Asemeni unui vitraliu e cartea Sofiei Ghelman Kiss, am să explic de îndată această impresie a mea. Prin bucățele de sticlă colorată se vede o varietate de teme și subiecte: ba e vorba de polifonie, ba de poezia lui Yakov Barzilai, o altă culoare e cea prin care se proiectează amintirea întâlnirii cu scriitorul Amos Oz și o cu totul alta când e vorba de interviul cu pianistul Tibor Szasz sau cu maestrul Sigismund Toduță. Un galben ocru e așezat în fața discursului despre vița de vie și elogiul vinului… și am putea continua căci fiecare text din carte are rostul și nuanța lui.
Sofia Ghelman Kiss, absolventă a prestigiosului Conservator „Gheorghe Dima” din Cluj, este muzicolog, pedagog, compozitoare și a predat la această celebră instituție de învățământ superior până în 1986 când a făcut Alia. In Israel și-a continuat activitatea pedagogică la Academia de Muzică din Tel Aviv, apoi la Colegiul de Artă Natania și la școlile de muzică din Givataim și Natania. A compus lucrări corale și instrumentale, scrie tablete, recenzii, interviuri publicate în presa de limba română din Israel. Ziceam de curând, într-o întâlnire găzduită evident pe zoom, cum se petrece în aceste vremuri de restriște a întâlnirilor, dedicată lucrărilor sale muzicale, că dumneaei nu încetează să ne surprindă: căci publică nu doar cronici la concertele lui Zubin Mehta, studii despre Bach, dar și cărți cu intrigă polițistă! Ca să zic așa, e un spirit nuanțat, foarte îndrăzneț și gata să se înroleze în apărarea unor cauze felurite, important este să fie muzicale și să ne frământe mințile și sufletele.
Întâlnirea cu Sofia Ghelman Kiss mi-a adus însă în minte atmosfera extraordinară a Clujului muzical al anilor ’60–’70, un Cluj de neuitat, impregnat de dragoste de cultură, de muzică și din care au pornit mari interpreți, mari spirite, mari compozitori. Am dat astfel un ocol în amintire, vizitând cariere emblematice: Sigismund Toduță, Liviu Glodeanu, Cornel Țăranu și Mihai Moldovan. Și mi-am dat seama că prin asociație de idei, pornind de la lucrarea Vitralii a lui Mihai Moldovan, mi-a venit gândul asemănării scrierilor Sofiei Gelman Kiss cu bucățelele colorate și transparente.
Corul clujean dirijat de Mihaela Cesa Goje i-a interpretat de curând trei lucrări pe versurile unor poeți cunoscuți. Una dintre ele este inspirată de poemul superb al lui Dinu Flămând, Cum cele șapte culori…, altele sunt compoziții pe versurile israelianului Yacov Barzilai: Trei focuri, de pildă, este o litanie tulburătoare omagiind sacrificiul lui Ytsak Rabin în numele apărării păcii.
Aceasta e doar o paranteză la notația mea pe marginea cărții Meditații subiective (Editura Saga, Israel, 2019) în care observația atentă a autoarei funcționează nu o dată pe post de contrapunct. Interesante sunt interviurile luate pianistului Tibor Szasz, „adeptul tradiției alături de acceptarea concepțiilor inovatoare”, cum îl caracterizează autoarea, cu Ioan Holender sau cel luat compozitorului Sergiu Natra (stabilit în Israel din 1961) despre care spune: „Tulburătoarea solitudine zăvorâtă în paginile creației compozitorului Sergiu Natra se lasă deslușită doar de cei cunoscători ai muzicii sale.”
Frumoase destăinuirile despre predilecția pentru harpă a compozitorului, legătura sistematică cu evenimentele legate de harpă, în Israel, legătura dintre muzică și cuvânt, atunci când cuvântul înseamnă poezii de Eminescu, Arghezi, Șt. O. Iosif, poemul lui Erhenburg, Fata soldat sau pagini din Biblie. Dialogul dintre doi oameni ai muzicii presupune cunoaștere, interes, documentare, întrebările Sofiei Gelman Kiss creând puntea necesară de comunicare.
Interesante sunt portretele create de autoare: de pildă, cel dedicat pianistului Radu Lupu, în care notează: „Sunetul pianisticii sale, acel sunet diafan la care puțini instrumentiști pot ajunge, îi caracterizează interpretările. Diversitatea culorilor prin care rostește textul muzical, este imposibil de imitat: paleta sa de la un fortissimo impresionant cuprinde o infinită varietate a expresiei sonore pusă în slujba formulării esenței mesajului. Meditația esoterică în care gândurile autorului se confundă cu cele ale pianistului Radu Lupu, conduce către o perfectă simbioză concepută spre a asigura recepționarea mirabilei comunicări nemijlocite dintre compozitor și auditor.”
Cred că aparițiile editoriale ale autorilor care trăiesc în Israel trebuie cumva parcurse într-o cheie diferită. Poate că pentru o carte publicată în România, ne-ar fi contrariat juxtapunerea unor texte atât de diferite ca factură: interviu, rememorare, proză scurtă, notație emoțională din pagina de jurnal, critică de specialitate. Trăind într-o lume culturală exprimabilă în limba română, oarecum de mici dimensiuni, autorii au nevoie să prezinte cititorilor lor o viziune diversificată, dar și oarecum clarificatoare a scrisului lor. Ceea ce autoarea noastră a decis să facă în aceste vitralii.
Gândurile despre Bach, Mozart, Stravinski sunt punctate cu „excursii meditative” de o altă factură, notații onirice, filozofări romantice referitoare la pacea universală și la deruta umanității. Există și o latură pragmatică, binevenită de altfel în textele inserate: foarte interesantă și documentată e relatarea „aventurii” Requiemului de Mozart, începând cu istoria propriu-zisă a celebrei lucrări până la contradictoria lui abordare într-un concert susținut de Filarmonica Israeliană.
Evident miza sau mai exact numitorul comun nevăzut al cărții e relația muzică–cuvânt. Așa cum simte autoarea, cum își deslușește această sublimă relație și evident așa cum ne-o poate reda. „Asemenea unui covor de frunze toamna, unde cromatica și multitudinea irizării reprezintă însăși bogăția sine qua non a culorilor, sonoritatea cuvintelor, încă înainte de a fi înțelese, prefigurează melodicitatea limbii care urmează a fi pătrunsă apoi de multiple înțelesuri și sensuri.”
Compozitoarea și, iată, autoarea Silvia Gelman Kiss scrie în limba română, în lumea israeliană de astăzi, deopotrivă perfect integrată ca personalitate a unei lumi artistice active și ca autor în stare să scrie convingător și memorabil, de drag față de cei care citesc românește, de drag de muzică și cuvânt.
10 septembrie 2020 Tel Aviv
