Pelerinajul de la Mecca reprezintă una dintre cele mai importante manifestări ale credinței islamice și, totodată, cel mai mare pelerinaj anual din lume, reunind milioane de credincioși musulmani din toate colțurile globului. În tradiția islamică, pelerinajul este de două feluri: Umrah, numit și „micul pelerinaj”, care constă în vizita rituală la Mecca și poate fi realizat în orice perioadă a anului, și Hajj, „marele pelerinaj”, care are loc într-un interval precis stabilit de calendarul islamic. Spre deosebire de Umrah, Hajj-ul poate fi săvârșit numai în ultima lună a calendarului islamic, Dhul-Hijjah, mai exact între zilele de 8 și 13, perioadă în care pelerinii urmează o succesiune complexă de ritualuri desfășurate în Mecca și în locurile sacre din împrejurimi.
Hajj-ul constituie al cincilea dintre cei cinci stâlpi ai islamului (Arkan al-Islam), alături de mărturisirea credinței (Shahada), rugăciunea rituală (Salat), milostenia obligatorie (Zakat) și postul din luna Ramadan (Siyam). Astfel, el reprezintă una dintre îndatoririle fundamentale ale fiecărui musulman care are posibilitatea fizică și materială de a-l îndeplini cel puțin o dată în viață.
În cele ce urmează, vom realiza o prezentare a pelerinajului islamic, urmărind semnificația sa religioasă, complexitatea desfășurării sale și principalele ritualuri care definesc experiența spirituală a Hajj-ului.
Istoria pelerinajului este una extrem de veche și, conform tradiției islamice, aceasta se leagă de apariția oamenilor pe pământ. Se spune că, după ce Adam și Eva au fost alungați din Paradis, Dumnezeu i-ar fi trimis pe pământ în două locuri diferite. După o perioadă, cuplul primordial s-a reunit în Arabia, pe un munte din apropierea Meccăi. Dumnezeu i-a iertat și i-a dat lui Adam diferite rugăciuni, poruncindu-i să clădească o casă de rugăciune în cinstea Sa. Această Casă de adorare (Al-Bayt) este primul templu de pe pământ ridicat în numele lui Dumnezeu, unde Adam și primii săi urmași se rugau și se prosternau. Aceasta este Kaaba din Mecca, misteriosul sanctuar cubic ce își găsește originile în timpurile adamice, primordiale ale omenirii. Locul unde aceasta a fost înălțată a fost numit Bakka (Becca) sau Makka (Mecca) și era o zonă sacră, unde erau interzise cearta și violența față de orice vietate. Cu timpul însă, urmașii lui Adam au părăsit acel loc, iar Kaaba s-a degradat și s-a prăbușit.
După câteva secole, Dumnezeu l-a pus la încercare pe Profetul Avraam, poruncindu-i să îi alunge pe soția sa, Hagar, și pe fiul lor, Ismail, în pustiul Arabiei. Cei doi au ajuns, fără să își dea seama, pe locul vechii așezări sacre a Meccăi, unde se aflase Kaaba. La un moment dat însă, rămânând fără apă, Ismail se simțea tot mai rău, iar Hagar era disperată că fiul ei va muri de sete. În acel moment a apărut îngerul Gavriil, care a săpat cu aripa în nisip și a făcut să țâșnească de acolo un izvor cu apă. Hagar și Ismail au fost salvați, iar o aluzie la aceste întâmplări există și în Biblie, în Cartea Facerii (Geneza), capitolul 21.
Ulterior, trecând prin acea zonă, membrii tribului Jurhum, un trib proto-arab, au rugat-o pe Hagar să le permită să se stabilească și ei acolo, locul fiind o adevărată oază în deșertul arid. Hagar a fost de acord, iar ea și fiul ei, Ismail, au conviețuit cu cei din tribul Jurhum, Ismail devenind în cele din urmă liderul comunității. Dumnezeu i-a poruncit apoi Profetului Avraam să meargă la Mecca și, împreună cu fiul său, Profetul Ismail, să reconstruiască vechiul sanctuar al Kaabei. Pentru aceasta, Dumnezeu le-a arătat vechea fundație a clădirii. Se spune că cei doi profeți au lucrat împreună: Ismail îi căra pietre tatălui său, iar acesta le zidea una peste alta.
