Pablo de Sarasate (10 martie 1844, Pamplona, Spania –20 septembrie 1908, Biarritz, Franţa) avea toate datele virtuozilor romantici, cu tehnică uluitoare şi cu o siguranţă greu de atins şi, în plus, o eleganţă a interpretării pe care, e drept, unii au taxat-o drept superficialitate. Era un temperament eminamente mediteranean, un spaniol ale cărui posibile excese sentimentale treceau totuşi printr-un filtru stilistic, care însemna elaborare şi mai ales rafinament împins la extrem. Avea o tehnică a mâinii stângi care devenise faimoasă, alături de rapiditatea, naturaleţea şi strălucirea execuţiei. O dovedesc înregistrările discografice făcute în ultimii ani ai vieţii, mărturii rare pentru un artist celebru, care a cântat în întreaga Europă, în Rusia, la Constantinopole, în America de Sud şi de Nord.
Martín Melitón Pablo de Sarasate y Navascués era fiul unui muzicant militar. A fost copil precoce, luând lecţii de vioară de timpuriu, la vârsta de 7 ani debutând la La Coruña. Studiază vioara la Santiago de Compostela cu José Courtier, prim-violonist al catedralei din oraş şi profesor la Şcoala de Muzică. Pleacă apoi, pentru a-şi urma studiile la Pontevedra, la Madrid şi, cu ajutorul reginei Isabela a II-a, este înscris în 1856 la Conservatorul din Paris, sub tutela lui Delfín Salard. Premiul pentru vioară al Conservatorului din Paris îi deschide, la 13 ani, perspectiva unor concerte în Europa. La vârsta adolescenţei, dovedind o maturitate muzicală entuziasmantă, începe o prodigioasă carieră de violonist concertist. Presa vremii vorbeşte în termeni superlativi despre concertele sale, Sarasate cunoscând repede o glorie similară celei a lui Paganini. Era posesorul a două viori Stradivarius, una donată de regina Isabela, care o achiziţionase de la Jean Baptiste Vuillaume (numită vioara Vuillaume), cealaltă cumpărată de la Srs. Gand & Bernardel. Plin de energie, ca o întruchipare a geniului interpretativ care nu cunoaşte limite, a cântat în acelaşi ritm susţinut până în ultimii ani de viaţă.
Pablo de Sarasate a murit în 20 septembrie 1908, la Biarritz, în Franţa. Prin testament, una dintre viorile Stradivarius şi suma de 25 000 de franci au fost lăsate Conservatorului din Paris pentru decernarea unui premiu, transformat ulterior în Premiul Naţional de Vioară.
Partituri celebre i-au fost dedicate: Simfonia spaniolă de Édouard Lalo, Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră şi Introducere şi Rondo capriccioso de Saint-Saëns, Fantezia scoţiană de Max Bruch.
Pablo de Sarasate a compus şi o serie de lucrări pentru vioară devenite populare, care au intrat în repertoriul curent: Fantezia pe teme din ”Forţa destinului” de Verdi, op. 1, Omagiu lui Rossini, op. 2, Zigeunerweisen, op. 20, Fantezia pe teme din ”Carmen” de Bizet, op. 25, Malagueña op. 21 nr. 1, Habanera op. 21 nr. 2, Romanţă andaluză, op. 22, Zapateado, op. 23, Capriciu basc, op. 24, Jota aragoneză, op. 27,
La Pamplona există un Muzeu Sarasate, în care sunt expuse 276 de obiecte care au aparţinut muzicianului, un bust în bronz realizat de Mariano Benlliure, un portret de José Llaneces (1894), cele două viori Stradivarus şi pianul Bechtein ale lui Sarasate. Cupola de la intrarea în clădirea muzeului este unică în Pamplona.
La sfârşitul lunii mai 2008, presa anunţa încheierea lucrării de restaurare, la Pamplona, cu sprijinul Primăriei, a viorii Vuillaume care a aparţinut celebrului muzician. Lutierul care a redat calităţile acestei viori este croatul Zeljko Haliti.
Pablo de Sarasate interpretând propria piesă, Zigeunerweisen (Melodii țigănești), op. 20 (1878). Înregistrare din 1904
Pablo Sarasate, Romanță andaluză, op. 22 – interpretează Antal Zalai
Arhiva rubricii Filă de calendar
