Astăzi, marți, 10 aprilie 2018, la ora 20.00 la Radio România Cultural și sâmbătă, 14 aprilie 2018, la ora 23.00 la Radio România Internațional, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați spectacolul ”Insomniile lui Gregor” de Nicolae Sirius. Adaptare radiofonică de Pușa Roth. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuție: Dorel Vișan, Virgil Ogășanu, Mihai Constantin, Maia Morgenstern, Petre Lupu, Mihai Niculescu, Daniela Ioniță. Redactor: Costin Tuchilă. Muzica și regia muzicală: George Marcu. La vioară: Marian Grigore. Regia de montaj: Dana Lupu și Florina Istodor. Regia de studio: Janina Dicu. Spectacol realizat cu sprijinul Societății Comerciale Teletext SRL Slobozia. Data difuzării în premieră absolută: joi, 12 iunie 2014, Radio România Cultural.
Piesa lui Nicolae Sirius este o parabolă despre libertatea individului în regimuri totalitare, bazată pe trăiri personale ale autorului, combinate imaginativ cu trimiteri la mituri și figuri universale, ceea ce îi conferă un plus de expresivitate. Într-un timp greu de stabilit, care poate fi orice epocă, dar mai cu seamă se poate răsfrânge în actualitate, la curtea împăratului Gregor se întâmplă fapte ciudate, pe care le decriptăm parțial, ca într-o ieșire din vis. Între somn și trezie, Gregor află că un soldat a văzut marea arzând și vrea să fie executat în palat. Papac, omul de încredere, îi aduce vești ciudate și, în linia bizareriilor repetabile, în același cod al imaginilor care pot sugera o pluralitate de sensuri și pot avea relevanță simbolică, îi povestește vise și îi compune muzică. Aflăm cum ”plânge timpul”, aflăm de întâmplări care parcă au mai fost, dar care sunt cu atât mai stranii când revin. Suveranul pare un ins bizar, puterea lui e în clopoțelul cu care își cheamă la ordin supușii. Ca orice dictator, Gregor crede în semne, are un scrib care tălmăcește visele și e suspicios, se teme de complot. Complot care, inevitabil, e pus la cale de unde s-ar aștepta mai puțin. Soldatul fără nume, agent secret, desigur, spionează pentru el și îi relatează totul cu lux de amănunte. Atmosfera e uneori grotescă, alteori fantastă. Dialogul bine condus, cu replici care se rețin, relieful caracterologic al personajelor, răsturnările spectaculoase de situații asigură teatralitatea textului.
Regizorul Vasile Manta a alcătuit o distribuție ideală, construind expresiv atmosfera piesei și planurile de joc, din care nu lipsesc gramul de umor și o plasticitate aproape vizuală. Jocul lui Dorel Vișan (Gregor) este admirabil, cu toate nuanțele cerute de text, de la curiozitatea simulată la uimire, de la siguranță la incertitudine, cu o gradație care punctează eficient tensiunile. Virgil Ogășanu (Papac) joacă abil supunerea sau, dimpotrivă, devine dominator, la limita dintre planul oniric și cel real. Foarte bine distribuit în rolul Soldatului, Mihai Constantin conferă un relief aparte personajului, într-o excelentă relație de joc. Într-un rol de mai mică întindere, Maia Morgenstern (Împărăteasa Relina) se reține prin culoare și expresivitate, iar Petre Lupu (Gogore, scribul tălmăcitor de vise) punctează plastic atmosfera. Muzica lui George Marcu susține inspirat planul fantastic și bizareriile la limita absurdului, din text.
Poet și dramaturg, Nicolae Sirius (n. 1950, Lupșanu, Călărași) a părăsit România în 1986. A trăit șase luni într-un lagăr din Austria. Devine cetățean australian în 1988. În 1995, ajunge în Germania, împreună cu soția sa, Hiroko Minakami, o valoroasă pianistă japoneză. Câțiva ani mai târziu, se stabilește în Japonia, unde trăiește în prezent.
A debutat cu poezie în ”Tribuna Ialomiței” (1968), publicând apoi versuri în ”Luceafărul” (1974) și în ”Caietul Debutantului” (Editura Albatros, 1979).
Piesa sa de teatru ”Ultimul dictator, Cain, Abel și Dumnezeu” a fost jucată în limba engleză de La Mama Theatre, în colaborare cu ”Melbourne International Festival” (1990) iar Court House din Melbourne i-a pus în scenă ”Castelul” (1993).
”Balada timpului ce plânge”, piesă de teatru scrisă în lagăr, în 1986, a fost publicată în română și, sub titlul ”Times weeps”, în engleză (ambele volume au apărut la AMB, 2000).