După finalizarea construcției, cei doi au înălțat o rugăciune către Dumnezeu pentru binele întregii comunități meccane (Coran 2: 125–127). Dumnezeu le-a poruncit apoi să curețe Casa în fiecare an și să cheme oamenii la pelerinaj, pentru a împlini diferite ritualuri de adorare (Coran 22: 26–27). Anual veneau la Mecca zeci de oameni din Arabia și nu numai, răspunzând chemării lui Avraam. După moartea lui Avraam și a lui Ismail, fiii și nepoții lui Ismail s-au ocupat de menținerea ritualurilor sacre legate de pelerinaj și de îngrijirea Kaabei.
După câteva sute de ani însă, idolatria și politeismul s-au răspândit și în Arabia, iar Mecca s-a transformat dintr-un sanctuar sacru al venerării Unicului Creator într-un centru al păgânismului arab. De jur împrejurul Kaabei și chiar în incinta acesteia au fost înălțați numeroși idoli. Tradiția islamică spune că existau aproximativ 360 de idoli. Totuși, pelerinajul a continuat, însă vechile ritualuri avraamice au fost distorsionate și asociate cu diverse practici și superstiții păgâne.
A fost nevoie ca, după mai multe secole, să se nască la Mecca ultimul profet al umanității, Muhammad, pentru a stârpi idolatria și superstițiile și pentru a reinstaura religia lui Avraam, religia supunerii absolute în fața lui Dumnezeu – islamul. Din acel moment, Mecca a redevenit un centru al monoteismului, dedicat exclusiv adorării Dumnezeului lui Avraam, și o așezare rezervată numai musulmanilor, în care reprezentanții altor religii nu au acces, pentru a nu pângări puritatea și sacralitatea locului. În centrul acesteia se află Kaaba, străvechiul sanctuar adamic și avraamic, dedicat lui Dumnezeu. Foarte pe scurt, aceasta este istoria pelerinajului și a Kaabei din perspectiva Coranului, a hadith-urilor și a altor surse islamice.
În ceea ce privește pelerinajul propriu-zis, totul se concentrează în jurul a șase zile:
- Prima zi (Yawm At-Tarwiyah) – 8 Dhul-Hijjah
- A doua zi (Yawm Al-Arafah) – 9 Dhul-Hijjah
- A treia zi (Yawm An-Nahr / Eid Al-Adha) – 10 Dhul-Hijjah
- A patra zi (Yawm Ar-Ru’us / Yawm Al-Qarr) – 11 Dhul-Hijjah
- A cincea zi (Yawm An-Nafr Al-Awwal) – 12 Dhul-Hijjah
- A șasea zi (Yawm An-Nafr At-Thani) – 13 Dhul-Hijjah
Pelerinajul începe oficial pe data de 8 Dhul-Hijjah. Ajunși în apropierea orașului Mecca, pelerinii trebuie să își exprime intenția de a participa la pelerinaj și să intre în starea de sacralitate (ihram), care constă în spălarea completă a corpului și îmbrăcarea unui veșmânt special alcătuit din două bucăți de pânză albă: una pentru acoperirea șoldurilor și cealaltă pentru acoperirea spatelui. Acest lucru este valabil doar pentru bărbați; pentru femei nu există un veșmânt specific, ele putând purta o rochie simplă, de regulă neagră.
Aflându-se în stare de sacralitate, pelerinilor le este interzis să se certe, să manifeste acte de violență față de orice vietate, să își taie unghiile sau părul și să întrețină relații sexuale.
