Oare câți dintre cei prinși în forfota zilnică pe de Bd. Regina Elisabeta știu, sunt dispuși să-și amintească ori să afle cine a fost această primă Regină a României. Care a fost însemnătatea ei la scara istoriei naționale? În ce constă moștenirea ei pentru spiritualitatea noastră? Dar iată că, într-o după amiază de aprilie, tocmai pe această importantă magistrală bucureșteană care îi poartă numele, mi s-a ivit prilejul și am avut privilegiul de a asista la un pilduitor exercițiu de memorie, la o sensibilă restituire ce o are pe Regina Elisabeta în centrul unui demers teatral. S-a întâmplat în eleganta sală de spectacole a Cercului Militar Național cu acces din numita arteră. Poate că însăși Regina-poetă, văzându-se „eroina” unui spectacol de teatru, ar fi privit acest demers artistic drept o reparație peste decenii și decenii. Ea, care obișnuia să spună „m-am născut cu un secol mai devreme”, închipuindu-se egala studenților bărbați care-și recitau în chip liber versurile în cafenele, ceea ce ei, Carmen Sylva, i se refuza, prin mentalitatea vremii rezervându-i-se doar salonul (unde a strălucit, desigur !),ea, care depotrivă visa să scrie pentru aceia piese de teatru. Și care a scris piese de teatru.
Spectacolul intitulat Misiune ispititoare este un one woman show conceput, regizat și interpretat de Liana Ceterchi, sub egida Asociației Femeilor de Teatru din România If/Dacă pentru femei, a cărei conducătoare și fondatoare este. Amplul recital se bazează pe o fină grilă de lectură a domniei sale asupra unui bogat material compus din vasta corespondență dintre Regele Carol I și Regina Elisabeta, valorificare de dată destul de recentă din fondul documentar al Arhivelor Naționale. Ediția în limba română, Corespondența perechii regale: „Cu iubire tandră, Elisabeta” /”Mereu al tău credincios, Carol”, traducere de Silvia Irina Zimmermann și Romanița Constantinescu, volumul I (1869–1888) și volumul II (1889–1913), datorată Editurii Humanitas, cuprinde peste 300 dintre scrisorile, telegramele sau biletele Reginei Elisabeta și 52 de scrisori ale Regelui Carol I, pe care și le-au adresat unul celuilat de-a lungul căsniciei lor, de la oficierea ei în 1869 și până aproape de moartea Regelui survenită în 1914. În opinia istoricilor, acest amplu material documentar dobândește o imensă însemnătatate în definirea mai corectă nu doar a personalității celor doi suverani, dar, uneori, aduce noi lumini în interpetarea unor acte politice. Regizoarea ne mărturisește că spectacolul este rodul propriei reflecții pe marginea acestui imens corpus epistolar, al lecturării și relecturării lui vreme de mai mulți ani. Și, într-adevăr, prin spectacolul acum împlinit descoperim aceeași sensibilă actriță și creatoare vibrantă de evenimente teatrale centrate pe figuri importante din trecutul țării, cum o știam din spectacolele de mare succes, cel bazat pe scrierile memorialistice ale Reginei Maria ori cel inspirat din biografia principesei Ileana. Titlul de acum ne indică dintru început focusarea pe eul narator al reginei din a cărei perspectivă se încheagă construcția scenică. Și se referă la provocarea pe care i-a oferit-o viața Elisabetei, fiica lui Hermann principe de Wied, încă din fragedă copilărie când a știut că este hărăzită să ajungă cândva pe un tron. Dar trimite deopotrivă la toate provocările generate de complexitatea personalității ei, pe care spectacolul ambiționeză și credem că reușește cu brio să o contureze: provocările generate de spiritul ei iscoditor și cutezător, de convingerile și chiar luările de poziție ale femeii lispite de prejudecăți față cu mentalități limitative pe care nu s-a sfiit să le eludeze pe cât a putut, de condiția de străină într-o țară pe care și-a asumat-o interior, de balansul existențial între imaginea de femeie cu statut privilegiat în comunitate și exprimarea harurilor înzestrării ei artistice deosebite și, deloc de lăsat la urmă, de condiția de femeie-suverană față cu femeia-soție, aceea care pentru Carol era nu doar persoana admirată, iubită, dar și un interlocutor de nădejde într-o poveste de iubire parcă descinzând de-a dreptul din basme…
