2. Învecinarea prin spirit?
De fapt, data trecută, aici am vrut să ajung, dar am „procedat” cam prin învăluire. Desigur, învecinarea prin spirit nu e un termen tehnic, ca în agronomie sau matematică, ci o expresie care ne trimite, complicat și învăluitor, la apropierea sufletească dintre oameni sau la felul în care noi, oamenii, ne „învecinăm” nu prin ziduri, ci prin ceea ce împărtășim, prin valori, credințe, simțiri și idealuri.
Înseamnă a recunoaște în celălalt un „aproape” dincolo de spațiul fizic? Poate că da, este felul în care ideile, credințele, tradițiile culturale sau religioase fac „punți” între noi. E sigur că toate acestea se pot exprima prin solidaritate, empatie, iubire de aproape, prietenie, dar și prin dialogul dintre culturi și religii.
Și să intrăm în amănunte; în teologie, de pildă, se vorbește despre „învecinarea sufletelor” prin comuniunea în credință. În literatură, popoarele sau oamenii sunt considerați „vecini prin spirit” dacă împărtășesc aceleași aspirații sau aceeași sensibilitate artistică. În viața cotidiană, două persoane pot fi la mii de kilometri distanță, dar apropierea lor interioară le face „vecini prin spirit”.
Și care sunt urmările? Se spune că toate acestea ne ajută să depășim barierele materiale și geografice, creează comunități spirituale dincolo de granițe, ne pun în față realitatea că adevărata apropiere nu ține de ziduri, ci de deschiderea inimii și a minții. Adevărata distanță dintre oameni nu se măsoară în kilometri, ci în deschiderea inimii, scria un moralist de altădată. Chiar dacă trăim departe unii de alții, putem fi vecini prin spirit dacă împărtășim iubire, grijă și înțelegere. Și, continua el, oamenii sunt învecinați prin spirit atunci când trăiesc aceeași sete de adevăr, de frumos și de bine. Vecinătatea spirituală înseamnă a găsi ecouri ale propriei ființe în altă ființă.
Prietenul adevărat nu e cel care locuiește lângă tine, ci este cel al cărui suflet răspunde la chemarea sufletului tău, învecinarea prin spirit trece dincolo de granițe. De aici, ideea că nu suntem străini unii de alții, ci vecini prin spirit într-o lume comună. Când înțelegem acest lucru, apare solidaritatea universală. Vai, să-i spunem așa unui criminal de azi, primit pe covorul roșu în Alaska sau, tot astfel, gazdei lui cu cravată roșie fluturând în ceață? Le-aș șopti în urechile lor înfundate cuvintele lui Rilke: „fiecare suflet se recunoaște în tăcerea altuia”.
N-am uitat, Lucian Blaga vorbea despre „marele anonim” care unește toate sufletele, iar învecinarea prin spirit este tocmai această legătură invizibilă care ne adună în mister. Ne învecinăm prin spirit atunci când în ochii celuilalt descoperim aceeași sete de lumină, aceeași neliniște a inimii, aceeași nevoie de sens. Nu mai contează atunci distanțele, nici originea, nici limba. Contează doar recunoașterea tăcută că purtăm în noi același dor de bine și de frumos.
Învecinarea prin spirit nu cere acte de proprietate, ci acte de iubire. Ea se naște din gesturi simple: o vorbă bună, o alinare, un zâmbet împărtășit. Așa se clădește o comunitate nevăzută, mai puternică decât orice zid.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
