„Prințul pasteliștilor”, așa a rămas în istoria artei pictorul francez Maurice Quentin de La Tour (5 septembrie 1704, Saint-Quentin–17 februarie 1788, Saint-Quentin), răsfățatul aristocrației și al mediilor academice de la mijlocul veacului al XVIII-lea. Un artist care ilustrează cât se poate de elocvent stilul rococo, chiar dacă s-a dedicat unui singur gen, cel al portretului și tehnicii pastelului. O figură zâmbitoare, poate ușor ironică, cu ochi expresivi și privire virilă, cu sprâncene stufoase și perucă bine strânsă pe ceafă, cu fundă albastră, un bărbat puternic îmbrăcat cu o redingotă în tonuri de bleu închis, cu nelipsitul jabou de dantelă, desprins din moda vremii – așa ne apare în autoportretul din perioada maturității (în jurul anului 1751), când era de mult celebru. Crescuse într-un mediu cultivat, era fiul unui muzician. Numele său de familie era Delatour, deformat, nu se știe grație cărui capriciu, în de La Tour (tour = turn). (A nu se confunda cu Georges de La Tour, pictor din veacul anterior, 1593–1652; nici cu Henri Fantin-Latour, 1836–1904.)
La 15 ani, în 1719 ajungea la Paris, ucenic într-o mică academie de pictură. Spre sfârșitul deceniului al treilea, îl întâlnește pe Jean Restout cel Tânăr, pictor rococo agreat de Academie, sub influența căruia se va perfecționa. Quentin de La Tour devine unul dintre cei mai apreciați pictori din atelierul deschis de Jean Restout la Paris, în 1730. Cinci ani mai târziu pictează în tehnica pastelului portretul lui Voltaire, tablou care îi aduce notorietatea. De la Tour devine repede un pictor la modă, arta sa portretistică aducându-i deopotrivă superlativele criticii și ale publicului. În 1737, o impresionantă galerie de autor, 150 de portrete expuse la Paris, sintetizează arta singulară a pictorului pastelist. La salonul din 1748 expune un pastel, la rândul lui celebru, Portretul lui Ludovic al XV-lea, bust. Quentin de La Tour este un desenator excepțional și un colorist de mare rafinament, exploatând toate resursele tehnicii în discuție. Încadrarea chipului uman urmează, e adevărat, rigorile clasice, artistul neabătându-se de la compoziția să-i spunem conformistă; ceea ce îl individualizează este însă finețea în stabilirea raporturilor dintre culoare și umbră, răsfrânte pe chipul uman și pe „decorul” care îl înconjoară. Iar tehnica pastelului se dovedește ideală pentru acest studiu meticulos, pentru această elaborare de extremă finețe, pentru trecerile subtile de la un ton la altul, pentru această lumină dulce și pentru umbra colorată, parcă având și ea tresăriri mătăsoase, seducătoare.
Se cuvine să fac o paranteză și să amintesc câteva date tehnice. Pastelul („creion moale”) este o tehnică picturală ce „utilizează pigmentul aproape pur și care, ca și acuarela, folosește drept suport hârtia mai groasă sau mai subțire, dar aspră”. Se distinge de acuarelă prin specificul culorii. În compoziția creioanelor moi sau a batoanelor intră pigmentul, un aglutinant și apa. Pot fi folosite și alte suporturi, ca pânza lipită cu clei de caseină pe un suport rigid. Tabloul în pastel se pune obligatoriu sub sticlă. Tehnica aceasta începuse să se răspândească la începutul secolului al XVIII-lea, odată cu producerea pe scară industrială a sticlei plate, subțiri.
Perfecționarea tehnicii pastelului (și implicit garanția conservării picturii în această tehnică) îi permit lui Quentin de La Tour degradeurile cromatice atât de fine, tonurile care reflectă lumina, trecerile de efect de la o nuanță la alta, reliefarea atmosferei vaporoase, a transparențelor parcă muzicale, tipice pentru stilul rococo. Observați cu cât rafinament și bun gust pictează Quentin de La Tour portretul Marchizei de Pompadour în tonuri de roz, care „răsar” de pretutindeni, din chipul personajului, din rochia largă care umple tabloul, din obiecte – dar și acordul cromatic subtil cu nuanțele de verde și griurile colorate, acord pe care un pictor mediocru l-ar fi ratat, fără îndoială. Sau tonurile de roz, în mod evident diferite, cu alte reflexe, mai reci, în acord cu nuanțele de bleu strălucitor și de argintiu, din portretul Domnișoarei Sallé.
Doi ochi negri surâd galeș în portretul Mariei Fel (1757), în care ne întâmpină neașteptate tonuri de griuri albastre prin care De La Tour tălmăcește umbrele fine ce dau relief chipului. Și, deși ansamblul cromatic al portretului este rece, el respiră o surprinzătoare căldură interioară. O privire vie și prietenoasă răzbate din portretul lui Jean-Jacques Rousseau, pictat în tonuri dominante de ocru și argintiu. Un verde metalic explodează în portretul lui Marc-René, marquiz de Voyer d’Argenson, ocrurile şi roşul-brun domină tabloul dedicat lui D’Alembert.
În 1773, o cădere nervoasă îl determină pe ilustrul portretist al veacului să se retragă, în plină glorie, în orașul natal, Saint-Quentin, unde moare, cu mintea rătăcită, în februarie 1788.
Favorită a unor colecționari celebri (Wildenstein, Gulbelkian, Getty), arta lui Maurice Quentin de La Tour și-a etalat frumusețea, unitatea stilistică și originalitatea la marea expoziție organizată la Versailles, în 2004, cu ocazia tricentenarului nașterii pictorului.
Arhiva rubricii Filă de calendar