Un scurt „prolog” dominat de portretul foto al suveranei așezat pe măsuța de machiaj unde actrița se „metamorfozează” în fața noastră în „personajul” său trasează coodonatele destinului frământat și încercat ce ni se va înfățișa în cele două ore de spectacol cu valențe de dramatism shakespearian. Scenariul, împlinit într-un spațiu aproape gol, prinde palpitul viu de viață prin expresivitatea polivalentă a interpretei, absorbind încărcătura metaforică a câtorva obiecte de recuzită și a unui ecran unde se însuflețesc fotografii din arhiva regală atent „introduse” în poveste (asistență video, Maria Scarlat Malița) ritmând-o într-un fel. El urmărește într-o construcție polifonică vârstele și chipurile acestui personaj de pe scena istoriei, precum și fațetele firii și gândirii sale așa cum se revelează pe firul ascendent al temporalității, dar cu încântătoare meandre, cu popasuri și ocolișuri trasate de fluxul înaripat al memoriei cu volute involuntare sau cu meșteșug căutate. Spectacolul-recital recuperează cu o grijă minuțioasă de orfevrerie rafinată, valorizând-o la cote remarcabile, aș zice, dimensiunea subiectivă a confesiunii, caracterizată de o franchețe fără ocolișuri, dublată de o subtilă delicatețe a observației și un mare rafinament al introspecției sau al analizei psihologice. Totodată recuperează caratele de sensibilitate, de gingășie, de altitudine a simțirii și cugetării unui spirit ales. Se consideră că, alături de poemele, romanele, povestirile, paginile de memorialistică ori eseurile și traducerile Reginei semnate cu pseudonimul rămas de referință, Carmen Sylva, tipărite ori citite în saloanele ei unde erau mai mult decât bine primiți un Vasile Alecsandri sau un Titu Maiorescu, iar împreună cu doamnele de curte spunea pe de rost poeziile lui Eminescu, aceste texte târziu oferite publicului larg „ar trebui privite drept opera sa literară cea mai de seamă”. Prin intemediul acestui prețios material, actrița-regizoare Liana Ceterchi o portretizează printr-un joc tensionat în continuă pendulare a gradației, printr-o mimică mereu elocventă, o gamă bogată de inflexiuni vocale bine temperate, un patos al corporalității și un foc constant viu al privirii. Se încheagă astfel aproape de înțelegerea și simțirea publicului o efigie omenească vie, credibilă, capabilă să scurtcircuiteze ca vibrantă undă de emotivitate sensibilitatea, dar și conștiința auditoriului. Spectacolul recuperează din litera textului savoarea trăirilor contradictorii ale Elisabetei resimțite încă de la primii pași în țară, la 26 de ani, venind pentru căsătoria cu Carol, când descoperă aceste tărâmuri – frumusețea peisajului care o copleșește și tristețea oamenilor care o determină să-și dorească să facă ceva pentru acest popor. De ale cărui doine și balade se va lăsa sedusă și inspirată și pe care tălmăcindu-le le va arăta Occidentului, al cărei port îl va adopta ca pe un însemn de noblețe profundă, căruia îi va obloji rănile războiului, ca „mamă a răniților”, pentru care va organiza campanii și acte de caritate, unele dăinuind nu doar în amintire până astăzi, ci aievea, cum este bunăoară așezământul pentru orbi din Vatra Luminoasă. Interpreta este un fin seismograf spre a o pune în lumina rampei pe îndrăgostita de arte și, totodată, pe prietena artiștilor, dovedită prin subtile afinități și fapte de veritabil animator cultural și de mecenat. Prin trecerea cu o lejeritate naturală de la exprimarea unei stări de spirit la alta, actrița recompune într-o condensare impresionantă ipostazele feminității pe firul existențial al Elisabetei. De la inocența copilăriei și exuberanța tinereții, la frisonul fulgerătoarei și premonițialei iubiri pentru Carol și împlinirea echlibrului între acest rege-militar și ea, cea dominată de fantezia ei înaripată de muza poeziei, a muzicii, a picturii… Trecând prin scurta bucurie a maternității, înlocuită după numai patru ani de sfâșierea pricinuită de pierderea unicei fiice. Cu o mare tensiune emoțională este înfățișată înfrigurarea partenerei de viață când Carol s-a aflat pe câmpul de luptă mai multe luni la rând, în fruntea armatei care, împotriva otomanilor, în 1877, începând cu Plevna, va scrie acea pagină hotărâtoare pentru istoria neamului nostru. Sau iat-o pe intepretă redând în același registru trăirile de înaltă vibrație ale suveranei în momentului încoronării, la 10 mai 1881, devenită atunci Ziua Regelui în România. Accente de puternic dramatism se împletesc tulburător cu unde de lirism fără a ocoli irizări de umor, cum aflăm în savuroasa descriere a înălțării Castelului Peleș, ca un Turn Babel unde și-au dat mâna și cehii și bulgarii, și țiganii și germanii, și italienii și românii… Scenariul nu eludează referiri la momente încordate în ce privește raportul suveranilor cu marea boierime care i-a adus pe tronul țării spre a pune capăt rivalităților seculare dintre marile familii autohone, și în acest sens inserează cu mișcătoare veridicitate amărăciunea Reginei când se va vedea surghiunită și apoi pradă unei chinuitoare boli în urma scandalului iscat de „logodna” prințului moștenitor Ferdinand cu poeta Elena Văcărescu.
