• Cu ochiul liber nu pătrunzi zonele întunecate, dar acolo este complexitatea, iar aceasta este chiar viața.
• Fericirea nu este scopul, ci doar câte un popas de împrospătare în căutarea lui.
• Fiecare trăiește într-o țară proprie, izvorâtă din percepția celei în care s-a născut. De aici pornesc toate controversele pe tema civilizației.
• Omul se află într-o situație stranie: deși gândirea lui se apropie tot mai mult de „adevărurile” naturii, nu pare capabil să se integreze în firescul lor.
• Câmpul nostru cognitiv a devenit o aglomerare de cercuri vicioase în care înțelesurile anapoda s-au îndesit peste măsură.
• Specializarea unui om este un atentat la umanitatea lui!
• Cei mai mulți oameni hălăduiesc în afara… umanului!
• În viață, nu am avut timp destul pentru nimic. Și a fost bine, altfel nimicul m-ar fi cotropit.
• Trezirea subiectului a avut două reflexe: cunoașterea și conștientizare și două efecte: unul mistic și celălalt antropic. Adică prosternarea în fața misterului – sacrul și domesticirea – profanul. Între cele din urmă, crima rituală a produs hecatombe!
• Siguranța nezdruncinată a afirmațiilor o dă doar ignoranța!
• Adevărul se rostește, adesea, prea de-a dreptul. Falsul e mai subtil!
Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu
Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu
Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu