Pentru prima dată domnul Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş, este menţionat cu acest nume într-un document din timpul lui Radu cel Mare, datat 21 ianuarie 1506, când este amintită „vremea lui Vladul voievod cel numit Ţeapeş”. Tot la începutul secolului al XVI-lea întâlnim acest nume şi în cronicile turceşti: Kazâkli-Ţepeş. Se cuvine însă să facem o precizare: tragerea în ţeapă, pedeapsa preferată a domnitorului, nu a fost inventată de Vlad Ţepeş şi nici nu a dispărut odată cu el. Această formă de pedeapsă era răspândită în Africa, în Imperiul Otoman şi aproape în întreaga Europă până în secolul al XVIII-lea când, în Imperiul Habsburgic, erau pedepsite cu tragerea în ţeapă mamele care îşi ucideau copiii.
Aceste precizări fiind făcute, să ne oprim la două întâmplări, aşa cum sunt ele povestite ele în Cronicile slavo-române din secolele XV–XVI.
Prima se referă la un loc din cetatea Bucureştilor:
„Atât de temut era voievodul în ţara sa că nu suferea să se facă nimănui nici un rău, fie hoţie, siluire sau nedreptate, încât cine făcea de acestea nu rămânea cu nici un preţ între vii, orice ar fi fost: popă, boier sau om de rând; şi oricât de bogat ar fi fost cineva nu putea să scape de moarte.
Într-un loc oarecare din cetatea sa [Bucureşti, n. n.] era un izvor de apă rece şi dulce şi mulţi din multe părţi veneau la acel izvor şi beau apă dintr-însul. Voievodul făcu o cupă de aur, mare şi frumoasă şi o puse lângă izvorul acela. Alături era înfiptă o ţeapă goală în pământ. Şi toţi câţi beau din acea cupă de aur o puneau îndărăt la locul ei, şi de frică nimenea n-a îndrăznit să o ia câtă vreme a trăit Vlad Tepeş.”
Cealaltă povestire se referă la păţania unui negustor străin care a venit cu marfă la Bucureşti:
„Odată, veni la dânsul în cetate un negustor din ţara ungurească şi lăsându-şi carul, după porunca voievodului, în uliţă dinaintea palatului, iar marfa în car, se duse să doarmă în palat. Trecând cineva pe lângă car, luă dintr-însul 160 de galbeni de aur. Negustorul se duse la Vlad Ţepeş şi-i spuse de pierderea aurului. Domnitorul îi răspunse: «Du-te! În noaptea aceasta vom găsi aurul» şi porunci tuturor oamenilor din cetate să caute pe hoţ, căci «de nu veţi găsi pe hoţ, toată cetatea o pierd.»
Apoi porunci să puie peste noapte, în car, din aurul său toţi banii, cu un galben mai mult. Negustorul sculându-se de dimineaţă găsi aurul şi-l numără de două ori, îl numără de trei ori şi găsi un galben de aur mai mult. Atunci se duse la domnitor şi-i zise: «Stăpâne am aflat aurul, dar cu un galben mai mult.» Tot atunci aduceau şi pe hoţ cu tot aurul la el. Domnitorul îi zise negustorului: „Du-te în pace. Dacă nu mi-ai fi mărturisit galbenul cel de prisos, aş fi poruncit să te pună şi pe tine împreună cu acest hoţ în ţeapă.»”
