Astăzi, 28 decembrie 2019, actrița britanică de teatru, film și televiziune Maggie Smith aniversează onorabila vârstă de 85 de ani. Maggie a jucat în mai mult de 60 de filme (dintre care unele din celebra serie Harry Potter), având o carieră de peste 68 de ani.
Margaret Natalie Smith s-a născut în Ilford, comitatul Essex, Anglia. Părinții săi sunt Margaret Hutton (o secretară din Glasgow, Scoția) și Nathaniel Smith (un medic din Newcastle upon Tyne, care a lucrat la prestigioasa Universitate Oxford). Maggie a învățat la Liceul Oxford (până la vârsta de 16 ani), apoi și-a început activitatea artistică la Teatrul Oxford.
Primele sale reușite au fost: rolul lui Viola în piesa de teatru A douăsprezecea noapte (în 1952, la vârsta de 17 ani), apariție în programul televizat Oxford Accents (1954) și apariție în filmul Child in the House (Copil în casă, 1956). În privința filmelor, câteva exemple în care Maggie Smith a jucat: Othello (1965), Ce război minunat! (1969), Romeo. Julieta (1990), La ceai cu Mussolini, Ultimul septembrie (1999), O dădacă plină de surprize (2005) și Dădaca McPhee: Marea înfruntare (2010). Câteva roluri, spre exemplificare, în piesele de teatru Cenușăreasa, Richard al II-lea, Soția de la țară, Richard al III-lea, Pescărușul și Lettice & Leușteanul.
Maggie a primit numeroase premii mari (Oscar, Globul de Aur, BAFTA, Emmy, Tony etc.), iar regina Elisabeta a II-a a făcut-o membră a Ordinului Cavalerilor (alături de Stephen Hawking, Judi Dench și alții), unul dintre cele mai înalte onoruri din Marea Britanie.
În domeniul acțiunilor caritabile, de amintit este că actrița și-a oferit suportul pentru o strângere de fonduri dedicată reconstruirii unui teatru din Christchurch, Noua Zeelandă (distrus de un cutremur în 2011).
Maggie Smith este cu adevărat o figură emblematică în teatrul, filmul și televiziunea britanică, având un talent deosebit, potrivit deopotrivă dramei și comediei.