”Lumea ca teatru”, recital Adriana Trandafir la Teatrul Național Radiofonic

119
Adriana Trandafir
Adriana Trandafir

totus mundus agit histrionem rubrica leviathan ro logoDuminică, 7 aprilie 2019, la ora 14.00, la Radio România Cultural Teatrul Național Radiofonic va invită să ascultați recitalul ”Lumea ca teatru”. Cinci personaje în interpretarea actriţei Adriana Trandafir. Regia artistică: Cristian Munteanu. Adriana Trandafir interpretează rolurile Liza Doolittle (”Pygmalion” de G. B. Shaw) Nastasia (”Domnişoara Nastasia” de G.-M. Zamfirescu), Mama Angheluşa (”Mama Angheluşa, doftoroaie” de V. Alecsandri), Veta (”O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale), Abbie Putnam (”Patima de sub ulmi” de Eugene O’Neill). În celelalte roluri: Mircea Albulescu, Mihai Dinvale, Mircea Constantinescu, Petre Nicolae, Oana Ştefănescu. Regia de montaj: Radu Verdeş. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth. Data difuzării în premieră: 28 ianuarie 2007, Radio România Cultural.

pusa-roth-costin-tuchila-lumea-ca-teatru
Un suflet teatral de cinci stele

Cronică de teatru radiofonic de Cristina Chirvasie

Laboratorul de creație al unui actor nu se vede. Poți avea mărturia creației unui artist plastic vizitându-i atelierul. Sau, în cazul unui muzician, instrumentele sunt palpabile. Actorul însă, într-o oarecare măsură ca și scriitorul, își poartă cu sine și după sine atelierul. Ca un melc. Scena este simeza unde își etalează opera. Îmi veți spune poate că repetițiile sunt tot un soi de atelier și că acolo își lucrează rolul, dar nu e chiar așa. Munca actorului ține eminamente de tainița sufletului. Pentru că acolo își crește rolul. Dramaturgul, de cele mai multe ori, e ca o mamă denaturată care concepe și naște copilul, slobozindu-l de propria-i maternitate. Actorul însă este doica. Asta e poezia teatrului. Omenească și, deci, sublimă. Sublimul, nu ca adjectiv, ci ca substantiv.

Mulți spun despre actori că, odată ce îmbracă o haină care nu le aparține, operează cu fățărnicia care le taie orice posibilă legătură cu sinceritatea. Eu n-aș da o asemenea sentință. Sau, mă rog, nu in extenso. Cine nu e sincer în viață, nu va fi nici pe scenă. Pentru că sinceritatea ține de fire și de bagajul sufletesc al fiecăruia. Actorul, cel care tinde spre desăvârșirea mesajului său, are un suflet teatral. Teatral, dar nu nesincer. Și avem, slavă Domnului, o pleiadă de actori care au făcut și fac teatru cu franchețe. Adriana Trandafir este unul dintre ei.

În 2007, Teatrul Național Radiofonic difuza în premieră, în cadrul proiectului Cinci personaje în interpretarea unui actor, o suită de fragmente anume alese pentru actrița Adriana Trandafir. Realizatorii proiectului, Costin Tuchilă și Pușa Roth, au întrunit inspirat aceste fragmente sub motivul lumii ca teatru. Cinci roluri ale dramaturgiei românești și universale care au în comun o anume forță dramatică pe care actrița aleasă o stăpânește impecabil.

Suita se deschide cu o Liza Doolittle frenetică, continuă cu o Nastasie care balansează cu o finețe unică între candoare și ardoare, o Mamă Anghelușa de un comic efervescent, o Vetă veritabilă și se încheie cu o Abbie Putnam care arde. Un potpuriu emblematic pentru o actriță ca Adriana Trandafir care își abordează rolurile, de la mic la mare, cu profunditate, echilibru și o fervoare aproape mistică. Și nu putea fi altcumva decât așa pentru un om care a avut ca profesor și mentor spiritual pe una dintre cele mai importante personalități ale teatrului românesc, o regină a scenei, de o smerenie și valoare inexprimabile. Pentru că Adriana Trandafir a fost studenta de suflet a doamnei Leopoldina Bălănuță. Or, din această întâlnire nu puteau să nu iasă scântei de stea.

Ilustrație de Patrick Campbell la ”Pygmalion” de G. B. Shaw, ”The Sketch Magazine”, 22 aprilie 1914
Ilustrație de Patrick Campbell la ”Pygmalion” de G. B. Shaw, ”The Sketch Magazine”, 22 aprilie 1914

Liza Doolittle, ambițiosul personaj al lui G. B. Shaw, creatorul piesei Pygmalion”, una dintre cele mai spumoase comedii romantice din dramaturgia engleză, capătă prin glasul Adrianei Trandafir o sensibilitate vulcanică ce îmbracă naivitatea nativă cu o naturalețe organică. Asta înseamnă firescul în teatru.

Ascultând fragmentele propuse de realizatori, în regia minunatului și regretatului Cristian Munteanu, am avut senzația că m-am aflat pentru o clipă în anul 1925, la decernarea Premiului Nobel pentru literatură celebrului și controversatului dramaturg irlandez. Motivația juriului a sunat cam așa: ”pentru opera sa care este marcată de idealism și umanitate, pentru satira sa stimulatoare plină de multe ori de o singulară frumusețe poetică.”  O frază care se identifică și cu ceea ce a izbutit să creeze Adriana Trandafir, nu numai în rolul florăresei needucate din Londra, ci și în celelalte patru roluri cuprinse în această selecție teatrală. Pentru că, da, toate aceste cinci personaje cumulează idealismul, umanitatea și poezia, sculptând în undă feminitatea cu umbrele și luminile ei.

Nastasia lui G.-M. Zamfirescu, care vorbește peste timp despre iubire și deșertăciune, despre sufletul din miezul inimii, despre barierele vizibile și invizibile ale ființei, este cred rolul pentru care s-a născut Adriana Trandafir. Căci nu cunosc o altă interpretare mai luminată decât a ei. Prin vocea sa, Nastasia trăiește și moare în fiecare clipă ca într-o risipire a energiei vitale în adânca prăpastie a neîmplinirii. Și, în mod neașteptat, aceasta este nota care dă noblețe personajului din mahalaua Veseliei. Nastasia Adrianei Trandafir idealizează, visează și disprețuiește cu o forță afectivă uluitoare. Alegerea Mamei Angheluşa printre cele cinci personaje mi s-a părut admirabilă. Un text sculent, de o rară frumusețe lingvistică, semnat de Vasile Alecsandri și un prilej minunat pentru bucuria de-a (re)auzi canto-ul inconfundabil al Adrianei TrandafirVeta, cel de-al treilea personaj ales din dramaturgia românească, este un antidot la tristețe și capătă prin glasul plin de prospețime al interpretei sale o vibrație mai profundă decât în aparență, fragmentul propus punând reflectorul imaginar mai mult pe personajul Rică Venturiano.adriana-trandafir-roluri-teatru-radiofonic

Spectacolul-suită se încheie într-o notă de un dramatism radical. Cu ochii minții am revăzut-o pe Abbie Putnamîmpătimita Patimii de sub ulmi” a lui Eugene O’Neill, în interpretarea aceleiași actrițe, în spectacolul TV regizat de Dinu Cernescu în 1990. Un rol greu care, dincolo de teribilul context creat de dramaturg, vorbește despre o lume bântuită de fantomele crimei și iubirii furibunde. Abbie e un personaj construit pe semne de exclamare care își provoacă interpreta la o relaționare bulversantă și care consumă afectiv. Vigoarea și rigorile textului lui O’Neill nu sunt o barieră în calea Adrianei Trandafir, ci o ocazie de a ține o lecție teatrală radiofonică de arta actorului.

Leopoldina Bălănuță scria într-un eseu apărut în revista ”Teatrul” că ”arta actorului rămâne o artă de o rară noblețe cu culmi de sublim”. Cred că această frază a atins sufletul studentei sale preferate, găsindu-și adeverirea într-o frumoasă colecție de roluri create nu numai pe scenă, ci și în fața microfonului.

Revista Teatrală Radio, 21 decembrie 2015

Fragmente din spectacol

Adriana Trandafir în rolul Eliza Doolittle din ”Pygmalion” de G. B. Shaw

Adriana Trandafir  în rolul Mama Anghelușa din ”Mama Angheluşa, doftoroaie” de V. Alecsandri

Grafică ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

Vezi arhiva rubricii Totus mundus agit histrionem

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.