O istorie a grotescului în artă ar trebui să rezerve un capitol substanţial operei lui Honoré Daumier, născut în 26 februarie 1808 la Marsilia. Caricaturist de geniu, pictor, sculptor, litograf dotat cu o vervă satirică excepţională, Daumier a realizat o amplă cronică politică şi de moravuri a epocii sale, într-un stil inconfundabil. Observaţia caracterologică rivalizează cu cea a lui Balzac, ale cărui romane de altfel le-a ilustrat.
„Cine vrea să-şi dea seama astăzi de epoca lui Ludovic-Filip trebuie să consulte opera lui Daumier”, scria Pierre Larousse în ”Grand Dictionnaire universel du XIXe siècle.”
Honoré Daumier era fiul unui geamgiu cu veleităţi literare. Nu se cunosc multe amănunte despre primii săi ani. Se ştie doar că a lucrat un timp ca angajat al unei librării pariziene.
Desena vignete şi încerca să ilustreze cărţile care îi cădeau în mână. În 1828 începe să colaboreze cu litografii la ziarul „La Silhouette”.
După doi ani publică primele caricaturi în săptămânalul satiric ”La Caricature”, fondat şi condus de Charles Philippon, publicaţie îndreptată împotriva regelui Ludovic-Filip I. Republican convins, Daumier rămâne colaboratorul apropiat al lui Philippon. În 24 noiembrie 1831, Philippon publică în ”La Caricature” portretul regelui Louis-Philippe în formă de pară (”Les Poires” /„Perele”). Crochiul fusese realizat de Philippon cu ocazia unei audiențe la Curtea de Apel în 14 noiembrie 1831 și reluat la cererea acestuia de Daumier, într-un studiu plastic în patru ipostaze care, urmărind particularităţile figurii regelui, le transformă bizar şi grotesc. Para ar simboliza prostia şi complezenţa.
Este doar începutul satirei violente la adresa monarhului. În 15 decembrie, acelaşi an, ”La Caricature” tipăreşte o litografie care stârneşte multă agitaţie în cercurile politice: ”Gargantua”. Lăsând impresia că face portretul personajului rabelaisian, Daumier, republican convins, îl desenează pe rege cu acelaşi chip în formă de pară, aşezat pe tron şi înghiţind saci de aur, pregătiţi cu grijă de supuşii săi. Imaginea este de bestiar. Şezutul regelui elimină… brevete şi decoraţii. În spatele tronului (cuvântul are aceeaşi conotaţie argotică şi în franceză) sunt desenaţi, ca excremente ale regelui, câţiva deputaţi care se îndreaptă spre Palais Bourbon, sediul Adunării Deputaţilor.
Atacul la adresa monarhului şi a corupţiei electorale este, fireşte, greu de digerat şi Daumier este condamnat la şase luni de închisoare, petrecând o parte din ele într-un azil pentru alienaţi. Pedeapsa nu poate înfrânge peniţa plină cu vitriol a caricaturistului, care continuă să atace regimul în ”La Caricature” şi ”Le Charivari”, gazetă înfiinţată de Philippon în 1832.
Cele două publicaţii erau în epocă port-drapelul opoziţiei faţă de regimul instaurat în iulie 1830. Între 1830 – 1835, Daumier realizează în jur de 1000 de gravuri în lemn şi 4000 de litografii. În perioada 1832 – 1835: galeria celor 36 de busturi-caricaturi ale unor politicieni („Celebrităţi de lângă noi”), mici sculpturi în argilă colorată, care vor trezi admiraţia lui Balzac şi Baudelaire pentru capacitatea de observaţie psihologică.
Această mică galerie, aflată astăzi la Muzeul Orsay din Paris, pare astăzi o antologie de chipuri groteşti, cum rar se poate imagina.
După 1835, când se adoptă legile cenzurii, Daumier renunţă la satira politică pentru a se îndrepta spre caricatura de moravuri. Nimic nu scapă ochiului său, de la burghezul „liniştit” la justiţie, de la armată la balurile mondene de la curte sau la „trenul de plăcere”. Imaginea amărâţilor care călătoresc cu vagonul de clasa a treia este pictată în aceeaşi manieră grotescă. Recurge la subiecte din antichitate, şi ele însă cu reverberaţii în actualitatea socială. Aproape toate în tonuri sumbre, cu predominanță de brunuri. Forma e robustă, sculpturală. Culorile lui Daumier trec parcă toate prin filtre de cenușă. Alegoria este în cele mai multe nelipsită, ca în teribila imagine a „Republicii”, pictată în 1848.
Trecând prin mari dificultăţi financiare, în 1865 se retrage la Valmondois, în Val d’Oise, convins de sculptorul Adolphe-Victor Georffroy-Dechaume. Corot îi pune la dispoziţie o casă în centrul oraşului. După 1872, nu mai publică nimic. Aproape uitat, moare la 10 februarie 1879, la Valmondois, la o lună după ce Senatul confirmase prin vot victoria republicanilor (5 ianuarie 1879).
Este înmormântat în cimitirul din Valmondois în 14 februarie. După mai bine de un an, la 16 aprilie 1880, este reînhumat, cu funeralii naţionale, în Cimitirul Père-Lachaise din Paris.
