Șase…
Și un fel de portret al mitocanului etern
Am aflat că cineva ar scrie O istorie critică a mitocăniei la români, de la origini până în prezent. Studiu comparat… . Din ea, ni se promite, am afla totul despre boierii şi voievozii mojici şi mitocani, despre bădărănia animalelor de casă, despre orzul de neam prost, cu mituri, rituri, legende, snoave şi lungi băgări de seamă care te bagă în mormânt prin erudiţie şi fineţe. Apăsătoare treabă!
Să mai vedem, mă tot întreb de câteva săptămâni, cine e mitocanul? Este cel care zace în fiecare dintre noi, mai leneş sau mai activ, este umbra noastră, cel care zbiară, înjură, bârfeşte, scoate zgomote necuviincioase şi hohoteşte? E cel care te calcă pe picior, te scuipă, aruncă ambalaje de tot felul pe jos, nu strânge după câinele lui, care ornează trotuarul? E cel care știe regulile, dar le calcă cu voluptate, care locuieşte deseori în palate cu turnulețe aurite şi umblă cu maşini scumpe și îl caută pe omul cuviincios să-l calce pe bătături? E acela care trăieşte din spectacol, care are gustul bâlciului?
Desigur, el este, e mitocanul care trage spre tot ce strică rânduiala, e adesea obscen cu haz căutat sau fără, primejduieşte tihna celor normali și ne obligă să medităm asupra ordinii pe care el o atacă. Mitocanul întrerupe calmul şi gravitatea lucrurilor adevărate, el sparge rutina, iar țopăitul lui este opus mersului măsurat al omului simplu. Păi ce, nu vedeți mereu acest țopăit dizgrațios la înțeleptul cel mult prea cucernic din Pipera? Țopăitul aceluia este marcă înregistrată, e pecetea contemporană a subiectului despre care vorbim pe aici…
Mitocanul e inepuizabil, dacă nu te răzbeşte în luptă dreaptă, îţi dă la gioale, zicea un cunoscut „formator de opinie” de pe la noi. Cine nu are o rudă ticăloasă? „Mârlanul te face responsabil pentru tot neamul tău, îţi numără amantele (amanţii) în public, îţi scoate pe nas cusururile trupeşti. Conflictul dintre oamenii civilizaţi şi mitocani se sfârşeşte, de obicei, cu victoria celor din urmă. Dacă au o brumă de talent, te inundă cu invective uneori savuroase. Te copleşesc. Te lasă lat. Îţi iau piuitul. În luptele dintre ei, jocul insultelor scânteiază savant printre zarzavaturi.” Așa scria un duhovnic respectat. Dar, din păcate, cuvintele acestea nu au fost citite și de celălalt „cu înaltă față”, de pe malul mării, cocoțat pe cisterna cu agheasmă…
Mitocanul laic are gustul lui, i se umezesc ochii când mângâie bibelouri caraghioase, când admiră peștele din sticlă colorată și leul de ipsos de la intrare. Trei întrebări, la finalul de azi: există în societatea mitocanului onoarea şi codurile de bună purtare? Există o genă a mitocăniei? E incorect politic să gândeşti aşa?
Naiba știe…
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