În spectacol, se conturează cu vigoare figura Regelui Carol I, prin evocarea unor momente-reper din lunga sa domnie, cea mai lungă din istoria țării (1866–1914), pusă sub un semn menit să consolideze și să dea un statut demn țării a cărei conducere și-a asumat-o și a căutat a o împlini cu înțelepciune și cu obiectivitate. Sub un spot de reverență față de febrilitatea și tenacitatea manifestate de suveran în construcția de țară, dar și în constucțiile pentru țară, cum au fost acele realizări de care se leagă numele Regelui, de la Fundația universitară și parcul bucureștean, la prima cale ferată și ridicarea Podului de la Cernavodă, la Castelul Peleș… Un ingenios „interviu imaginar”, un soi de epilog purtând marca de inspirație a actriței-regizoare, pe care îl face alături de Teodora Toader (asistentă de regie și interpretă) este, de altfel, un memento al moștenirii palpabile, materiale pe care ne-au lăsat-o Regele Carol I și regina Elisabeta. Actrița are știința și putința de a pune în interpretarea sa accente pertinente, deschizând în imaginația auditoriului acea justă cumpănă între statura remarcabilă a faptelor ziditoare și identificarea cu soarta țării mici, în bătaia intereselor celor puternici (vezi amânarea, dacă nu chiar tegiversarea recunoașterii Independenței după victoria asupra otomanilor), în ansamblul alianțelor internaționale și al conflagrațiilor care au marcat lunga domnie și regalitate. Scenariul spectacolului, de o densitate fascinantă, saga politică și socială împletită pe firul unei fascinante povești de iubire cu solide fundamente, durabilă, nu se limitează la imaginea celor doi suverani ci, valorificând cu inteligență bogata scriitură inspiratoare, forța ei evocatoare remarcabilă împlinită cu ardoare, forță epică și picturală, spectacolul schițează în tușe edificatoare arborescența vieții sociale și politice din vremea începutului dinastiei regale. În tușe marcante, publicului i se înfățișează rând pe rând mai marii lumii politice, surprinși de inspiratele condeie regale, cu suișuri și coborâșuri de moralitate ori cu poziționarea și repoziționarea pe eșichierul puterii, și o întreagă pleiadă de personalități ale vieții artistice și culturale.
Demersul actriței și regizoarei Liana Ceterchi, legitimat deplin prin valoarea artistică remarcabilă a creației sale scenice este în mod pilduitor sporit de multiple semnificații. „Exterminarea popoarelor începe cu ștergerea memoriei”, sună o frază celebră. Spectacolul Misiune ispititoare reînvie o pagină de istorie minimalizată până nu demult, poate încă insuficient reconsiderată astăzi. Într-o vreme care se împleticește pe scara valorilor și reperele devin confuze, el ne pune dinainte modele de conducători care și-au asumat provocările epocii cu atașament, demnitate și responsabilitate.
Reprezentația văzută de mine era în 20 aprilie 2023. Și asta fără vreun plan prestabilit între organizatori și realizatorii spectacolului. Adică, ziua în care se împlineau 184 de ani de la nașterea regelui Carol I… Pură coincidență?! Următoarea repezentație a spectacolului-recital va fi tot sub cupola Cercului Militar Național, pe 8 mai 2023, precedând Ziua Regalității ce se așteaptă a fi marcată solemn aici.
[…] Cronica spectacolului, click aici. […]