Prezentând Bucureştiul de-a lungul devenirii sale, nu o dată m-am oprit la lucrările sau scrisorile unor călători străini dintre care unii au făcut doar o scurtă vizită, alţii au tranzitat capitala în drum spre alte destinaţii sau chiar au stat o vreme aici. Din aproape toate scrierile reiese clar ideea că Bucureştiul a fost perceput ca un oraş al contrastelor, un oraş cu dublă personalitate, un oraş al îmbinării nearmonioase între Orient şi Occident, un oraş cum Vestul nu mai cunoscuse, dar care nu era nici în totalitate tipic civilizaţiei răsăritene. Cel mai important memorial de călătorie ne-a fost lăsat de Pierre Lescalopier (1). Memorialul său de călătorie realizat sub forma unui jurnal de drum conţine tot ceea ce i-a stârnit curiozitatea. Prezintă informaţii referitoare la istorie, instituţii, organizări politice şi militare, precum şi la moravurile locuitorilor. Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în Moldova, Țara Românească și cea mai mare parte a Transilvaniei, „se consideră adevărați urmași ai romanilor și-și numesc limba «românește», adică româna”.
Francezul a sosit la Bucureşti în timpul domniei lui Alexandru al II-lea Mircea, în 1574, cu scrisori de acreditare de la Constantinopol, fiind primit cu onoruri ca un sol al regelui Franţei. Cu această ocazie lasă valoroase însemnări privind reşedinţa domnească a Ţării Româneşti: „Întăriturile acestui oraş sunt din trunchiuri mari de copaci, înfipte în pământ, unul lângă altul şi legate între ele prin grinzi transversale, prinse de acele trunchiuri prin cuie de lemn lungi şi mari”. Călătorul francez apreciază ca roditor ţinutul în care se află oraşul şi dă unele amănunte privind înfăţişarea Bucureştilor, Curtea domnească ş.a. Jafurile turceşti, cumplita foamete şi pustiitoarea epidemie de ciumă, ca şi frământările care au izbucnit la Bucureşti şi în ţară în primăvara anului 1575, au întunecat ultimii ani de domnie ai lui Alexandru Mircea, care a murit în septembrie 1577, fiind îngropat în ctitoria sa bucureşteană de la mănăstirea Sfânta Troiţă. Iată cum se poate reconstitui portretul unui oraş, de data aceasta Bucureştiul secolului al XVI-lea, citind din însemnările unor călători străini.
(1) „Jurnalul de călătorie” al lui Pierre Lescalopier: de la Bosfor în Transilvania prin Bulgaria şi Ţara Românească (1574)