După ce își îmbracă veșmintele și intră în starea de ihram – caracterizată de interdicțiile menționate anterior – pelerinii pătrund în oraș dis-de-dimineață pentru a îndeplini diferite ritualuri. Primul ritual efectuat este tawaf-ul. Cuvântul tawaf se referă la un „ocol” sau „înconjurare” și desemnează ritualul prin care pelerinii înconjoară Kaaba de șapte ori, în sens invers acelor de ceasornic. Acest ocol este unul dintre cele mai emblematice ritualuri ale pelerinajului și va mai fi repetat de câteva ori pe parcursul acestuia. Ritualul simbolizează Unicitatea lui Dumnezeu și dependența tuturor lucrurilor din univers, care gravitează în jurul Său.
Pelerinii ating și sărută, în semn de respect, Piatra Neagră (Al-Hajar Al-Aswad), aflată în peretele nord-estic al Kaabei. Se spune că piatra are origini divine și că a fost coborâtă din Rai odată cu Adam. Acest prim tawaf efectuat de pelerini se numește tawaf al-qudum („ocolul de la sosire”).
După tawaf, pelerinii merg în imediata vecinătate a Kaabei pentru a efectua ritualul sa’i („alergarea”). Acest ritual constă în parcurgerea de șapte ori (de patru ori într-un sens și de trei ori în celălalt) a distanței de aproximativ 400 de metri dintre cele două coline As-Safa și Al-Marwa. Ritualul simbolizează alergarea disperată a lui Hagar între cele două coline, în încercarea de a găsi ajutor pentru fiul ei Ismail, aproape mort de sete.
Tradiția continuă spunând că, la sfârșitul acestei alergări, Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Gavriil să lovească pământul cu aripa sau cu călcâiul, făcând să țâșnească un izvor din care să bea Hagar și Ismail. Acel izvor miraculos se numește Zamzam, iar pelerinii se pot duce acolo să își potolească setea după ritualul sa’i. Din acest motiv, prima zi a pelerinajului se numește Yawm At-Tarwiyah („Ziua Potolirii Setei”), deoarece, în mod tradițional, pelerinii beau apă după drumul obositor până la Mecca și se pregătesc pentru ceea ce urmează.
Un alt ritual constă într-o rugăciune la Maqam Ibrahim („Locul lui Avraam”), o raclă aurită aflată în apropierea Kaabei, care conține o piatră cu urmele imprimate ale Profetului Avraam. Se spune că, pentru a construi Kaaba, Avraam s-a urcat pe această piatră pentru a putea ajunge până la acoperiș, iar urmele picioarelor sale au rămas imprimate în mod miraculos. După împlinirea acestor ritualuri, cortegiul de pelerini părăsește Mecca și ajunge la Mina, o mică localitate cu sute de corturi, unde vor înnopta.
În dimineața celei de-a doua zile a pelerinajului, pe 9 Dhul-Hijjah, pelerinii părăsesc Mina și se îndreaptă spre Arafah. Această zi este numită Yawm Al-Arafah („Ziua de Arafah”), reprezentând momentul esențial și culminant al pelerinajului. La Arafah, un vast platou înconjurat de mici formațiuni muntoase, se află Jabal Arafat („Muntele Arafah”). Acesta este, conform tradiției islamice, locul în care s-au reîntâlnit Adam și Eva după izgonirea din Paradis. Tot aici este și locul în care Profetul Muhammad (S.A.W.S.) și-a rostit celebra Predică de adio.
Muntele Arafah mai este cunoscut și sub numele de Jabal Ar-Rahman („Muntele Milei Divine”), deoarece în această zi Dumnezeu deschide larg porțile cerurilor și ascultă cererile tuturor celor care se află pe munte sau în perimetrul acestuia. Astfel, în această zi solemnă, pelerinii își petrec întreaga zi rugându-se și cerând binecuvântarea și iertarea lui Dumnezeu. Dacă un pelerin nu ajunge la Arafah, atunci pelerinajul său este considerat invalid.