În România, a mai publicat volumele ”Poezii fără țară” (Editura Proteus, 1995), ”Exilul” și ”Amintirile unui însingurat” (Editura Adenium, ultimul în 2013). În Japonia, poemele sale din ”Secolul alb” (traduse în engleză de dr. Walter Tonetto de la Waseda University) au luat forma unui text electronic destinat cercetării literare (1996).
Din anul 1991, Nicolae Sirius este membru al Uniunii Scriitorilor din Australia.
Costin Tuchilă
Insomniile lui Gregor sau Metamorfoza închipuirii
Cronică de teatru radiofonic de Cristina Chirvasie
Întâlnirea dintre vis, simbol şi semn poate căpăta, imaginativ vorbind, conotaţii confuze atunci când trăirile se lasă ”rănite”, mai mult sau mai puţin, de glorii false. Limita dintre confuzie şi închipuire poate fi încălcată cu uşurinţă atunci când mintea devine ”victima” unor dedublări derapante sau când se lasă atinsă de false judecăţi, orgolii exacerbate, manii permisive şi idei fixe. Putinţa de a opera cu realul, de a anula închipuirea, de a restabili un echilibru perpetuu al intelectului moderează, spiritualiceşte, un individ. Când acest lucru nu se poate întâmpla, atunci efectul previzibil se manifestă printr-o instalare a grotescului în materia fiinţială. Obiectivarea unei situaţii lamentabile naşte strategii dramatice iluzorii, mai cu seamă atunci când purtătorul de opinie are un caracter ”şifonabil”.
Aşa ar putea suna o radiografie a acelui imaginabilis care a pus în contexte potrivnice o lume pentru care soarele nu era doar o ”proeminenţă” a cerului, cerul nu era doar un pretext al neantului, neantul nu era doar un manifest al vidului, iar vidul nu era doar o genune. O lume, care până atunci se desfăşura pe verticală, avea să alunece pe-o parte, în râna care ”pândea” pustiul. Această lume condamnată la o stare de pândă bolnăvicioasă, la o bâlbâială aproape metafizică, la o existenţă discordantă care nu putea să nu nască monştri, s-a supus unei traiectorii dominate de beteşuguri caracteriale. Monştrii cu apucături dictatoriale, cu insomnii pârdalnice, cu brambureli afective şi oboseli compulsive au devenit suveranii reprobabili ai contemporaneităţii.
Dar tot această lume descompusă, ca orice rău care prin esenţa sa nu poate să nu se raporteze la un bine, a condiţionat manifestări intelectuale ”riverane”. Ei bine, dintre acestea, scrisul a fost unul dintre mecanismele de apărare instinctivă ca şansă şi apel la reechilibrare.
Profund afectat de regimul politic din România anilor ’80, poetul şi viitorul dramaturg Nicolae Sirius alegea să facă apel la această ”şansă la reechilibrare”, părăsind ţara. După ce vreme de jumătate de an a trăit într-un lagăr din Austria, în anul 1988 Nicolae Sirius devenea cetăţean australian. În România a scris poezii. În lagăr însă a scris prima piesă de teatru, ”Balada timpului care plânge”, publicată în limbile română şi engleză. Nu întâmplător m-am gândit să pomenesc despre acest text dramatic, pentru că el are cu siguranţă o legătură cu piesa ”Insomniile lui Gregor”, realizată anul acesta de Teatrul Naţional Radiofonic şi difuzată în premieră absolută pe 12 iunie la Radio România Cultural.
Textul lui Nicolae Sirius, în adaptarea radiofonică a Puşei Roth, poartă, după părerea mea, ceea ce este un lucru extrem de interesant, amprenta existenţialismului şi a suprarealismului. Din punct de vedere dramatic el pendulează undeva între ”maniera” Vişniec şi ficţiunea lui Kafka. Gregor-ul lui Sirius poartă parcă o haină kafkiană, asemeni personajului Gregor Samsa din ”Metamorfoza”. Transformarea într-un gândac a lui Gregor Samsa are loc noaptea. Insomniile împăratului Gregor a lui Sirius derivă tot dintr-o transformare, care are acelaşi substrat: devierea de la realitate. Nici Kafka, nici Sirius nu dau răspunsuri legate de aceste transformări, ci lansează doar enunţuri interogativ-dramatice. La acest nivel al analizei n-am putut să nu remarc o asemănare între cele două personaje, pentru că ele au un numitor comun evident: dezumanizarea. La Kafka personajul adoarme şi se trezeşte preschimbat, nu se ştie de ce, într-un gândac. La Sirius, personajul adoarme şi se trezeşte într-o închipuită lovitură ”de scaun”.
Citeam deunăzi o statistică referitoare la vise. Se pare că, indiferent de starea socială, intelect şi alte criterii de departajare umană, visele bărbaţilor sunt mai scurte decât cele ale femeilor şi mai puţin colorate. Cred că această statistică defineşte succint piesa lui Nicolae Sirius în sensul încărcăturii dramatice.
