Doamnelor și domnilor, astăzi vom poposi în mahalaua Pantelimonului care era un cartier de negustori aflat spre periferia Bucureștiului. Și-a păstrat acest caracter până târziu, în perioada comunistă, când mai multe cartiere vechi din Bucureşti dispar ca urmare a resistematizării oraşului. Aici, în timpul Războiului de Independență, în 1877, a fost construită Biserica Sfântul Gheorghe Nou – „Capra”, în vremea păstoririi Mitropolitului Nifon al Ungrovlahiei şi a domniei lui Carol I.
Familia unui negustor de zarzavaturi din zonă, anume Constantin Duţulescu, poreclit „Capră” – poreclă care a fost preluată astfel şi de biserică – ia iniţiativa construirii unei biserici în mahalaua Pantelimonului, pentru care donează şi terenul. La construcţia propriu-zisă contribuie cam 150 de familii, enoriaşii viitoarei biserici. Este pictată și înzestrată cu clopote care rânduiau viaţa comunităţii potrivit calendarului liturgic. Biserica a fost construită la stradă, pe Şoseaua Pantelimon, care la acea dată era mai îngustă decât acum. În spatele bisericii se construieşte cimitirul, din care o parte mai funcţionează până în zilele noastre. Primul paroh al bisericii avea să fie preotul Marin Marinescu. Ctitorul şi familia sa, Constantin Duţulescu, soţia sa Eufrosina şi copiii lor Radu şi Eleonora, au fost înmormântaţi lângă biserică, iar deasupra mormintelor acestora parohia avea să construiască un mic monument.
Mobilizarea comunităţii locale pentru a se înzestra cu o biserică era considerată un lucru firesc, o bucurie şi o mândrie pentru comunităţile care reuşeau să o facă. Era totodată un mod de a ilustra şi consolida coeziunea comunităţii locale. În zonă se găsesc mai multe astfel de biserici, tot ctitorii negustoreşti. Enoriaşii mai înstăriţi sau care vroiau să mulţumească lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale dăruiau bisericii candelabre, icoane de preţ, îmbrăcau icoanele tâmplei în argint etc. Multe dintre icoanele care se găsesc în biserică până în ziua de astăzi poartă inscripţii care amintesc familiile donatorilor.
În anul 1924, biserica suferă reparaţii generale. Se reclădeşte pridvorul, până atunci amenajat mai precar, din zid. Se adaugă amvonul. Tâmpla (iconostasul) bisericii este şi ea restaurată, adăugându-i-se icoanele care se deterioraseră sau care lipseau. Doi ani mai târziu, a fost repictată biserica – în ulei – de către pictorul Ioanid (pictură restaurată în 1943 de pictorul Gheorghe Raicu şi reparată în anii 1968 – 1969 de către Dumitru Biscu).
După 1975, când începe sistematizarea zonei, proiectul presupunea lărgirea vechii Şosele Pantelimon. Ca urmare, Biserica „Capra”, construită la stradă, urma să fie demolată pentru a face loc şoselei lărgite, odată cu şirurile de case din preajmă. Presiunile pentru demolarea bisericii au început în preajma anului 1983. Sunt confiscate mai întâi părţi din teren, cuprinzând grădina şi o parte a cimitirului. Preotul paroh din acea vreme, Ion Popescu, s-a opus prin toate mijloacele, căutând amânări şi soluţii alternative.
În cele din urmă, acesta obţine ca biserica să nu fie dărâmată, cum fuseseră atâtea altele, ci translatată, după metoda găsită de inginerii Eugen Iordăchescu şi Gheorghe Mija, prin care se va reuşi salvarea de la demolare a mai multor biserici din Bucureşti. După o perioadă de pregătire, biserica a fost translatată (între 10–22 septembrie 1985), fiind mutată cu aproape 90 m spre nord-est, pe terenul cimitirului parohial. Pe vechiul loc al bisericii s-a construit un bloc. Retrasă din poziţia sa vizibilă, de la stradă, încadrată de blocuri, Biserica avea să supravieţuiască.
Urmează repictarea bisericii, în tehnică in fresco de către pictorii bisericeşti Mihai Bogdan Mociulschi (Sfântul Altar şi turla) şi Radu Mărculescu (nava, absidele, pridvorul), în culori vii. Biserica a fost resfințită în anul 1990, în vremea păstoririi patriarhului Teoctist.
În anul 2000, preotul paroh Viorel Jugănaru, împreună cu preoţii slujitori şi cu Consiliul parohial decid să înceapă lărgirea bisericii. Proiectul conceput de arh. Voicu Florea prevedea creşterea volumului acesteia cu cca. 140%. Proiectul avea să fie realizat prin donaţiile strânse de la enoriaşi. Familia Nicolae şi Elena Dincă, a cărei contribuţie a fost substanţială, este considerată drept al doilea ctitor al bisericii.
Astfel, bisericii i s-a adăugat un pronaos lărgit şi înălţat faţă de dimensiunile iniţiale, sprijinit pe mai mulţi stâlpi, completat cu un pridvor deasupra căruia este construit un cafas încăpător pentru corul bisericii. Pictura a fost realizată in fresco, în stil bizantin, de către pictorul Dan Gogu, în anii 2003–2004.
Construcţia este prevăzută la intrare şi cu o rampă care să permită accesul persoanelor cu dizabilităţi.
