Popularitatea grupului artistic „Nino Nino” inclus în proiectul „Zâmbetul uneşte” iniţiat de Asociaţia Culturală Leviathan în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, creşte în mod constant pe zi ce trece cu fiecare nouă provocare nouă, educativă şi captivantă, în demersul continuării proiectului.
Prin intermediul portalului Leviathan.ro al Asociaţiei Culturale Leviathan, copiii participanţi în acest proiect sunt făcuţi cunoscuţi în lumea întreagă, cu creaţiile lor, cu talentul lor artistic, cu joaca lor, cu tot universul copilăriei.
Nu puţine au fost rubricile proiectului care au stimulat popularitatea copiilor fără să forţăm anumite reguli de educaţie, fără severitatea unei discipline rigide.
Cea mai mare bucurie a copiilor este să se desfăşoare liber, iar factorul educaţie trebuie să intervină eficient ca să-i poată ajuta în această înţelegere pe drumul cunoaşterii, cât şi în asocierea copilăriei cu realitatea de azi.
Urmărind activitatea proiectului de doi ani încoace la rubrica https://leviathan.ro/zambetul-uneste/, veţi observa că cele spuse mai sus nu sunt laude, nu sunt „floricele” spuse ca să dea bine, ci sunt întâmplări adevărate pe care copiii le-au petrecut cu voia lor, oferindu-le posibilitatea alegerii. Poarta la „Nino Nino” este mereu deschisă. Copiii aleg dacă pleacă din grup sau se reîntorc la activităţi.
Şi iată!, aşa cum am mai spus, începând cu luna septembrie a acestui an vom trece la un nou nivel de activitate artistică prin constituirea unui grup de pantomimă, a unui grup vocal şi punerea în scenă a piesei de teatru Judecata Minciunii de Lică Barbu, coordonatorul proiectului.
În acest sens, împreună cu Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, vom lansa o preselecţie cu copii talentaţi, cu vârste între 9–13 ani, în vederea distribuirii lor în rolurile principale din această piesă de teatru, dar şi pentru constituirea grupului de pantomimă şi a grupului vocal.
De la doamna Cătălina Zoltoreanu, mama fetiţei Briana Maria Zoltoreanu, am primit sugestia unei încercări de acompaniament la chitară la unele melodii pe care le interpretează copiii din grup. Chiar aveam nevoie de un astfel de ajutor.
Mai nou, proiectul deschide un curs de iniţiere în jocul Scrabble, care va avea loc în fiecare vineri la ora 16.30, separat de activitatea grupului artistic „Nino Nino”.
Întâlnirea de ieri, 11 septembrie 2021, a demarat intenţiile pe care vi le-am precizat începând cu descrierea jocului Scrabble, cu descrierea atitudinii artistice în interpretarea unor momente de pantomimă şi, pe negativul unor melodii, Daria State ne-a lămurit prin cântecul ei că este o fată frumuşică făcând sport, zâmbind mereu şi mâncând sănătos, iar Nira Guedenon ne-a încântat cu faimosul Ali Baba din poveşti
Întâlnirea s-a încheiat cu un platou de prăjituri oferit de Anca Voinea (Fluturaş) cu ocazia sărbătoririi zilei numelui de Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, drept pentru care îi mulţumim că a ales „Nino Nino” şi îi urăm ,„La mulţi ani!” cu tandreţe.
Lică Barbu a rămas la urmă să facă oleacă de curăţenie, a luat-o pe Daria State (Floricica) de mână căci locuiesc în apropiere, şi-a plecat acasă zâmbind.
Păi, cum altfel? De la „Nino Nino” se pleacă numai zâmbind, mai ales că mâine începe şcoala.
Pam, pam!
Vezi arhiva Proiect Zâmbetul unește
https://www.youtube.com/channel/UCmkAUJKMxL4VjfZyjcIPkhA
Pagina de facebook a proiectului
Volumul „Nino Nino” și poveștile copilăriei, Editura Leviathan, 2021, click aici.