istoric discret al Bucureștiului, fiind martorii evoluției edilitare a Capitalei de la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Istoria acestor elemente de fontă se împarte în două categorii majore de piese istorice care pot fi admirate și astăzi pe aleile parcului. În anul 1882, Grădina Cișmigiu a devenit primul spațiu public din București iluminat electric. Pentru acest proiect modern, Primăria a importat stâlpi ornamentali din tronsoane de fontă turnată, decorați cu motive florale și geometrice specifice stilului eclectic european. Mulți dintre stâlpii vechi din fontă din București au fost turnați în ateliere celebre ale vremii, precum cele ale industriașilor Louis Lemaître sau Pierre Keilhauer (ale căror semnături se mai găsesc ștanțate la baza unor piese din zona Dealului Mitropoliei sau din parcurile vechi). În zonele mai retrase ale parcului, în special spre latura de nord, se mai găsesc exemplare rare de stâlpi de iluminat public în stil neoromânesc, realizați la sfârșitul anilor 1920. Acești stâlpi din fontă sunt decorați cu motive inspirate din arhitectura tradițională și culele boierești (torsade, decorațiuni în formă de funie împletită și capiteluri stilizate). Sunt considerați piese de colecție extrem de rare, Bucureștiul fiind printre puținele orașe care au integrat identitatea națională în obiecte de utilitate publică din fontă. Spre deosebire de bănci, care au fost restaurate integral în ultimii ani, stâlpii istorici din fontă din parc au avut o soartă mixtă. O parte dintre ei au fost integrați în rețeaua modernă de iluminat, fiindu-le adaptate console compatibile cu tehnologia LED, dar păstrându-se baza și corpul original din fontă. Alții au fost scoși din uz în timp, unii devenind victime ale straturilor succesive de asfalt care le-au îngropat soclurile ornamentale. Totuși, autoritățile au început procese de inventariere și demontare selectivă a stâlpilor vechi din oraș pentru a-i salva pe cei cu valoare de patrimoniu de la degradarea completă.
Pe aleile paralele cu Bulevardul Schitu Măgureanu, veți observa câțiva stâlpi subțiri, din tronsoane modulare de fontă, care datează din perioada primei electrificări (1882). Aceștia au baza octogonală sau rotundă decorată cu acante și motive florale discrete. Mulți stâlpi din parc sunt replici moderne din fontă turnată sau aluminiu, însă piesele istorice autentice au trei detalii inconfundabile: din cauza asfaltărilor repetate din ultimul secol, soclul decorat de la baza stâlpilor originali este parțial îngropat în pământ sau în straturile de asfalt. La baza unora dintre stâlpi, chiar deasupra nivelului solului, se pot zări marcajele vechilor ateliere metalurgice bucureștene (cum ar fi Lemaître) sau cifre de serie vechi ștanțate direct în fontă. În zona Cișmigiu Nord, strada Știrbei Vodă se află cele mai bine conservate exemplare în stil neoromânesc de la sfârșitul anilor 1920.
Dragii mei, niciodată nu e prea târziu pentru intra în parc ca să vă odihniți o clipă pe celebrele bănci de fontă ce dau o notă de noblețe pariziană aleilor bătrânului Cișmigiu.