Intensitatea emoţiilor lipseşte făcând loc însă senzaţiei că personajele petrec într-o stare de halima, figurativ vorbind. De aici îşi extrage această parabolă dramatică seva, de un comic absurd impecabil, delimitându-se de impresia kafkiană şi de ”maniera” Vişniec. Nu la întâmplare am pomenit despre comparaţia cu stilul lui Vişniec, această alăturare referindu-se cu stricteţe la ”carnea” personajelor (să ne amintim de piesa ”Țara lui Gufi”). Nonconformist, sfidător şi bizar, personajul principal al textului lui Nicolae Sirius este, în fapt, un parazit. Un parazit care ”împărăţeşte” într-un epizoar simbolic.
Interesantă este şi formula prin care Nicolae Sirius îşi construieşte povestea, care dacă ar trebui să fie derulată sumar, ar suna aproape pueril. Faptul că dramaturgul nu şi-a elaborat dramatic piesa, nemizând pe o teatralitate spectaculoasă, ci mai degrabă pe ceea ce a intuit că va naşte textul său, interacţionând cu spectatorul şi marşând pe cuvânt şi situaţie, cred că este un lucru excepţional.
Aşadar, un împărat bizar, a cărui putere ”zăcea” în clopoţelul ”de ordine”, îşi cheamă supuşii în miezul nopţii pentru că… a visat. A visat un vis ca o… fantasmă patologică. Doarme, visează şi la trezire se teme de complot. Un complot fabulos şi închipuit.
Faptul că, atunci când a scris piesa, autorul se afla în pragul maturităţii, a făcut ca percepţia sa asupra regimului totalitar instaurat în România să se concentreze pe ideea de libertate a individului. Un individ care trăieşte o permanentă stare de pândă. Îşi pândeşte libertatea. Îşi pândeşte eliberarea. Îşi pândeşte ieşirea din carapace.
Aş putea spune că este un text bizar. Aş putea spune că spectacolul radiofonic semnat de regizorul Vasile Manta este excentric. Aş putea spune că este un manifest al alienării. Dar aş fi prea laconică. Această propunere a Teatrului Naţional Radiofonic este remarcabilă tocmai prin faptul că trebuie percepută în adâncime. Simbolistica ei se află în adânc. Motivaţia teatrală este profundă. Percepţia dramatică trebuie să fie gravă, radicală, lăuntrică. Textul lui Nicolae Sirius nu este simulat şi are o plasticitate dramatică certă. Distribuţia aleasă înadins de regizorul Vasile Manta ca să susţină această plasticitate a textului, nicidecum uşor de interpretat, este una ideală. Admirabilul actor Dorel Vişan, interpretul împăratului Gregor, îşi construieşte rolul cu o atenţie expresivă, nelăsând nimic la întâmplare, punctând cu precizie conflictul şi formulând uimitor toate nuanţele şi tonurile pretinse de textul lui Sirius. Trecerea de la o stare la alta, pe care Dorel Vişan o stăpâneşte la perfecţiune, dă ”greutate” personajului, scoţându-l dintr-o posibilă platitudine. Excepţionalul actor Virgil Ogăşanu, care îl interpretează pe Papac, omul de încredere al împăratului, îşi desfăşoară partitura dramatică pe anumite coordonate-cheie pe care le stăpâneşte cu dexteritatea unui jongleur de stări şi cuvinte. Atent la cele mai mici detalii, îndrăgitul actor Mihai Constantin dă personajului său, Soldatul, o expresivitate distinsă şi o culoare bine temperată. Soţia împăratului, Relina, cea care ”a stricat ordinea timpului”, este interpretată cu eleganţă de actriţa Maia Morgenstern, într-un rol de mici dimensiuni, dar inspirat de registrul bizar al textului. Şi, în fine, Gogore, scribul tălmăcitor de vise, interpretat încântător de unul dintre ”veteranii” teatrului radiofonic, actorul Petre Lupu, este poate singurul personaj neviciat de oniric, chiar dacă operează cu ”visul” şi are menirea de a contrabalansa acţiunea printr-o cumpănire paradoxală şi nealterată.
Situat la graniţa fantasticului, spectacolul propus publicului ascultător de mult-apreciatul senior al Teatrului Naţional Radiofonic, regizorul Vasile Manta, este cu certitudine o provocare. O provocare susţinută muzical într-o manieră originală de George Marcu, cu implicarea dedicată a producătorului Costin Tuchilă. O provocare dramatică şi poetică, la un loc, aş putea spune, pe care scriitorul Nicolae Sirius o lansează contemporanilor săi.
Revista Teatrală Radio, 27 iunie 2014
Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.
Vezi arhiva rubricii Totus mundus agit histrionem