La poalele muntelui există o mare moschee, Masjid Al-Namirah, de unde un șeic – de regulă Marele Muftiu al Arabiei Saudite – ține anual o predică specială pentru a explica însemnătatea acestei zile și a pelerinajului în sine. După predică are loc o rugăciune unită la amiază, combinând rugăciunile zilnice de la prânz (salat al-zuhr) și de după-amiază (salat al-asr). La apus, pelerinii părăsesc Muntele Arafah și se îndreaptă spre Muzdalifa, unde vor înnopta. Acolo se vor ruga într-o moschee numită Al-Mashar Al-Haram, unind rugăciunile de după apus (salat al-maghrib) și de seară (salat al-isha). Ulterior, vor aduna mai multe pietricele pentru un ritual care va avea loc în ziua următoare.
În a treia zi, pe 10 Dhul-Hijjah, pelerinajul ajunge la apogeu. Această zi este Yawm An-Nahr („Ziua Jertfei”), prima dintre cele patru zile ale Sărbătorii Sacrificiului (Eid Al-Adha), cea mai importantă sărbătoare a calendarului islamic. Această sărbătoare comemorează încercarea la care a fost supus Profetul Avraam de către Dumnezeu prin porunca de a-și sacrifica fiul. Evenimentul este consemnat atât în Coran (Sura 37: 101–110), cât și în Biblie (Facerea 22: 1–13). În momentul în care Avraam și-a întins fiul pe altar pentru a-l înjunghia, Dumnezeu l-a oprit și i-a oferit în schimb un berbec pentru a fi sacrificat în locul său. În această zi, pelerinii pornesc dis-de-dimineață din Muzdalifa și se întorc la Mina. Aici participă la rugăciunea de sărbătoare (salat al-eid), efectuată în apropierea moscheii Masjid Al-Khayf, iar apoi are loc ritualul sacrificiului (qurbani), prin care pelerinii sacrifică un berbec, o oaie, o capră, un taur, o vacă sau o cămilă. Carnea este împărțită: o parte este consumată de pelerini, iar cealaltă este oferită săracilor. Acest ritual este deosebit deoarece nu doar cei aflați în pelerinaj îl efectuează, ci musulmanii din întreaga lume. Ziua de 10 Dhul-Hijjah, care amintește de sacrificiul lui Avraam, este cea mai importantă zi din calendarul musulman și este celebrată pretutindeni în lumea islamică.
Tot în ziua de 10 Dhul-Hijjah are loc și un alt ritual important, numit rami („lapidarea”). Acest ritual constă în aruncarea a câte șapte pietricele în trei stâlpi de piatră numiți jamarat, care îl simbolizează pe Diavol (Iblis/Shaytan). Pietricelele sunt adunate de către pelerini din Muzdalifa și simbolizează păcatele, suferințele și fricile induse de Diavol, precum și respingerea acestuia. Ritualul are la bază tradiția conform căreia Diavolul i s-a arătat de trei ori lui Avraam pentru a-l ispiti, iar acesta l-a alungat aruncând de fiecare dată cu câte șapte pietricele. Același gest îl repetă și pelerinii. Cele trei jamarat sunt: Jamarat al-Kubra (stâlpul cel mare), Jamarat al-Wusta (stâlpul mijlociu) și Jamarat as-Sughra (stâlpul cel mic).
Un al treilea ritual care are loc în această zi este halq („raderea părului”). Acest ritual are loc după sacrificiu și constă în raderea completă a capului sau scurtarea părului (taqsir) la bărbați și tăierea unei șuvițe de păr la femei.
După efectuarea acestor ritualuri, pelerinii părăsesc Mina și se întorc la Mecca, la Masjid Al-Haram (Marea Moschee Sfântă), unde Kaaba este din nou înconjurată de șapte ori. Acest tawaf se numește tawaf al-ifadah („ocolul revărsării” sau „ocolul benefic”). Are loc din nou ritualul sa’i între As-Safa și Al-Marwa, precum și rugăciunea la Maqam Ibrahim. Tot atunci este împărțită săracilor carnea animalelor sacrificate. Seara, pelerinii se întorc la Mina.
În a patra și a cincea zi a pelerinajului, pe 11 și 12 Dhul-Hijjah, pelerinii rămân la Mina pentru a continua celebrarea Sărbătorii Sacrificiului și pentru a efectua din nou ritualul rami. Aceste zile sunt numite în mod tradițional Ayyam Al-Tashriq („Zilele Cărnii Uscate”), deoarece pelerinii își pregăteau provizii pentru drumul spre casă, punând la uscat carnea animalelor sacrificate.
În a șasea și ultima zi a pelerinajului, pe 13 Dhul-Hijjah, sărbătoarea se încheie, iar pelerinii rămași se întorc la Mecca pentru a efectua la Kaaba tawaf al-wada („ocolul de adio”), ritual care încheie oficial marele pelerinaj. După acest ritual, pelerinii părăsesc Mecca și ies din starea de ihram sau de sacralitate, toate restricțiile avute pe parcursul pelerinajului fiind anulate. Persoanele care au participat cel puțin o dată în viață la marele pelerinaj de la Mecca primesc titlul onorific de al-hajji („pelerin”).
Trebuie menționat faptul că există și interpretări ezoterice ale pelerinajului islamic, precum și numeroase explicații privind simbolismul profund al ritualurilor sale. Shaykh Abdul-Qadir al-Jilani (1078–1166), marele maestru sufit de la care se revendică confreria Qadiriyyah, compara Hajj-ul cu drumul inițiatic al omului către Dumnezeu, iar Kaaba cu inima umană, considerată centrul spiritual al ființei. La rândul său, Frithjof Schuon (1907–1998) interpreta pelerinajul ca pe un simbol al întoarcerii la origine, la sanctuarul primordial și, implicit, la „inimă” sau la „Sine”. Acesta afirma că pelerinajul „prefigurează călătoria interioară către Kaaba inimii și purifică comunitatea așa cum circulația sângelui, trecând prin inimă, purifică trupul”. De asemenea, una dintre cele mai complexe și aprofundate interpretări simbolice ale Hajj-ului, fundamentată pe învățăturile lui Ibn Arabi (1165–1240) și ale lui René Guénon (1886–1951), se regăsește în lucrarea Doctrina inițiatică a pelerinajului a lui Charles-André Gilis (1934–2025).
Dincolo de dimensiunea sa exterioară și ritualică, Hajj-ul rămâne astfel un act religios de o importanță fundamentală pentru islam, având atât o semnificație comunitară, cât și una profund spirituală și inițiatică.
Bibliografie și lecturi recomandate:
Al-Ghazali, Abu Hamid, Ihya’Ulum Ad-Din, vol. I, trad. Maulana Fazlul Karim, London, Qadeem Press, 2023;
Al-Jilani, Abd al-Qadir, The Secret of the Secrets, trad. Shaykh Tosun Bayrak al-Jerrahi al-Halveti, Cambridge, The Islamic Texts Society, 2014;
Gilis, Charles-André, La Doctrine initiatique du pèlerinage, Paris, Al-Bustane, 2000;
Nasr, Seyyed Hossein, Ideals and Realities of ISLAM, Cambridge, The Islamic Texts Society, 2010;
Peters, F. E., The Hajj: The Muslim Pilgrimage to Mecca and the Holy Places, Princeton, Princeton University Press, 1996;
Raz, Sarwar Alam, Handbook for Hajj and Umrah, Leicestershire, Kube Publishing Ltd, 2015;
Schuon, Frithjof, Sufism. Veil and Quintessence. A New Translation with Selected Letters, Bloomington, World Wisdom, 2006;
Schuon, Frithjof, Understanding Islam. A New Translation with Selected Letters, Bloomington, World Wisdom, 2011;
Tagliacozzo, Eric; Toorawa, Shawkat M., The Hajj: Pilgrimage in Islam, Cambridge, Cambridge University Press, 2015.
